Record naţional la Sibiu: s-au întâlnit după 72 de ani de la absolvirea liceului

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

E un amestec de curiozitate şi respect, dincolo de sentimentul că eşti martorul unui record naţional, după cum spune unul dintre absolvenţi. Dacă e prima vineri din vară, ştii că la statuia poetului Mihai Eminescu din Parcul Sub Arini se întâlnesc absolvenţii promoţiei din 1950, de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Sibiu şi de la Liceul "Domniţa Ileana". Îşi spun "Promoţia Mihai Eminescu", pentru că în urmă cu 72 de ani, când au terminat ei liceul, se sărbătorea un veac de la naşterea poetului naţional. Anul acesta întâlnirea a adus la locul ştiut cinci absolvenţi de la "Gheorghe Lazăr" şi trei foste eleve de la "Domniţa Ileana", care în urmă cu 72 de ani susţineau examenul de maturitate, pornind fiecare pe drumul vieţii. La cei 90 sau 91 de ani, "ultimii mohicani" ai promoţiei 1950 păstrează ceva din efervescenţa adolescenţei, în privirile lor jucându-se acel licăr de bucurie nestăvilită specific celor ce încep să descopere rostul vieţii. O glumă, o lacrimă ştearsă discret, un zâmbet sau o amintire reînviată în câteva cuvinte au colorat şi această întâlnire. Cei opt nu l-au uitat nici pe dragul lor coleg, maestrul Ion Besoiu, Jimmy, cum îi spun ei, amintindu-şi cu drag de întâlnirile la care venea negreşit şi marele actor. Până la întâlnirea de
50 de ani de la terminarea liceului s-au întâlnit o dată la cinci ani, dar după aceea revederile au fost anuale. Din păcate, cei care au răspuns "Prezent!" la întâlnirea din Sub Arini au fost, de la an la an, mai puţini. Pandemia a schimbat acest frumos obicei în 2020, dar absolvenţii au continuat să se revadă după un an de pauză. Şi în 2022 şi-au promis să se întâlnească în fiecare an măcar până în 2025, când vor sărbători trei sferturi de veac de la absolvire.

08 iunie 2022 la 19:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
S-au numărat voturile exprimate în jumătate din secțiile sibiene: George Simion continuă să conducă detașat!
Actualizare 22.05: George Simion conduce detașat în preferințele sibienilor, cu un procentaj de 49,02% și 16.057 voturi, după numărarea...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Aproape 20 de procente între Simion și Antonescu, în țară, după numărarea a 60% din procesele verbale din secții
Actualizare 22.25: 41,8 la sută are George Simion și peste 1,7 milioane de voturi după numărarea voturilor din 60...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Sibiul, în jumătatea inferioară a clasamentului procentajului votanților, la ora 18!
Sibiul este pe locul 22 în clasamentul pe județe al procentajelor celor care au votat până la ora...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Accident grav lângă Poplaca. Un tânăr a fost rănit
Polițiștii rutieri au intervenit duminică, la un accident rutier produs în afara localității Poplaca, pe DJ 106 R. „În...
Actualitate
1 min de citit