PSD Sibiu: O nouă inițiativă a parlamentarilor PSD Sibiu a fost adoptată

La inițiativa parlamentarilor social democrați de Sibiu, senatorul Claudiu Mureșan și deputatul Bogdan Trif, în această săptămână, a fost adoptată în Senat modificarea termenului pentru înregistrarea mențiunilor la Registrul Comerțului, privind actele și faptele prevăzute de lege pentru societățile comerciale, de la 15, la 30 de zile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit inițiatorilor, noul termen se corelează mult mai bine cu ritmul activității economice și contabile a unei companii, evitându-se astfel riscul unor sancțiuni usturătoare. Inițiativa celor doi parlamentari social-democrați a apărut în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții mediului de afaceri și vine în întâmpinarea nevoilor acestora de simplificare și eficientizare a legislației.

"Rolul legilor este să ajute economia și pe antreprenori, nu să încurce. Sancțiunile mari pentru nerespectarea unui termen strâns nu ajută pe nimeni. Sunt convins că această modificare va trece cu bine și de votul colegilor din Camera Deputaților", a declarat senatorul PSD Claudiu Mureșan.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizația Județeană PSD Sibiu

22 februarie 2024 la 09:12
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 9 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 18 ore
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit