Reparațiile în cartierul Ștrand – creștere cu aproape 4 milioane lei față de estimarea inițială

Lucrările de reparații în cartierul Ștrand din Sibiu sunt estimate la 52,9 milioane lei, cu aproape 4 milioane lei mai mult față de estimarea inițială, din anul 2019, când Consiliul Local Sibiu a aprobat indicatori tehnico-economici în valoare de 48,7 milioane lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Consilierii locali vor vota, în ședința din 24 februarie, un proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici, aprobaţi prin Hotărârea nr. 262/2019, a Consiliului Local al municipiului Sibiu, pentru obiectivul de investiţii Reparaţii capitale străzi în cartierul Ştrand.

Având în vedere prevederile clauzei privind ajustarea preţurilor din cadrul Acordului contractual, prin care se aplică o formula de ajustare a preţurilor pe durata execuţiei lucrărilor și faptul că prin aceste ajustări se depăşeşte valoarea indicatorilor tehnico-economici aprobaţi, proiectul prevede o actualizare a indicatorilor tehnico-economici la valoarea de  52,954,373.85 lei cu TVA față de 48.733.125,85 lei cu TVA cât erau indicatorii inițiali.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul cuprinde  reparații capitale pe străzile din cartierul Ștrand, în perimetrul delimitat de străzile Vasile Cârlova – Maramureșului – Profesor Aurel Popa – Dimitrie Cantemir – Ștrandului.

Modernizarea carosabilului, a trotuarelor și a spațiilor de parcare și amenajarea rețelei subterane pe o lungime de 8 km pentru coborârea cablurilor de telecomunicații sunt prevăzute în cadrul acestui proiect care deja a început.

mai este prevăzută modernizarea rețelei de iluminat public prin amenajarea unei rețele subterane de alimentare în lungime de 9,2 km și înlocuirea stâlpilor de iluminat și a corpurilor de iluminat, acolo unde este necesar, cu corpuri de iluminat eco cu LED.
În aceeași sumă este inclusă și extinderea și modernizarea rețelei de apă și canalizare menajară pe o lungime de aproximativ 700 de metri și modernizarea canalizării unitare pe o lungime de aproximativ 1000 de metri.

Cartierul Ștrand este cea mai mare zonă de blocuri în care Primăria Sibiu a făcut lucrări în anul 2021, iar potrivit estimărilor inițiale, lucrările ar putea fi finalizate la sfârșitul acestui an.

 

Autor
21 februarie 2022 la 14:40
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 minute
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 4 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit