Rășinari va fi prima comună din județul Sibiu care va avea rețea nou-nouță de distribuție a energiei electrice. Dispar cablurile aeriene din zona centrală și apar contoarele cu transmisie la distanță

Rășinărenii vor spune „adio” fluctuațiilor de tensiune și întreruperilor în furnizarea energiei electrice, datorită unei investiții pe care „Distribuție Energie Electrică România” (DEER) o va realiza în localitatea aflată la 10 kilometri de Sibiu. 43,4 milioane lei este valoarea contractului pe care directorul general al DEER, Mihaela Rodica Suciu, l-a semnat alături firma sibiană Electric Serv SRL, reprezentată de administratorul său, Gabriel Turcu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Majoritatea banilor provin din Fondul pentru Modernizare pe care Uniunea Europeană îl alocă modernizării și extinderii infrastructurii de distribuție a energiei electrice, suma acordată prin Ministerul Energiei ridicându-se la 27,57 milioane lei, iar diferența de aproximativ 15,83 fiind suportată de DEER.   

Contractul de execuție a fost semnat la sediul Primăriei Rășinari, în prezența primarului Bucur Bogdan, a președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, precum și a conducerii sucursalei DEER Sibiu și a echipei de proiect.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Avem o rețea funcțională din 1956, care este subdimensionată necesităților actuale ale comunei. Am început demersurile de înlocuire a rețelei încă din anul 2009 și mă bucur că am ajuns la momentul în care există fonduri și avem o firmă desemnată pentru a realiza această investiție atât de necesară comunității noastre”, a declarat primarul Bucur Bogdan.

„La finalul acestei investiții nu vor mai fi probleme în ceea ce privește tensiunea sau continuitatea furnizării. Și noi ne dorim astfel de modernizări, iar atunci când a apărut oportunitatea finanțărilor europene am inclus investiția de la Rășinari între cele primele 30 de proiecte pentru care am aplicat. Mai mult decât atât, primul proiect pentru care am cerut finanțare a fost cel al noii Stații de transformare Sibiu Vest”, a arătat directorul general al DEER, Mihaela Rodica Suciu, cu referire la contractul de 70,3 milioane lei destinat cu precădere companiilor de producție din Zona Industrială Vest a municipiului Sibiu.

Până pe 30 iunie 2027, „Electric Serv” SRL va înlocui în Rășinari 17,7 km de rețele subterane cu puteri de 0,4 și 20 kV, va moderniza aproximativ 17 km de rețea aeriană de 0,4 și 20 kV, precum și 9 stații de transformare, iar alte 3 stații vor fi montate suplimentar.

Fiecare abonat va beneficia de contor inteligent, cu transmitere la distanță a citirii, iar toate cele 1.936 de branșamente vor fi înlocuite.

Un alt beneficiu pentru rășinărenii este unul de ordin vizual: toate cablurile suspendate pe stâlpii din zona centrală vor fi coborâte în subteran, fapt ce va contribui la punerea în valoare a imobilelor, unele având o semnificație istorică deosebită pentru comuna în care s-au născut Octavian Goga și Emil Cioran, și unde este îngropat mitropolitul Andrei Șaguna.

„O altă veste bună pentru sibieni este că, pe lângă investițiile din Zona Industrială Vest și din Rășinari, DEER are un proiect foarte important pentru întreg municipiul Sibiu, prin care va fi modernizată cea mai mare stație de transformare, Sibiu Nord, de lângă Târgul Obor, și va fi închisă bucla de alimentare prin coborârea în subteran liniei de înaltă tensiune din Cartierul Arhitecților. De asemenea, va fi posibilă conectarea a peste 1.000 de noi utilizatori. Consiliul Județean a acordat întregul suport pe partea de documentații și avizare, iar această investiție a DEER-ului, de peste 239 de milioane de lei, se află în procedură de analiză a documentațiilor de licitație”, a declarat președinta Daniela Cîmpean.

În perioada următoare, Primăria Rășinari va avea o serie de discuții cu executantul lucrărilor de modernizare a rețelei electrice pentru a stabili un grafic clar al intervențiilor, astfel încât disconfortul să fie minim pentru cei peste 5.000 de locuitori ai comunei.

Reamintim că la finele lunii mai a acestui an, în Rășinari a fost pusă în funcțiune rețeaua de alimentare cu gaz metan, moment considerat de către autorități ca fiind unul istoric, după o investiție de 30 de  milioane de lei, sumă obținută de administrația locală prin Programul „Anghel Saligny”.

Mihai POP

06 decembrie 2024 la 11:59
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Seri de vară cu filme „hot”, la Cinema Boutique. Ce surprize îi așteaptă pe cinefili
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
(Actualizare) Accident grav în zona Veștem. Un minor de 2 ani a fost transportat la spital
Actualizare În urmă cu putin timp, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Basmele și muzica clasică, în centrul atenției la Muzeul ASTRA în cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure
Cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure a adus joi după-amiază, în zona Etno a Muzeului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Detalii mai puțin știute despre Sibiu prezentate într-un tur autoghidat
Sibienii și turiștii sunt invitați să redescopere orașul printr-un tur autoghidat inedit, intitulat „Treasure hunt in Sibiu”. Traseul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Incinerarea morţilor, o opțiune rară pentru sibieni. Unde se poate face și cât ar costa
Incinerarea celor decedaţi rămâne o opțiune rar aleasă în rândul sibienilor, mai ales în rândul creștinilor. Acest lucru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
”Super Teo” din Sibiu a luat medalia de aur la un concurs de taekwon-do. Copila este diagnosticată cu sindromul Down
După ce, luna trecută, Clubul Puma din Sibiu a făcut cunoscută povestea Teodorei Moraru, o sportivă de 15...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
Cinci tineri muzicieni au deschis „Festivalul Classics for Pleasure” cu un moment plin de emoție, în Biserica Ursulinelor
Festivalul Classics for Pleasure-The Next Crescendo, ajuns la cea de-a XV-a ediție, a debutat miercuri seară la Biserica...
Actualitate
2 min de citit