Remiză albă pentru… Petrolul! ”U” Cluj nu mai reușește să bată la Mediaș și FC Hermannstadt rămâne pe locul secund

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

FC Hermannstadt și ”U” Cluj și-au împărțit punctele, în a doua confruntare directă a sezonului. Fiecare a luat câte un punct, iar al treilea merge indirect la… Petrolul, care a pus cinci lungimi între ea și următoarea clasată după ce a câștigat cu 1-0 la Chiajna, în această etapă. Ploieștenii au 54 de puncte, iar sibienii și echipa ”șepcilor roșii” – care nu mai fac rocada în urma întâlnirii de la Mediaș, cum s-a întâmplat în sezonul regular, după ce clujenii au câștigat cu 2-0 – sunt cu 48, respectiv 47 de puncte.
Cea de-a doua confruntare dintre echipele lui Măldărășanu și Linkar a fost și mai tacticizatădecât prima, ocaziile cu adevărat de gol putând fi numărate pe degetele de la o singură mână.

Custom Image

Sibienii au încercat să deschidă repede scorul, având trei lovituri de la colț consecutive în primele 6-7 minute, iar în urma uneia dintre ele Gorcea a respins șutul-centrare al lui Pantea până la Florin Ilie, care a trimis în afara terenului ('5).
Hermannstadt a mai avut un singur șut pe poartă în prima repriză, cel al lui Călin Popescu, fără probleme însă pentru Gorcea ('22). Sibienii au forțat să intre în avantaj la vestiare, însă Petrescu a șutat în blocajul lui Balgiu ('36), iar Daniel Paraschiv, lansat la limita ofsaidului de Baba Alhassan, l-a driblat în exterior pe Gorcea, însă a trimis din unghi paralel cu linia porții ('42).
Cea mai mare ratare a primei reprize a fost însă cea a clujenilor, cu un minut înainte de pauză. Ribeiro a primit de la medieșeanul Pîrvulescu și a țintit stâlpul din stânga lui Iliev, mingea fiind ușor deviată de Baba Alhassan, apoi Boiciuc a reluat peste transversală din marginea careului mic.
La un sfert de oră de la reluare, Tescan a trimis alături dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

Călin Popescu a egalat scorul șuturilor în bară, reluând cu capul, din centrarea lui Pantea ('72). În același minut, Gorcea a fost surprins de șutul lui Opruț, respingând în față, iar câteva zeci de secunde mai târziu goal-keeper-ul lui ”U” a respins în corner, de sub transversală, șutul lui Bejan din marginea careului de 16 metri.
Clujenii au avut din nou emoții în penultimul minut, când Pantea l-a căutat în fața porții pe Hora, mingea a trecut de atacant, dar Gorcea a scăpat-o inexplicabil din brațe, însă Florin Ilie a îndepărtat pericolul.

 

FC HERMANNSTADT – ”U CLUJ-NAPOCA 0-0
FC HERMANNSTADT:
12. Plamen Iliev – 98. Alexandru Pantea, 23. Florin bejan, 4. Ionuț Stoica, 25. Raul Opruț – 14. Mino Sota, 8. Baba Alhassan (28. Valentin Buhăcianu '65) – 7. Petrișor Petrescu (cpt.) (96. Silviu Balaure '83), 10. Ionuț Năstăsie (29. Ciprian Biceanu '46), 93. Călin Popescu (13. Cosmin Bucuroiu '90+3) – 30. Daniel Paraschiv (9. Ioan Hora '65). Antrenor: Marius Măldărășanu. Rezerve neutilizate: 31. Vlad Muțiu, 21. Gheorghe Tomșa, 77. Andrei Blejdea, 6. Paul Antoche.
”U” CLUJ: 33. Andrei Gorcea – 24. Roberto Romeo, 18. Florin Ilie, 44. Denis Ispas, 22. Paul Pîrvulescu – 8. Cristian Balgiu (16. Ioan Filip '74), 52. Romario Pires (cpt.) – 83. Sergio Ribeiro (97. Albert Hofman '46), 31. Marius Ciobanu (7. Ely Fernandes '46), 11. Dragoș Tescan (10. Florian Haită '62) – 32. Alexandru Boiciuc (91. Valentin Alexandru '86). Antrenor: Eric Linkar. Rezerve neutilizate: 55. Aurelian Păun, 21. Mihai Dobrescu, 88. Martin Remacle, 5. Tudor Vomir.
Arbitru: Florin Andrei (Tg. Mureș) 7. Asistenți: Florin Păunescu (Rm. Vâlcea) 7, Mihăiță Necula (București) 6. Rezervă: Cristian Moldoveanu (Sf. Gheorghe).
Observatori: Ioan Mureșan (Timișoara), Vlad Călușer (Voiniceni/Mureș). 
Stadion: ”Gaz Metan” Mediaș. Spectatori: 1.000.
Cartonașe galbene: Balaure '89 / Balgiu '3, M. Ciobanu '21, Ribeiro '25.
Cartonașe roșii: – / -.
Raportul șuturilor: 9-3 (pe poartă 5-1). Cornere: 4-0. Ofsaiduri: 2-1. Raportul faulturilor: 12-10.

 

Autor
12 aprilie 2022 la 18:36
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 9 ore
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Aria PLUS, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Interul, noua campioană județeană, și FC Avrig se întâlnesc în finala Cupei României. Sâmbătă, intrare GRATUITĂ pe ”Municipal”
După ce au cucerit titlul de campioni județeni, câștigându-și dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în...
Eveniment
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
Și Ciprian Biceanu continuă la FC Hermannstadt. Acord pe încă un sezon
Gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că încă un jucător a semnat prelungirea contractului. Este vorba despre mijlocașul...
Sport
1 min de citit