Profesorul sibian Ioan Marian Țiplic, noul președinte al Comisiei Naționale de Arheologie | ˝Misiunea noastră este și aceea de a produce cunoaștere, nu doar de a răspunde unor proceduri administrative˝

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

După alegerea sa, în februarie 2026, ca președinte al Consiliului Administrației Fondului Cultural Național, prof. univ. dr. Ioan Marian Țiplic a preluat, pe 15 iulie 2026, conducerea Comisiei Naționale de Arheologie, intrând astfel în linia de succesiune a marilor președinți ai acestui for științific. În prima ședință a noii comisii, domnia sa a fost desemnat să conducă mandatul 2026–2028, continuând tradiția instituită de reputații săi predecesori, Alexandru Vulpe și Ioan Carol Opriș. Deoarece prof. univ. dr. habil. Ioan Marian Țiplic este titular al ULBS în cadrul Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă și se află la cel de‑al treilea mandat ca membru al acestui prestigios for științific, care activează sub coordonarea Ministerului Culturii, i‑am adresat câteva întrebări care vizează noua provocare profesională și definirea unei viziuni strategice asupra cercetării arheologice.

-Ați fost ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie pentru mandatul 2026–2028. Ce înseamnă această responsabilitate din perspectivă profesională și personală?

-Alegerea în această onorantă poziției în cadrul forului științific reprezentat de CNA este fără îndoială o provocare, mai ales în contextul actual, când asistăm la transformări rapide ale mediului socio-politic național și internațional, care atrag provocări nemaiîntâlnite pentru patrimoniul cultural și în particular pentru cercetarea arheologică. Profesional, pentru un arheolog, această poziție reprezintă recunoașterea capacităților profesionale și manageriale, dată de încrederea celorlalți colegi de comisie.

-Care considerați că sunt principalele probleme și priorități ale arheologiei românești în acest moment?

-Cred că principala problemă a arheologiei românești este găsirea unui echilibru între ritmul accelerat al cercetărilor preventive și nevoia de a susține cercetarea științifică pe termen lung. Investițiile generează un volum tot mai mare de intervenții arheologice, dar nu trebuie să pierdem din vedere că misiunea noastră este și aceea de a produce cunoaștere, nu doar de a răspunde unor proceduri administrative. În același timp, este esențial să modernizăm modul în care gestionăm patrimoniul arheologic. Digitalizarea, colaborarea mai strânsă între instituții și criteriile unitare de evaluare nu mai sunt opțiuni, ci necesități. Nu în ultimul rând, cred că trebuie să investim mai mult în oameni. Viitorul arheologiei depinde de generațiile tinere, de formarea lor și de capacitatea noastră de a le oferi un mediu profesional competitiv și deschis colaborării. Îmi doresc ca, în acest mandat, Comisia Națională de Arheologie să contribuie la o schimbare de perspectivă: să nu fie percepută doar ca un organism care avizează dosare, ci ca un partener activ în definirea direcțiilor de dezvoltare ale arheologiei românești.

-În spațiul public există percepția că CNA este doar un organism care emite avize. Cum definiți rolul real al Comisiei?

-Este adevărat că activitatea Comisiei este asociată, în primul rând, cu emiterea avizelor, deoarece aceasta este partea cea mai vizibilă. În realitate, rolul Comisiei Naționale de Arheologie este mult mai amplu. Ea trebuie să fie un garant al calității cercetării arheologice și al protejării patrimoniului, dar și un partener al Ministerului Culturii în definirea politicilor din acest domeniu. În fond, responsabilitatea noastră nu este doar față de siturile arheologice de astăzi, ci și față de modul în care acest patrimoniu va fi transmis generațiilor viitoare.

-Care sunt primele obiective pe care doriți să le urmăriți în acest mandat?

-În primul rând, îmi doresc ca activitatea Comisiei să fie cât mai transparentă și mai predictibilă, astfel încât toți cei implicați – arheologi, instituții, investitori sau autorități – să înțeleagă criteriile care stau la baza deciziilor noastre. Un al doilea obiectiv este să consolidăm rolul strategic al Comisiei. Cred că trebuie să discutăm mai mult despre direcția în care se îndreaptă arheologia românească, despre prioritățile de cercetare și despre modul în care protejăm patrimoniul într-un context al dezvoltării economice tot mai accelerate. De asemenea, îmi propun să încurajez un dialog constant cu comunitatea profesională. Cele mai bune soluții apar atunci când există consultare și colaborare între universități, muzee, institute de cercetare și Ministerul Culturii. De ceva vreme comunitatea profesională atrage atenția că avem un cadru legislativ care nu este adecvat noilor realități. Personal am atras atenția, chiar în calitate de membru al CNA, că anumite proceduri sunt perimate iar unele dintre le sunt chiar contraproductive. Nu cred că se cunoaște că, spre exemplu, arheologii au nevoie de emiterea unei autorizații de utilizare a detectorului de metale pe șantierele arheologice pe care le coordonează. Concret, un arheolog expert cere două autorizații distincte pentru același șantier: autorizația de cercetare preventivă, de diagnostic arheologic sau de supraveghere arheologică, după caz și autorizația de utilizare a detectorului de metale. Aceasta în condițiile în care persoanele private care dețin detectoare nu au nici o obligație de a obține vreo autorizare suplimentară după obținerea autorizației de achiziție a detectorului și înregistrarea lui al poliție. În cele din urmă, aș dori ca, la finalul acestui mandat, Comisia Națională de Arheologie să fie percepută nu doar ca un organism care gestionează proceduri administrative, ci ca o instituție care contribuie activ la dezvoltarea și modernizarea arheologiei românești.

-Este necesară o regândire a mecanismelor de finanțare pentru cercetările sistematice?

-Da, cred că este necesară o regândire a modului în care sunt finanțate cercetările arheologice sistematice. În prezent, cercetarea preventivă beneficiază de resurse generate de investițiile publice și private, în timp ce șantierele sistematice, cele care răspund unor întrebări științifice fundamentale și se desfășoară pe termen lung, depind de finanțări limitate și adesea imprevizibile. Nu este vorba despre a pune cele două tipuri de cercetare în competiție, ci despre a le asigura un echilibru. Cercetarea preventivă protejează patrimoniul aflat în calea dezvoltării, iar cercetarea sistematică este cea care construiește cunoașterea și formează noile generații de arheologi. Cred că avem nevoie de mecanisme de finanțare multianuale și predictibile, care să permită planificarea unor proiecte de anvergură și valorificarea rezultatelor lor. O posibilă abordare este aceea de a aloca către cercetările sistematice fonduri venite dinspre taxele pe fiecare proiect de restaurare a unui monument. Alocarea unui procent din aceste taxe către cercetarea arheologică sistematică ar genera o predictibilitate a finanțării, precum și posibilitatea realizării unor finanțări multianuale pentru siturile arheologice de interes național așa cum sunt ele definite de OMC 2483/2006.  În concluzie, investiția în cercetarea sistematică nu este doar o investiție în patrimoniu, ci și în dezvoltarea științei și în înțelegerea propriei noastre istorii.

-În ce măsură digitalizarea poate schimba modul în care administrăm patrimoniul arheologic?

-Sunt convins că digitalizarea va schimba profund modul în care administrăm patrimoniul arheologic. Din experiența mea, una dintre cele mai mari dificultăți nu este lipsa informațiilor, ci faptul că acestea sunt adesea dispersate, în formate diferite și greu de corelat. Pierdem timp căutând date care ar trebui să fie disponibile rapid și într-o formă ușor de utilizat. Digitalizarea înseamnă mai mult decât transformarea unor documente pe hârtie în fișiere electronice. Înseamnă să construim un sistem în care informațiile despre situri, cercetări, descoperiri și intervenții să fie integrate și accesibile celor care au nevoie de ele. Astfel putem lua decizii mai bine fundamentate și putem răspunde mai eficient atât nevoilor cercetării, cât și celor legate de protejarea patrimoniului. Cred că acesta este unul dintre domeniile în care România poate recupera rapid decalajul față de alte țări europene. Avem specialiști foarte buni și tehnologii performante; ceea ce ne lipsește este integrarea lor într-o viziune comună. Dacă vom reuși acest lucru, vom avea nu doar o administrație mai eficientă, ci și o cercetare arheologică mai competitivă și un patrimoniu mai bine protejat.

-Cum poate fi consolidată colaborarea dintre universități, institutele Academiei Române, muzee și arheologii independenți?

-Arheologia este, prin definiție, un domeniu colaborativ. Nicio instituție nu dispune singură de toate resursele, competențele sau infrastructura necesare pentru a răspunde tuturor provocărilor pe care le presupune cercetarea și protejarea patrimoniului. Cred că trebuie să încurajăm mai multe proiecte realizate în parteneriat, în care universitățile, muzeele, institutele Academiei Române și arheologii independenți să contribuie cu expertiza lor specifică. În același timp, este important să dezvoltăm o cultură a dialogului profesional, bazată pe respect reciproc și pe obiective comune, nu pe apartenența instituțională. Comisia Națională de Arheologie poate sprijini acest proces prin consultări periodice cu toate categoriile de specialiști și prin promovarea unor standarde profesionale aplicate în mod unitar. O măsură care să așeze pe baze solide această colaborare ar putea fi demararea unui proces de evaluare, în baza unor criterii clare, a capacităților instituționale de a derula cercetare arheologică la nivelul instituțiilor implicate în acest tip de cercetare în prezent. În acest fel vom stabili care sunt actorii (institute ale Academiei, universități și muzee) care au aceste capacități  O altă măsură pe care aș dori-o implementată, care ar asigura un dialog constant și permanent între reprezentanții celor trei tipuri de instituții (Academie, universități și muzee) ar fi constituirea CNA pe baza unui algoritm de tipul 11 reprezentanți ai muzeelor naționale/județene-5 reprezentanți ai universităților- 5 reprezentanți ai institutelor de arheologie ale Academiei Române.

–Ce modele europene considerați relevante pentru dezvoltarea sistemului românesc?

Nu cred că România are nevoie să copieze un model european anume. Fiecare țară și-a construit propriul sistem în funcție de legislație, de organizarea instituțională și de tradiția cercetării. În schimb, avem multe exemple din care putem învăța. Mă interesează în special modelele în care protejarea patrimoniului este integrată încă din faza de planificare a investițiilor, iar deciziile se bazează pe date actualizate și pe colaborarea dintre autorități, mediul academic și muzee. La fel de importantă este predictibilitatea finanțării cercetării și existența unor standarde profesionale aplicate unitar. Cred că România are specialiști care pot lucra la același nivel cu colegii lor din Europa. Provocarea nu este calitatea resursei umane, ci capacitatea noastră de a crea un sistem mai coerent, mai eficient și mai deschis colaborării. Obiectivul nu trebuie să fie să importăm modele, ci să adaptăm bunele practici europene la realitățile și nevoile patrimoniului arheologic din România.

–Cum poate contribui Comisia la creșterea vizibilității internaționale a cercetării românești?

Cred că primul pas este să avem mai multă încredere în valoarea cercetării pe care o facem. În ultimii ani, am demonstrat că arheologii români pot coordona proiecte internaționale, pot publica în reviste importante și pot contribui la dezbateri științifice de cel mai înalt nivel. Nu plecăm dintr-o poziție inferioară, ci dintr-o poziție în care trebuie să fim mai prezenți și mai vizibili. Comisia Națională de Arheologie nu poate face cercetare în locul instituțiilor, dar poate crea un cadru care să încurajeze această deschidere. Putem susține standarde profesionale ridicate, putem încuraja utilizarea metodelor interdisciplinare și putem promova colaborarea cu parteneri europeni. Totodată, cred că trebuie să valorificăm mai bine rezultatele cercetărilor noastre, pentru că multe descoperiri importante rămân cunoscute doar într-un cerc restrâns de specialiști. Din experiența mea în proiecte și rețele internaționale, am constatat că există un interes real pentru patrimoniul arheologic din România. Avem situri, teme de cercetare și specialiști care pot aduce contribuții importante la înțelegerea istoriei europene. Rolul nostru este să fim mai activi în aceste rețele, să publicăm mai mult, să participăm la proiecte comune și să facem astfel încât arheologia românească să fie prezentă acolo unde se stabilesc direcțiile de dezvoltare ale domeniului. Personal am decis să fiu mai activ în zona de management a cercetării arheologice la nivel european, motiv pentru care candidez în vederea ocupării unei poziții de membru în boardul Asociației Arheologilor Europeni. Și prin astfel de atitudini putem contribui la creșterea vizibilității corpului profesional al arheologilor români.

–Ce mesaj transmiteți arheologilor care activează în muzee, universități și institute de cercetare?

Știu foarte bine realitățile din teren, fie că vorbim despre cercetarea preventivă, despre șantierele sistematice, despre activitatea din muzee sau din universități. Sunt conștient de dificultățile cu care se confruntă colegii noștri și cred că multe dintre ele pot fi depășite doar printr-un dialog deschis și prin decizii construite împreună. Mesajul meu este unul simplu: avem responsabilitatea de a lăsa deoparte diferențele instituționale și de a lucra împreună pentru același obiectiv – protejarea și valorificarea patrimoniului arheologic al României. Comisia va fi deschisă tuturor ideilor și inițiativelor care pot contribui la dezvoltarea domeniului, pentru că numai împreună putem construi o arheologie mai puternică, mai respectată și mai bine conectată la spațiul european.

–Dacă ar fi să sintetizați mandatul în trei obiective majore, care ar fi acestea?

Dacă ar fi să le rezum în trei obiective, primul ar fi consolidarea rolului Comisiei Naționale de Arheologie ca partener al comunității profesionale și al Ministerului Culturii, nu doar ca organism care emite avize. Cred că este important ca deciziile noastre să fie transparente, predictibile și bazate pe dialog. Al doilea obiectiv este modernizarea modului în care administrăm patrimoniul arheologic.Digitalizarea, simplificarea procedurilor și utilizarea unor instrumente moderne de management trebuie să devină priorități, pentru că ele înseamnă mai multă eficiență și o protecție mai bună a patrimoniului. Al treilea obiectiv este să contribuim la definirea unei viziuni pe termen lung pentru arheologia românească. Avem nevoie de o strategie care să echilibreze cercetarea preventivă cu cea sistematică, să susțină formarea noilor generații de arheologi și să consolideze prezența României în marile proiecte și rețele europene. Îmi doresc ca, la finalul acestui mandat, Comisia să fie percepută ca o instituție care a reușit să aducă mai multă coerență, mai mult dialog și mai multă încredere într-un domeniu esențial pentru cunoașterea și protejarea patrimoniului nostru.