Articol
Echipa sibiană a remizat în ultimul amical de dinaintea reluării campionatului cu o altă echipă din Liga 2, Unirea Dej. Sâmbătă la prânz, niciuna dintre cele două echipe care s-au aflat față în față pe unul din terenurile bazei de antrenament a campioanei CFR Cluj, de la Gheorghieni, n-a reușit să înscrie în cele 90 de minute.
Antrenorul Eugen Beza a început partida cu ”unsprezecele” Rareș Gal – George Monea, Ciprian Natea, Radu Crișan, Daniel Tătar – Ion Cărăruș, Robert Boboc – Nicolas Antone, Alexandru Ciocâlteu, Lucian Buzan – Adrian Cârstean. În partea a doua au mai intrat Cosmin Vâtcă, Tudor Telcean, Bogdan Vișa, Blaise Yameogo, Alexandru Luca, Alexandru Curtean, Ruben Vecerdea, Alexandru Costiniuc, Bogdan Rotar și moldoveanul Igor Arhirii, ultimul fiind un fundaș de 25 de ani, aflat în probe.
CSC Șelimbăr încheie astfel perioada de pregătire cu un singur succes în amicale, obținut în cantonamentul din Antalya, 1-0 cu FK Kamaz, ocupanta locului 13 în cel de-al doilea eșalon al Rusiei. ”Călăreții roșii” au remizat cu FC Hermannstadt, la capătul unui meci spectaculos, în care au fost conduși cu 2-0 la pauză (3-3), cu Jedinstvo UB, echipa de pe locul secund în Seria Vest a ligii a treia din Serbia (0-0) și acum, cu Unirea Dej (0-0), pierzând alte cinci teste.
Înaintea plecării în cantonamentul din Antalya, CS Comunal Șelimbăr a cedat cu 3-0 în fața celor de la FC ”U” Craiova 1948, cu 4-0 duelul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, două formații din Liga 1, și cu 3-1 pe terenul unei echipe din Liga 3, CSM Deva, iar în Turcia, sibienii au pierdut cu SKA Khabarovsk (locul 5 în liga secundă a Rusiei), scor 1-0, și cu LKS Lodz, echipa de pe locul 9 în eșalonul secund al Poloniei, scor 5-0.