Raluca Turcan semnalează ”normalitatea” din politica românească: Programul ”Masă la școală” a schimbat 8 premieri și 11 miniștri ai educației, până să se aplice la nivel național

10 ani, 8 premieri și 11 miniștri ai educației. Acesta este parcursul programului ”Masă la școală” inițiat și dezvoltat de deputatul de Sibiu Raluca Turcan.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fostul ministru al Muncii semnalează că ”normalitatea” din politica românească este departe de sensul pe care l-ar putea înțelege orice cetățean de bună credință.

”Într-o societate normală, toată lumea este bine intenționată dorind binele comun iar, în politică, inițiativele bune, utile beneficiază de un sprijin real și de un traseu rapid pentru a genera o viață mai bună pentru toți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu avem din păcate acest sistem în realitate și vă pot spune că doar pentru programul ”masă la școală” a fost nevoie de zece ani pentru a ajunge în acest moment în care să fie aplicat la scară mai mare în România.

Am inițiat acest proiect în 2013, iar acum, în anul 2023, putem spune în sfârșit că este funcțional într-un număr mai mare de scoli din județul Sibiu și din țară”, spune Raluca Turcan.

 

Cioloș m-a trimis la un secretar de stat, care mi-a spus că proiectul nu se poate face pe fonduri europene”

 

Turcan susține că încă de la început proiectul a fost primit cu reticență, un prim semnal negativ fiind primit chiar de la un secretar de stat al premierului Dacian Cioloș.

”Prima discuție legată de acest proiect la nivelul Guvernului am avut-o cu Dacian Cioloș, care era premier. El m-a trimis la un secretar de stat, care mi-a spus că proiectul nu se poate face pe fonduri europene. Apoi alte și alte discuții, dezbateri și, dintr-un proiect care putea fi prioritate națională din 2016, cu fonduri europene, așa cum se finanțează și acum, am găsit mai târziu sprijin și interes la secretarul de stat atunci, ulterior Ministrul Educației, Monica Anisie.

Am început cu un program-pilot de 50 școli. Apoi, când am fost vicepremier, am extins acest program la 150 de școli.

Împreună cu ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, am găsit 30 de milioane de euro, care au permis transformarea lui, dintr-un proiect-pilot, într-unul cu adresabilitate mai largă. Dar tot incomplet pentru toate unitățile școlare.

Este un proiect care a schimbat opt premieri și 11 miniștri ai Educației până să ajungă în acest punct”, susține Raluca Turcan. ”Deși vorbim de copii, de educație, a fost nevoie de tot acest drum. Au fost multe bătălii de etapă pierdute, a trebuit să-mi conving propriii colegii, politicieni din opoziție, adversari politici că este un proiect care poate reduce abandonul școlar”, a completat deputatul într-o postare pe pagina sa de Facebook.

 

În județul Sibiu programul funcționează în 19 școli și vorbim de câteva mii de elevi care beneficiază de masă în școală”

 

Raluca Turcan anunță că anul acesta avem cel mai mare număr de școli care beneficiază la nivel național – 450 și a crescut tarifului unui meniu zilnic, de la 10, la 15 lei.

”Când am propus inițial proiectul, comentariile au fost de genul “o nouă pomană”, “nu sunt bani”, “nu ajută la nimic”. Am continuat pentru că știam studiile realizate după ce proiectul a fost aplicat în multe alte țări, iar acestea îmi demonstrau că este o măsură eficientă pentru reducerea abandonului școlar și creșterea performanței școlare.

În prezent, în județul Sibiu programul funcționează în 19 școli și vorbim de câteva mii de elevi care beneficiază de masă în școală”, a mai spus Raluca Turcan.

Deputatul de Sibiu s-a aflat în ultimele zile în județ pentru a vedea cum se implementează programul în mai multe instituții de învățământ.

”Am fost personal să văd cum funcționează acest program în câteva din instituțiile de învățământ din județ. Am fost la Școala Gimnazială Nr. 23  și la Școala Gimnazială „Radu Selejan” din municipiul Sibiu și la școli din Avrig, Boița și Rășinari să mă asigur că lucrurile se desfășoară așa cum a fost gândit. 10 ani, 8 premieri, 11 miniștri. Pare mult, însă după întâlnirile de astăzi primesc o noua confirmare că totul a avut un rost. Și mă bucur că în acest caz, un proiect a putut fi dus mai aproape de final, indiferent de sacrificii”, a mai scris Raluca Turcan.

25 ianuarie 2023 la 13:51
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 20 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 22 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit