Primăria Sibiu: Lucrările de amenajare a malurilor Cibinului avansează! Finalizarea pistei dintre str. Maramureșului și podul Neculce depinde de evoluția lucrărilor la podul de pe șoseaua Alba Iulia. 330 de sălcii şi mesteceni vor fi plantaţi în toamnă

Acasa >

Articol

“Un proiect mult așteptat de sibienii care folosesc bicicleta avansează și prinde contur. La final, aspectul malurilor va fi cel pe care ni-l dorim cu toții: o zonă naturală frumoasă, pusă în valoare prin această investiție care încurajează mobilitatea verde. În paralel, pregătim procedura de achiziție pentru realizarea documentațiilor în vederea amenajării tronsoanelor din amonte și aval pentru ca astfel pista să aibă continuitate pe întreg malul Cibinului, pe teritoriul Municipiului Sibiu”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Stadiul lucrărilor în prezent:

 

Pe mare parte din traseul pistelor pentru biciclete de pe maluri s-a finalizat structura de rezistență a pistei și stabilizarea taluzului malului, transmit reprezentanţii Primăriei Sibiu.

 

„Cele mai avansate porțiuni sunt cele dintre podul dintre strada Rusciorului și pârâul Rossbach și respectiv cea dintre podul Rusciorului și podul de pe str. Gladiolelor, aproape 800 m lungime. Aici fundația pistei este finalizată, iluminatul este instalat, bordurile sunt așezate pe poziții și urmează să se creeze structura de suprafață a pistei. Și pe tronsonul dintre str. Maramureșului și podul de pe șoseaua Alba Iulia lucrările se apropie de finalizare, urmând să fie montate bordurile și să se creeze structura pistei. Precizăm că finalizarea porțiunii de pistă dintre str. Maramureșului și podul Neculce va depinde de evoluția lucrărilor de modernizare a podului de pe șoseaua Alba Iulia”, explică reprezentanţii municipalităţii.

 

 

Ce vor oferi malurile Cibinului la finalul acestui proiect finanțat din fonduri europene:

 

  • 3,6 km de pistă pentru biciclete, cu rampe auto rulante pentru urcarea/coborârea bicicletelor în zona piațetei care se va amenaja lângă podul peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia. Întregul traseu va avea un sistem de iluminat public ecologic, cu LED, alcătuit din peste 160 de stâlpi. Corpurile de iluminat vor fi conectate la un sistem de telegestiune (comandă de la distanță), vor fi dotate cu senzor de prezență pentru economisirea electricității. Un număr de 11 stâlpi vor fi dotați cu echipamente care vor asigura accesul gratuit la internet, prin WiFi.

  • 2 pasarele ciclo-pietonale, ambele cu acces în strada Viitorului, una amplasată la intersecția străzilor Viitorului – Mureșului – Crișului și una amplasată la confluența pârâului Rossbach cu râul Cibin; structurile metalice pentru crearea celor două pasarele ciclo-pietonale sunt în producție.

  • 5 puncte de belvedere și 3 zone de relaxare amplasate în zona străzilor Malului, Cibinului, Viitorului, în care se vor instala 65 de bănci, dintre care câteva vor fi dotate cu elemente smart (alimentarea acestora se va face prin panouri solare pentru încărcarea dispozitivelor mobile prin USB sau wireless).

  • O zonă naturală revigorată prin plantarea a 330 de arbori (sălcii și mesteceni) și peste 7.000 mp însămânțați cu gazon. Plantările sunt programate să se efectueze în această toamnă, în funcție de evoluția lucrărilor, au precizat reprezentanţii Primăriei Sibiu printr-un comunicat de presă.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

 

18 august 2022 la 12:05

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 4 ore
Tiago Goncalves și Alessandro Murgia în ”Echipa etapei” a VII-a din play-off-ul/play-out-ul Superligii după victoria sibienilor cu Oțelul
Cei doi jucători de la FC Hermannstadt au marcat golurile prin care echipa lui Măldărășanu a câștigat, duminică...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Căbuz e pe locul al treilea în bătălia pentru ”Trofeul Helmut Duckadam”
Cu o zi înaintea finalizării votării pentru câștigătorul primei ediții a Trofeului Helmut Duckadam”, portarul sibian Cătălin Căbuz...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Atenționare: Cod Portocaliu de furtuni puternice și grindină în județul Sibiu
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod portocaliu de furtuni periculoase și grindină astăzi,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Reţinut pentru că a vrut să plătească cu cardul altuia
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut, luni, un tânăr de 20 de...
Actualitate
2 min de citit