Articol
Duminică, 10 iulie, începând cu ora 15, pe terenul situat în faţa Casei de Cultură din Arpaşu de Jos se vor desfăşura activităţile cuprinse în cadrul proiectului „Acţiuni comune pentru promovarea potenţialului turistic şi a produselor locale din Gal Mărginimea Sibiului, Gal Ţara Oltului şi Gal Valea Sâmbetei". La eveniment vor participa , cu standuri de prezentare şi comercializare, producători tradiţionali din localităţile situate în teritoriul celor trei grupuri de acţiune locală partenere în acest proiect. Spectacolul folcloric organizat cu acest prilej va oferi participanţilor prilejul de a asista la recitaluri susţinute de ansambluri, grupuri folclorice, solişti vocali şi instrumentişti din cele trei teritorii. Evenimentul este organizat de Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Ţara Oltului.
D.F.