Primele semne că un copil consumă droguri

Acasa >

Articol

Schimbarea comportamentului, lipsa poftei de mâncare sau pierderea interesului pentru activități care altădată îi făceau plăcere sunt semne care trebuie să pună un părinte pe gânduri. Copilul ar putea să fi căzut în patima drogurilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Polițiștii sibieni din cadrul Biroului Siguranță Școlară și din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din IPJ Sibiu, împreună cu polițiștii din cadrul SCCO Sibiu și reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Agenției Naționale Antidrog au continuat, pe tot parcursul săptămânii trecute, acțiunile informativ – preventive pe linia prevenirii consumului de droguri în rândul tinerilor.

Obiectivul principal al acțiunilor este conștientizarea cetățenilor cu privire la consecințele consumului de droguri, de la deteriorarea sănătății sau chiar pierderea vieții până la consecințele operațiunilor ilicite cu astfel de substanțe.

Acțiunile s-au derulat atât în incinta Aeroportului Internațional Sibiu, cât și în unitățile de învățământ liceal care nu au intrat în vacanță.    

Astfel, adolescenții și nu numai au primit informații despre efectele negative pe care consumul de droguri le are asupra organismului, asupra dezvoltării lor, dar și asupra viitorului, cu accent pe riscul implicării în calitate de victime sau chiar de autori, în diferite fapte ilegale.

 

Indicii pentru adulți

 

Sunt mai multe indicii pe care adulții le pot urmări la copiii lor si care pot sugera consumul de droguri. Este vorba, în primul rând, de schimbarea bruscă a comportamentului, de treceri fără motiv de la veselie la tristețe, uneori chiar agresivitate neobișnuită, iar de la agresiune la liniște și delăsare. Copilul poate pierde apetitul și are nevoie să consume apă în mod nejustificat. Pierderea graduală a interesului pentru școală, hobby-uri, prieteni etc este un alt semn care trebuie să pună părintele în alertă.

Alte indicii sunt: stări de somnolență și apatie inexplicabile, oboseală excesivă  fără o cauză aparentă; cheltuieli excesive, dispariția banilor sau a unor obiecte de valoare din casă; pete neobișnuite, mirosuri ciudate pe piele sau îmbrăcăminte.

În cazul în care părintele observă indicii ale consumului de droguri, polițiștii îl sfătuiesc să poarte o discuție sinceră și deschisă cu copilul, să îi ofere sprijin și încredere. În oricare dintre cazuri, părintele poate face echipă cu specialiști în consiliere, psihologi, grupuri de suport pentru a depăși împreună această situație.

Autor
20 iunie 2022 la 09:31

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
S-a terminat numărătoarea! George Simion câștigă Sibiul, cu peste 70.000 de voturi în județ și un procent de 39,34%!
Președintele AUR, George Simion, a câștigat și în județul Sibiu turul întâi al alegerilor prezidențiale. Simion s-a impus...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
FC Hermannstadt câștigă derbiul pentru șefia play-out-ului, întorcând rezultatul la Galați, în repriza secundă
Sibienii erau conduși cu 1-0 la pauză, dar italianul Murgia și Tiago Goncalves au întors rezultatul în numai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Simion conduce în continuare detașat în județul Sibiu
Actualizare 22.48 După aproximativ 85% PV-uri centralizate în județ, George Simion continuă să conducă detașat, cu un procent de...
Actualitate
1 min de citit
acum 14 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Aproape 20 de procente între Simion și Antonescu, în țară, după numărarea a 60% din procesele verbale din secții
Actualizare 22.25: 41,8 la sută are George Simion și peste 1,7 milioane de voturi după numărarea voturilor din 60...
Actualitate
1 min de citit