PSD Sibiu: Nicolae Lazăr, un primar PSD SMART

"Gheorghe Damian, primarul care a construit prima școală inteligentă din România în comuna Ciugud, a fost impresionat de școala smart din satul Valchid, comuna Hoghilag, inaugurată luni, 10 octombrie. Acesta l-a felicitat pe primarul Nicolae Lazăr pentru faptul că a reușit să construiască cea mai modernă școală din România.
Prima școală inteligentă construită într-o comunitate vulnerabilă din România este dotată cu echipamente de ultimă generație: table inteligente în fiecare clasă, laptop-uri pentru fiecare elev și profesor, sisteme de control al iluminatului inteligent și al temperaturii, sistem de sonorizare, senzori de prezență, senzori care măsoară emisiile de dioxid de carbon, senzori de incendiu, senzori de inundații, sisteme de supraveghere și mobilier școlar ergonomic.
La deschiderea Valchid Smart School au participat o bună parte din Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, condusă de Natalia Intotero, vicepreședintele Camerei Deputaților Daniel Suciu, fost ministru al Dezvoltării Regionale, și deputatul Cătălin Manea, reprezentantul etniei romilor în Parlamentul României.
„Am construit această școală inteligentă și foarte prietenoasă cu copiii și profesorii la Valchid pentru că aici avem o comunitate vulnerabilă, a cărei unică șansă de dezvoltare este educația. Consider că este datoria autorităților locale să faciliteze accesul la educație pentru toți copiii, iar pentru cei din Valchid este importantă motivația. Vrem ca elevii să vină la școală cu plăcere și să-și dorească să învețe. Educația e singura lor șansă de a ieși din sărăcie”, a declarat primarul PSD Nicolae Lazăr.
“Îl felicit pe colegul meu de partid Nicolae Lazăr – un primar cu viziune, care știe să atragă fonduri europene și guvernamentale – pentru tenacitatea cu care își urmărește, pas cu pas, atingerea tuturor obiectivelor pe care și le propune! Atunci când a fost anunțată construirea noii școli din Valchid, au fost mulți oameni neîncrezători. Acum, îi invit pe sibienii care poate au fost sceptici să se ducă să vadă cea mai modernă școală din România, care face cinste județului Sibiu”, a declarat deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu."

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizația Județeană PSD Sibiu

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

11 octombrie 2022 la 07:03
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Un urs semnalat de două ori într-o zi în Tălmaciu. Autoritățile au emis mesaje RO-Alert
După ce în cursul dimineții de luni locuitorii din Tălmaciu au fost avertizați cu privire la prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
(FOTO) Riderii au testat traseul cu obstacole de pe Bd. Coposu. Prologul Red Bull Romaniacs e programat marți. Mai mulți sibieni la start
Ajuns la ediția cu numărul 22, cel mai dificil raliu hard enduro de pe mapamond e gata de...
Actualitate
3 min de citit
acum 20 ore
Tânăr de 21 de ani, căzut în Olt, salvat într-o cursă contracronometru
Un tânăr de 21 de ani a căzut în râul Olt, în împrejurări deocamdată necunoscute. Un apel la...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Sadu s-a transformat într-o imensă arenă sportivă. Oaspeții, tratați cu bucate locale oferite gratuit
Comuna Sadu s-a transformat într-o mare arenă sportivă, cu prilejul evenimentului „Exploratori în satul luminii”. Cros, curse MTB...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Suferă de o boală cronică, dar a urcat pe munte. Salvamontiștii, chemați să o salveze
O femeie a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor sibieni, după ce a resimțit dureri în zona lombară. Se...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
„Aperitivul” unei plimbări reușite cu Mocănița, descoperit pe Valea Hârtibaciului
Plimbările cu Mocănița sunt o experiență de neuitat, atât datorită peisajului pitoresc, cât și mijlocului de transport. Doi...
Eveniment
1 min de citit
acum 1 zi
Atenție la SMS-ul care te lasă fără bani! Cum să te ferești de escroci
Inventivitatea escrocilor pare să nu aibă limite, de aceea polițiștii sibieni atrag atenția asupra unui nou tip de...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Salina de la Praid s-a închis, sarea de acolo a ajuns la Sibiu, într-o rețetă
Cea de-a doua zi de Astra Multicultural a reușit să atragă un public numeros, mulți dintre participanți venind,...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 2 zile
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit