Program de vizitare modificat la Spitalul Județean de Urgență, din cauza gripei

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au luat măsuri după instituirea stării de alertă epidemiologică cauzată de gripă. S-a ținut cont  și de rezultatul analizei de risc efectuate de DSP Sibiu. Astfel, de vineri, 13 ianuarie 2023, accesul aparținătorilor/reprezentaților legali ai pacienților internați în secțiile non-covld ale SCJU Sibiu, este permis de luni până duminică în intervalul orar 15.30 – 17.00.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vizita nu poate depăși 15 minute/pacient și va fi respectat cu strictețe intervalul orar menționat.

În anumite secții, accesul este limitat. Astfel, în secțiile: Boli Infecțioase, Obstetrică – Ginecologie I și II, Neonatologie I și Neonatologie II – Prematuri vizitele sunt permise, în mod excepțional, pe bază de cerere, doar cu acordul șefului de secție, în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică în intervalul orar 15.30 – 17.00.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cererea poate fi descărcată de pe site-ul spitalului. După completare, cererea trebuie trimisă pe adresa de email a secției: Obstetrică Ginecologie I: og1@scjus.ro, Obstetrică Ginecologie II: og2@scjus.ro, Neonatologie I: neonatologie@scjus.ro, Neonatologie II Prematuri: prematuri@scjus.ro, Boli Infecțioase: infectioase@scjus.ro.

În secțiile ATI 1, ATI 2 și ATI Neurologie accesul aparținătorilor/reprezentanților legali este permis tot în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică, în intervalul orar: 15.30 – 17.00, tot pe bază de cerere, după aprobarea medicului șef de secție.

Vizita nu poate depăși 10 minute (incluzând timpul pentru echipare – dezechipare). Cererea trebuie trimisă pe adresa de email a secției: ATI 1: ati1@scjus.ro; ATI 2: ati.gine@scjus.ro, ATI Neurologie: ati.neuro@scjus.ro

Nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice  de infecții acute!

„Pentru toate secțiile, aparținătorii se vor prezenta la punctul de acces în secție pentru pacienți (marcat "ACCES PACIENȚI"}. Aparținătorii vor fi preluați și însoțiți de persoana desemnată în acest sens, care va efectua și triajul epidemiologic, conform unui formular standard care va fi completat și semnat de aparținător și va fi atașat Foii de Observație Clinică Generală a pacientului vizitat. După completarea documentelor, personalul desemnat va instrui vizitatorul cu privire la modalitatea de echipare/dezechipare și va înmâna echipamentul de protecție format din: mască chirurgicală, botoșei de unică folosință ți halat de unică folosință a cărui îmbrăcare corectă va fi supravegheată. Înainte de echipare se va realiza dezinfecția igienică a mâinilor! Toate celelalte norme de conduită comunicate anterior, care pot fi regăsite în procedura afișată pe site rămân valabile.  Adresăm vizitatorilor rugămintea de a respecta cu strictețe instrucțiunile personalului în vederea limitării riscurilor și desfășurării în bune codiții a vizitării pacienților”, transmit reprezentanții SCJU Sibiu.

Autor
16 ianuarie 2023 la 14:04
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 20 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 22 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit