Un bărbat în vârstă de 69 de ani din București a fost diagnosticat cu malarie, deși nu a călătorit în afara țării în ultima perioadă. Este posibil să fie primul caz autohton de malarie raportat în România, iar Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a demarat o anchetă epidemiologică pentru a stabili cu exactitate sursa infectării.
Potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătății, pacientul a fost internat pe data de 5 iulie 2025 la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală, după ce a acuzat febră și frisoane persistente la domiciliu. Diagnosticul a fost confirmat printr-un examen parazitologic din sânge periferic, care a evidențiat prezența parazitului Plasmodium vivax, unul dintre agenții cauzatori ai malariei.
Pacientul este în prezent sub tratament specific și rămâne internat pentru monitorizare atentă și continuarea terapiei.
„Pacientul nu a efectuat nicio călătorie recentă în afara țării, conform anchetei preliminare. Este vorba despre un posibil caz autohton, iar specialiștii DSP București urmează să stabilească toate detaliile legate de modul în care s-a produs infectarea”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.
De la începutul acestui an și până în prezent, în România au fost raportate 21 de cazuri de malarie, însă toate aceste situații au avut un istoric de călătorie în regiuni endemice, cum ar fi anumite țări din Africa, Asia sau America de Sud.
Specialiștii în sănătate publică atrag atenția că malaria este o boală parazitară gravă, transmisă în general prin înțepătura țânțarilor din genul Anopheles. În cazuri mult mai rare, infecția poate apărea prin transfuzii de sânge, transplant de organe, utilizarea de ace contaminate sau transplacentar.
Malaria este o boală cauzată de patru specii principale de paraziți (Plasmodium falciparum, P. vivax, P. ovale și P. malariae), transmiși în mod obișnuit prin mușcătura țânțarilor infectați. În Europa, majoritatea cazurilor sunt de import, apărând la persoane care au călătorit în zone tropicale sau subtropicale.