Foto: Facebook_Nicu Stefanuta
Biroul Europarlamentarului Nicu Ștefănuță găzduiește miercuri, 2 iulie ora 19:00, evenimentul Atelier de Scrolling cu Atenție: REAL TALK despre dezinformare, manipulare digitală & efectele fake news, organizat în cooperare cu studenții ULBS
Biroul Europarlamentarului Nicu Ștefănuță din Sibiu va găzdui miercuri, 2 iulie, începând cu ora 19.00, evenimentul Atelier de Scrolling cu Atenție: REAL TALK despre dezinformare, manipulare digitală & efectele fake news. Evenimentul este organizat de o parte dintre studenții ULBS aflați în stagiu de practică în cadrul biroului de la Sibiu, în cooperare cu echipa lui Nicu Ștefănuță. Evenimentul se va desfășura la biroul de pe strada Turnului numărul 12.
La discuție vor participa, în calitate de vorbitori principali, Diandra Vrabie – digital policy advisor în Team Ștefănuță și Mihai Copăceanu – psiholog clinician care vor aborda teme precum dezinformarea, manipularea online și impactul psihologic al fake news.
Participanții vor avea ocazia să afle mai multe despre:
· Ce este dezinformarea și de ce funcționează;
· Cum s-a manifestat în alegerile prezidențiale recente din România;
· Rolul rețelelor sociale și al actorilor externi;
· Cum ne putem proteja – ca indivizi și ca societate.
Înscrierea la eveniment se poate face aici.
“Sunt foarte mândru de studenții care se află în practică la biroul nostru de la Sibiu și mă bucur foarte mult pentru implicarea lor în organizarea acestui eveniment. Dezinformarea nu este doar un pericol virtual – este o armă reală folosită pentru a submina democrația, a reduce la tăcere vocile critice și a slăbi încrederea cetățenilor în instituții. Europa nu își poate permite să devină un laborator pentru strategii autoritare importate din alte părți ale lumii. Avem datoria să protejăm spațiul civic și dreptul la adevăr și avem nevoie de mecanisme europene mai clare și mai curajoase pentru a combate dezinformarea”, declară Nicu Ștefănuță.
Evenimentul este organizat de o parte dintre cei 18 studenți ai Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, din cadrul Departamentului de Relații Internaționale, Științe Politice și Studii de Securitate, care își desfășoară stagiul de practică în cadrul Biroului Europarlamentarului Nicu Ștefănuță din Sibiu, în perioada 10 iunie-11 iulie. Butnaru Rareș, Dănese Ciprian, Lazăr Antonie, Rădulescu Emilian, Sailer Sabin și Condruz Robert sunt cei 6 studenți de la specializarea Studii de Securitate care organizează acest eveniment împreună cu echipa lui Nicu Ștefănuță.
Săptămâna viitoare se va desfășura un alt eveniment organizat de către studenții ULBS în cooperare cu echipa lui Nicu Ștefănuță, care va avea ca temă principală patriarhatul și violența împotriva femeilor.
Nicu Ștefănuță este europarlamentar independent. Este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și Vicepreședinte al Parlamentului European. În prezent este membru al comisiei pentru Bugete și al comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și în Comisia pentru Sănătate Publică.