Articol
Anul ăsta pretextul este spaima dublu apocaliptică cum că materia Religie să nu devină, ferească Marx, Engels şi Lenin plus o parfte consistentă a societăţii civile plus nişte partide "de dreapta", opţională (da, OP-ŢI-O-NA-LĂ!) la Bacalaureat. Asta e fumigena. Pe real, este mai degrabă o răzbunare, o ripostă (şi o altă teamă) pentru faptul că 13 culte religioase din România, deci nu doar Biserica Ortodoxă Română de care se împiedică tot opănaindul, deci nu doar creştine, au luat poziţie oficial împotriva OBLIGATIVITĂŢII promovării "diversităţii" sexuale şi a ideologiei de gen în şcoli şi licee. Dar acesta, fiind un subiect mai sensibil pentru opinia publică de la noi, s-a marşat puternic, cu aceleaşi goarne cu care care ne-am obişnuit de la Rezist încoace, pe vechea placă cu ora de religie ce vai ce rea e, pe vai ca ne OBLIGĂ să le dăm copii (de parcă i-ar da la turci să-i facă ieniceri de să nu-i mai vadă mami şi tati) şi că vai, "bagă religia pe gât" la BAC. Morala fiind tot aceeaşi, că "religie să se facă în biserică şi acasă", de parcă la orele acelea te-ar învăţa să furi, să nu respecţi oamenii, să dai în cap, să nu fii corect sau un bun cetăţean într-o societate normală (nu ca asta de acum, evident).
Evident, CTP a luat poziţie
Astfel că cine era cel mai potrivit,, care să sară cât mai laikuitor şi shareuitor împotriva a tot ce stă în umbra crucii – vorba poetului, decât, din nou, chiar el, însuşi CTP, respectiv Cristian Tudor Popescu. Este şi omul ideal, omul de lângă tine, omul care ne trebuie, cu vechime în câmpul muncii şi în lupta împotriva, vorba tovarărilor, "a obscurantizmului şi a misticizmului".
Anii trecuţi cam tot pe vremea Postului, au fost "probleme" tot cu creştinii, apropierea Învierii şi bucuria noastră cu acest prilej ori generând tulburări, ori fiind chiar o problemă ce naşte semnale de alarmă la nivel de Sistem, că uite, nu ne închinăm la cine sună ordinul pe unitate, la "the current thing", ci la acelaşi Dumnezeu veşnic contrat, înjurat, sabotat, batjocorit de oricine a avut chef de-a lungul istoriei pământeşti: om, religie anticreştină (inclusiv ateismul militant îl băgăm aici), ţară, orânduire, partid, ONG-u, grupare statală sau suprastatală, asociere de indivizi. Altfel nu îmi explic agitaţiile acestea programate ca-n agendă, la care invariabil, Cristian Tudor Popescu, personalitate jurnalistică (aşa scrie că e pagina sa de facebook), spune "prezent" şi îşi face cu zel datoria de a înfiera cu mânie de care-o fi, numai să fie, pe creştini în general, chiar dacă prenumele lui este Cristian, care înseamnă Creştin şi vine de la Crist- Iisus Hristos, plus Tudor, care vine de la Theodor adică "dar de la Dumnezeu", şi pe ortodocşi în special. Mai ales pe ortodocşi. În special pe ortodocşi.
O postare lunguiaţă pe facebook
Astfel, zilele trecute, domnul Cristia Tudor Popescu a creat postarea cu titlul "Robii lui Dumnezeu sunt niște robi", pe care aş considera-o cea mai, cum să zic, hateristă, cu posibile nomilnalizări la un premiu pe invers din partea CNCD, (nu ar fi prima oară), neegalată fiind nici chiar de miniseria de miştouri "Evanghelia după Sfântâniță", publicate în "Republica", care măcar putea fi acuzată de o oarecare subtilitate. Mie mi-a dat impresia ori de extrase din posibilele stenogram ale lui Ţurcanu, "liderul" Fenomenului Piteşti, ori din ceva propagandă materialist dialectică din comunsimul timpuriu al anilor 50. Că ideile bat ca făcute pe aceeaşi matriţă.
Postarea începe patetic, cu un val de "de ce"-uri repetate de zici că-s SMS-urile alea de după ce încarci cartela de telefon: "De ce se vâră în forță religia pe gâtul elevilor prin legile Educației? De ce s-a ivit ideea religiei ca materie de examen la bacalaureat? De ce guvernul, (…) ci religia ca disciplină cu valoare de adevăr, cum e matematica, și care să fie pusă în practică?
Trec peste olteanul care-mi şopteşte în creier să zic "io-te d'aia" şi ajung la prima comitere, ori din neştiinţa problemei, ori doar din simpla rea intenţie. Păi religia nu se "vâră în forţă", domnule, ci e opţională. Adică nu te ascultă nimeni din ea. Nu iei note, nu iei notiţe. Nu ţi-o vâră nimeni pe gât, ca de exemplu cum ni s-a băgat latina la Goga la seral, sau "economia politică-politica economică a Partidului Comunist Român în clasa a IX-a la liceu. La fel, ca materie la BAC-ul ăla de-l treci acum fluierând direct în învăţământul obligatoriu de facultă trei ani Bologna, unde ai fost admis doar fâlfâind diploma de bac. Deci, stimate domn, NU. Nu pe aici, că e drum înfundat. Iar în fund sunt câini din ăia de case, care nu latră.
Apoi CTP a trecut deja la next level, el fiind supărat nu doar pe BOR, ci pe "cultele religioase" care, evident au în frunte BOR care precum ştim, e un fel de Mare Şef care dă dispoziţii tuturor, inclusiv catolicilor, protestanţilor, neo-protestanţilor şi armenilor: A, şi musulmanilor. CTP ştie că o materie opţională la predare care e opţională la examen în mod sigur va face ca să se îngroaşe numărul cedincioşilor care, ia ghici ce fac? Avem aici o adevărată teorie a coinspiraţiei dar de partea cealaltă: orele OPŢIONALE de materia Religie vor asigura "noi generații de clienți, fără de care Godporația ar da faliment, ca orice companie de băuturi carbogazoase". Adică pe înţelesul tuturor, dacă faci OPŢIONAL religie în şcoli, automat devii unul care aruncă cu bani în "cultele religiose" mai ceva ca într-un clip live cu manele. Care e logica? Păi nu e. Care e problema? Că "clienţii" lui "Godporaţia" (expresie tare iubită de CTP şi aruncată numai la zile mari) nu sunt clienţii altcuiva? Şi zic şi eu ca românul, da' ce sunt banii matale sau ai mei? V-a cerut popa vreun leu? Nu cred.
Povestea merge mai departe…
… iar teoria conspiraţiei se dezvoltă, de zici că e complotul lui Buharin, Zinoviev şi Kamenev împotriva Tovarăşului Stalin: "Care este însă interesul puterii laice, reprezentată de guvern, președinte, și, în ultimă instanță, de stat, ca Biserica să-și mențină influența asupra populației?"
Oau! Deci Guvernul, Iohannis, agenţiile guvernamentale, MAE, armata, Poliţia, prefecturile, Protecţia Consumatorului, sunt implicaţi/implicate într-un fel de complot prin care, via Biserică, ţin populaţia sub control şi fac ce vor cu ea. E comic? Nu e vina mea.
Chiar nu ştiam de ce, lumea când iese de la biserica cea îndoctrinantă, discută despre memorandumurile semnate de Iohannis în Emirate, despre liniile directoare ale discursului lui Aurescu la reuniunea miniştrilor de externe UE de la Bruxelles sau despre prezenţa antreprenorilor români în Programul Global Gateway. Asta imediat după predica părintelui paroh despre întărirea prezenţeo aliate pe Flancul Estic şi despre rolul viitoarelor Unităţi 3 şi 4 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă în asigurarea independenţei energetice a României. Plus situaţiile din Iran şi Kosovo.
Apropo, la nemţi se fac ore de religie. Propabil tot ca să fie supuşi Puterii, Cancelarului, Bundestagului şi Bundesratului şi implicit, puterii peste puterea naţională, UE.
Se continuă cu asocieri între religie şi politică. Majoritatea superficiale, nu le mai menţionăm, că n-am chef. În fine, CTP spune că religia este "un basm, care, spre deosebire de Basmele Românilor, ale lui Petre Ispirescu, vrea statutul privilegiat de a fi luat drept real". Bun, Noul Testament îl contrazice, plus superb de multe cărţi, ale multor religii, căa ici nu pomeneşte exclusiv de creştinism. Bine că evoluţia, să zicem, e aşa de reală şi aşa de ştiinţă încât nu a lămurit nici acum cum de maimuţa a ajuns om, de ce peştii au renunţat la apă ca să se mute pe uscat şi cât au alergat diozaurii pînă să le crească aripi să devină păsări şi mai ales de ce acum nu mai evoluează acum nimic ci stă pe loc ca trenul dupăc e i s-a bulit locomotiva.
CTP, analist religios
"Religia formează gândirea individului uman în a se lăsa ghidată de emoții, de impresii, de opiniile altora, de vocea și talentul celui care le emite. Dar și de propriile frustrări, în speranța că ar putea fi rezolvate". What? Ori s-au lipit paginile, ori s-a luat curentul ori e vorba de altceva şi mi-a scăpat. Nu am citit nicăieri şi nu mi-a spus vreodată popa, ca în filmele proaste cu karatişti, "urmează-ţi emoţiile şi impresiile". Ba tocmai prin Biblie scrie că să te stâpâneşti, că cine ridică sabia de sabie va pieri, că să nu te temi şi că să îndrăzneşti. Şi mai ales să nu te iei după oricine, că Noul Testament avertizează cu privire la călăuzele oarbe, lupii în haine de oaie, aluatul fariseilor şi "Luaţi aminte să nu vă amăgească cineva". Cât despre propriile frustrări, "religia" aia anti-invocată de CTP te învaţă tocmai să treci peste ele şi să le stăpâneţti, ca să fii bun. Dar cine vrea să fie bun? Uite nici eu…
CTP acuză că "atât predicatorul cât și politicianul urmăresc să-l creeze unei mulțimi cât mai mari este acela de apartenență la o sectă privilegiată – noi suntem ai lui Hristos, noi suntem ai lui Trump – situată deasupra celorlalți, care nu mai sunt decât niște pierzători, ființe inferioare".
Oare care predicator sau politician au creat unei anumite mulţimi apartenenşţa la o sectă privilegiată şi elitirsă şi chiar evolluată că tot veni vorba, a vaccinaţilor şi a posesorilor de certificate verzi, a votanţilor "de dreapta" cu poze cu ştampila "votat" pe CI, a lui "je suis", "alături de", "stau acasă", "m***e ce nu ne place", sau a inflamaţilor când e vorba de religie? Nu că nu am şti.
"Cei care fac cruci în serie când văd o biserică sunt votanții cel mai ușor de amăgit"
Aşa a mai zis domnul Cristian Tudor Popescu. Îmi amintesc cu haz de cei care cântau serenade la poarta lui Iohannis, la văvedemi, la "oamenii noi" din politică şi la senzaţia lor publică de dezamăgire electorală. Şi mă mai gândesc la alţi dezamăgiţi electorali care au regretat pe cine au pus ştampila şi dacă te uiţi la "istoricul" lor, e clar că ei nu erau din cei care făceau "cruci în serie" pe lângă biserici, ci dimpotrivă, spitalocatedrăleau cât îi ţinea tastatura, mausul şi selfiul. Deci nu, nu suntem votanţii cei mai uşor de amăgit pentru că săpraiz, nu prea mai suntem votanţi. Am decis că nu avem cu cine şi că e tot aia. Iar bancul ăsta e din vremea lui "le zice popa în biserică să voteze cu Ponta" şi e mai fâsâit decât aia, cum să-i zic, proza SF anticapitalistă din anii 80, dacă s-a prins cineva.
Aflu că "Biserica e o structură dictatorială". Hai chiar, e absolut incredibil, mamă ce dezvăluire. La fel de dictatorială, ca de exemplu, un minister sau o redacţie de ziar, o firmă sau o unitate militară sau ca oricare structură ierarhică. "Textele sfinte nu pot fi contestate, nici măcar discutate de niște simpli enoriași". Au. Însemană că 90% dintre ortodocşi fac disidenţă. La fel grupurile teologice sau ale altor culte de pe facebook unde se discută liber şi se analizează textele sfinte. La fel, aceeaşi acuzaţie cu "nu pot fi contestate" poate fi adusă directivelor UE, Constituţiei sau legilor ţării şi ce te faci atunci? E UE o structură dictatorială? Spuneţi-mi un procuror sau poliţist sau avocat cate contestă, să zicem, Codul Civil sau Legea care-o fi. Da, bun, pentru noi, ăştia, "robii", textele Sfiinte nu sunt contestate pentru că sunt sfinte. Şi sunt şi OK, nu găsesc ceva rău sau vreo promovare a răului în ele. De ce ar contesta un creştin Cele Zece Porunci? Sau Pilda semănătorului?. Sau a fiului risipitor? De ce-ar contesta chiar un ne-creştin aceasta?
Apropo, a fost un fenomen recent, pandemia, în care mulţi oameni contestau anumite măsuri mai mult ce ţin de dictatură decât de medicină şi de prevenirea bolilor. Ştiu nişte medici care contestau protcoalele şi tratamentele impuse. Ştiu o presonalitate jurnalistică ce îi ataca din orice poziţie pe motivul că… ei contestau?
"Ele se dictează de către popi și sunt însușite ca atare. Supunerea e o calitate esențială a credinciosului". Am impresia ca undeva, la cineva, a sărit canalul singur şi a dat pe altceva, pe desene animate sau filme saiănsficşăn cu distopii. Sau pe un documentar despre cum se copiau manuscrisele în mănăstirile din Evul Mediu, că de aia avem acum cărţi. Da, crediciosul se supune de regulă, că nu e anarhist ca să facdăsistem doar de dragul de a avea o activitate. Creştinul dă cezarului ce-i al cezarului. Nu se mai supune când îi este atacată credinţa, în fapt şi vorbă, sau când se ia razna pe tema ei.
În încheiere: creştinii sunt buni cetăţeni. Nu eu o zic
Iar CTP concluzionează că: "Omul cu frica lui Dumnezeu este foarte probabil să fie docil și în fața autorităților, a statului. Mai ales că nicăieri creștinismul nu îndeamnă la revoluție împotriva strâmbătăților, ci la așteptarea evlavioasă a compensației ce se va oferi pe lumea cealaltă". Şi că "Din aceste cauze, Biserica Ortodoxă a fost, dintotdeauna, în România, așezată lângă scaunul puterii lumești. Robii lui Dumnezeu sunt, la urma urmei, niște robi". Aha deci dacă creştinismul îndemna la pus foc, la măcelărit duşmanul de clasă, la execuţii pe stadioane, la bătut jandarmi pe 10 august, era super. Era ceva revoluţionar. Mai ales dacă era şi în slujba cui trebuie, ca să impuă cetrebuie.
Revenim din nou, vorba celor de la TV, cu faza cu evenimentul "pandemie" şi cu revolta unui anumit jurnalist faimos cunoscut şi prin iniţialele sale, la adresa celor care nu se supuneau autotităţilor statului. Nesupuşi printre care mulţi erau şi creştini.
Atunci, domnul CTP era preocupat de ce nu-i cere nimeni certificat verde în biserică dar îi cere la teatru. Păi ce, voia să mergă la biserică? El? Apropo, întreb unde sunt miliardele de morţi din urma pelerinajelor pe care CTP le înfiera atunci, în starea de pandemie? Unde sunt cei pe care îi îmdenna ca după pelerinaj să nu sune la 112 "cei infectați, care nu mai pot respira", "ci să se ducă la ÎPS Mache?” Unde-s bre morţii, aud? Păi Djokovici era supus cu ne-vaccinul sau nu? Că şi el e ortodox, chiar dacă sârb. Cine erau "viruşii bipezi periculoşi" care afectau siguranţa naţională a cui? A Statului care te vrea supus? Cie cerea arestarea Mitrololitului Teodosie pentru "zădărnicirea"… foaie verde? Păi adică credincioşii nu-s supuşi? Sau atunci era aşa, acum e altfel, în funcţie de cum bate vântul Sistemului…
Despre robii
Că tot veni vorba de robi, apropo, ce ne facem cu robii maşinii? Dar ai jobului? Dar ai smartfonului? Dar ai energizantelor? Dar ai televizorului? Dar ai Puterii, dar ai Sistemului? Dar ai banilor? Dar ai celebrităţii? Ei vedeţi câţi robi sunt de fapt? Măcar noi, ăştia ai lui Dumezeu, suntem liberi de robiile celelalte. Mai ales că nu ni se ordonă, nu ne obligă. Suntem nişte "robi" liberi spre deosebire de alţii care sunt nişte liberi robiţi.
Dar am lungit-o destul. Chiar dacă am scris asta la adresa lui CTP, de fapt e adresată celor care mai cred că dacă eşti faimos, înseamană obligatoriu că ai şi dreptate. De fapt, problema mare cu "robii" lui Dumnezeu este că mulţi dintre ei nu mai acceptă să fie robii altora care ar dori asta. Pentru că nu slujesc la doi stăpâni, lui Dumnezeu şi lui mamona. Sau nu vor să fie robii valorilor promovate de să zicem, o anumită presă.
PS:
Cei interesaţi şi cu cont pe facebook pot citi postarea lui Cristian Tudor Popescu, aici:
https://www.facebook.com/photo?fbid=756302675861757&set=a.333594948132534
PS2: CTP a mai creat o postare, "BOR și Sfânta Maria" în care demonstrează el cu citate din Legea Educaţiei că BOR (?) se agită degeaba cu ideologia de gen. Interesant e că acuză că "cei cu credinţa" fac taman pe ce îi acuza aici ca NU fac, şi că-s supuşi autorităţii… No, mai descâlceşte-i.