Reabilitarea Podului Gării, mai scumpă cu un milion de euro

Acasa >

Articol

Consilierii locali ai municipiului Sibiu își vor da votul în ședința din 31 ianuarie pentru proiectul ce prevede actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea Podului Gării. Dacă evaluarea din 2021 indica o valuare a investiție de aproximativ 9 milioane lei, în prezent, după scumpirea materialelor, combustibilului și a manoperei, costurile se ridică la aproximativ 14,4 milioane lei. În mai puțin de trei ani, suma necesară reabilitării Podului Gării a crescut cu peste 5 milioane lei, adică mai mult de un million de euro. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Analizând Referatul de aprobare nr. 1085/ 08.01.2024, privind oportunitatea promovării Proiectului de hotărâre referitor la actualizarea indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții "Reabilitare Podul Gării" din Municipiul Sibiu, întocmit de iniţiator, primar Astrid Cora Fodor, propunem Consiliului Local al Municipiului Sibiu aprobarea proiectului în forma prezentată de iniţiator, din următoarele motive: În conformitate cu HCL nr. 203/2021, Consiliul Local al Municipiului Sibiu a aprobat indicatorii tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Podul Gării " din Municipiul Sibiu. Indicatorii tehnico-economici au avut la bază documentaţia DALI pentru acest obiectiv, întocmită de către S.C. NV CONSTRUCT SRL în baza procedurii de achiziție a serviciilor de proiectare – contract nr. 25/11.02.2021. Având în vedere creșterile semnificative ale preţurilor pe piaţa materialelor de construcții, utilajelor şi combustibilului şi ținând cont de modificările legislative care au generat creşterea manoperei în domeniul construcţiilor, prin creşterea salariului minim, s-a solicitat proiectantului actualizarea devizului general al investiţiei. În cadrul devizului actualizat s-a adăugat şi Capitolul 7 – Cheltuieli aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ – conform conţinutului cadru al devizului general actualizat prin HG 1116/2023. Ca urmare a actualizării devizului general al investiţiei, a rezultat o creştere a valorii investiției  de la 8.989.184,11 lei cu TVA la 14.399.491,62 lei cu TVA, ceea ce duce la necesitatea actualizării indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul „ Reabilitare Podul Gării ". În acest context este necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici al obiectivului " Reabilitare Podul Gării" prin suplimentarea valorii aprobate prin HCL nr. 203/2021, impusă prin actualizarea documentaţiei financiare a obiectivului. Astfel, faţă de valoarea indicatorilor tehnico-economici aprobaţi prin HCL nr. 203/2021, în valoare de: TOTAL: 8.989.184,11 lei cu TVA din care: C+M: 7.877.318,86 lei cu TVA, propunem modificarea indicatorilor tehnico-economici astfel: TOTAL: 14.399.491,62 lei cu TVA din care: C+M: 10.704.649,53 lei cu TVA. Faţă de cele de mai sus şi având în vedere Referatul de aprobare a Proiectului de hotărâre privind aprobarea actualizării indicatorilor tehnico – economici la obiectivul de investiţii " Reabilitare Podul Gării" din Municipiul Sibiu, se propune spre aprobare prezentul proiect de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Sibiu, după cum urmează: I. Indicatori economici (inclusiv TVA) : TOTAL: 14.399.491,62 lei cu TVA din care: C+M: 10.704.649,53 lei cu TVA”, se arată în raportul de specialitate cuprins în textul proiectului de hotărâre ce va fi supus aprobării.

 

 

Autor
25 ianuarie 2024 la 11:49

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Bogdan Trif a votat pentru „un președinte care să unească românii”
Deputatul PSD Bogdan Trif a fost primul politician care a votat în Sibiu la alegerile prezidențiale. Acesta a...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 11 ore
Bărbat sibian de 55 de ani, dat dispărut de două săptămâni, de familie
Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 55 de ani care nu a mai putut fi contactat...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 11 ore
Transportul buletinelor de vot către secțiile de votare, fără incidente. Secțiile de votare, păzite de angajații MAI pe timpul nopții
Datele centralizate la nivelul  județului Sibiu arată că misiunile de asigurare a protecției buletinelor de vot și a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Sibianca Sara Hanț, în finala „Românii au Talent”. Bobonete: „Ești, în continuare, o revelație”
Sara Hanț, fata talentată din Sibiu, a reușit să impresioneze în semifinala emisiunii „Românii au talent”, calificându-se printre...
Actualitate
2 min de citit