Protecţia Consumatorului, o instituţie tot mai greu vizibilă în spaţiul public

Am primit recent o sesizare, cum că, dacă vrei să apelezi la serviciile Protecţiei Consumatorului, îţi este foare dificil, dacă nu chiar încâlcit. Şi că imaginera instituţiei, cel puţin în Sibiu, are o vizibilitate mică spre infimă în zona publică. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Da, ne amintim cu drag, mai ales noi, jurnaliştii cu vechime, de perioada "de aur" a informaţiilor publice în general şi în cazul de faţă, în special. Conferineţele de presă se ţineau des, cu multă lume, cu multe întrebări, unele frumoase / altele urâte. Comunicarea se făcea "om la om", nu la modul "ia de pe mail şi ciocu' mic". Oricine era autorizat să îţi facă o declaraţie de băgat la gazetă, fără a cere aprobări de la Bucureşti sau de la UE sau ONU. Presa era mai vie şi mai puţin înghesuită cu inutilităţi pe post de ştiri. PR-ul era vorba aceea "o provocare", nu doar un apăsat pe "send mail" sau un comunicat postat pe pagina web, dacă va exista şi aceea. 
Referitor la subiectul "Protecţia Consumatorului", povestea a ajuns de la rubrici permanente la prezenţă invizibilă, asta nu din cauza noastră. Şi vorba aia, dacă noi presa, avem dificultăţi (mai ales de aşteptare) de a cere-primi ceva, ce să mai vorbim de omul simplu. 

Comisariatul Judeţean pentru protecţia Consumatorului, un loc greu de găsit

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dând curs sesizării, ne-am gândit că până cerem detalii pe tema ata, până se aprobă la Braşov sau Bucureşti să se dea detaliile şi până le primim, să fim noi omul simplu care are nevoie de serviciile Protecţiei Consumatorului. 

Cum îi găseşti? Păi în teren, la sediu, pe str Dorului nr. 21, dar de afară nu ai vreo informaţie cu privire la programul de funcţionare, plus că maid eparte nu am pătruns pentru că un afiş spunea că masca e obligatorie şi noi nu o mai aveam în dotare. 

Pe Google Maps, o unealtă foarte utilă, CJPC Sibiu are, la clasare pe stele, doar 2,5, majoritatea userilor premiind-o doar cu o stea. Plus câteva recenzii, multe destul de vechi, ultima fiind pe tema că suni şi ţi se respinge apelul. Am sunat şi noi, la singurul număr public de telefon, unul fix, 0269/23.44.58. ne-a întâmpinat o voce care spunea ceva, mă avertiza că ceea ce o să spun din secunda aceea încolo va fi înregistrat şi folosit ca probă şi am fost translat la chestia aceea descurajantă cu "apăsaţi tasta 1", etc. Am renunţat. Un alt număr era de… fax, la care ne-a pocnit nostalgia. 

Apropo de reprezentare, pe Google Maps unica fotografie cu CJPC Sibiu este cu nişte containere de gunoi mai mult sau mai puţin pline şi este pusă de un user. Poate alt user va pune una mai sugestivă, totuşi. Sau poate cineva va pune o poză mai oficială, evident după aprobările necesare de pe scara ierarhică.

Deci, ce facem dacă avem de depus reclamaţii? Păi, sunăm la telefon şi trecem peste chestia cu apăsat tastaturi. Sau trimitem un email la reclamatii.sibiu@anpc.ro , şi aşteptăm răspunsul. Sau completăm în format electronic, formularul de sesizare, pe care îl găsim aici: http://reclamatii.anpc.ro/Reclamatie.aspx

Sau ne mai spuneţi şi nouă dar nu ştim cum săs criem că legea nu en permite să dăm numele firmei cu nereguli (aşa păţeam şi când mergeam cu OPC în raid, mergeam la ei, ştiam toţi că-s ei, dar poze nu că era proprietate privată, numele firmei nu că era din ăla, atac la imagine (că vinzi porcării nu e un atac la imagine sau chiar la client), aşa că ne ieşeau nuşte ştiri foaie verde de mai mult enervam cititorii care tot pe noi ne înjurau că "las-că aveţi înţelegeri cu ei ştim noi". 

Interesant este altceva cum acum în era superconexiunilor, a superinternetului, a nuştiucât-G, a live-ului, să comunici cu o instituţie e mai dificild ecât atuncă când avea un telefon şi o persoană care răspundea la capătul firului. Şi cum instituţiile (nu doar de Protecţia Consumatorului vorbind) au devenit mult mai închise de când e "deschideres" asta virtuală. Progres, ce să povestesc. 

29 martie 2022 la 19:58
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit