Primăria Sibiu, contract de 11,7 milioane lei pentru modernizarea străzii Viitorului! 4 luni pentru avize și alte 10 pentru lucrările de execuție:„Îmbunătățim mobilitatea locuitorilor din cartierele Gușterița și Reșița”

Primarul Astrid Fodor a semnat luni, 4 iulie contractul pentru modernizarea și extinderea străzii Viitorului, pe sectorul cuprins între str. Târgu Fânului și str. Moara de Scoarță, cu asocierea SC Geiger Transilvania SRL & SC GG Tehnic Proiect SRL.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Optimizăm acest tronson pentru ca șoferii să îl aleagă ca alternativă la podul Gării, în contextul în care zona Reșița – Gușterița – Lazaret s-a dezvoltat imobiliar foarte mult, crescând numărul de locuitori și deci, și valorile de trafic”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

„În primele 4 luni se va realiza proiectul tehnic și se vor obține toate avizele necesare, iar în următoarele 10 luni se vor executa lucrările propriu-zise, acestea având un grad ridicat de complexitate și dificultate dat fiind faptul că implică intervenții atât în zona căii ferate, cât și în zona de mal a Cibinului. Lucrările constau în:

Imagine intercalată
Imagine intercalată
  • coborârea nivelului drumului în zona de sub podul CFR pentru a elimina interdicția de tranzitare a acestui punct pentru autovehiculele cu o înălțime mai mare;

  • lărgirea carosabilului în zona podului CFR la 2 benzi, pentru a elimina obligația circulației alternative; pentru aceasta va fi necesară execuția unor lucrări de fundare în taluzul râului Cibin, precum și consolidarea și sprijinirea terasamentului nou al drumului

  • modernizarea infrastructurii drumului pe tronsonul menționat.

  • crearea de trotuare în zonele în care lățimea nu permitea înainte amenajarea lor

  • modernizarea sistemului de iluminat public din zonă

  • modernizarea sistemului de preluare a apelor pluviale

  • înlocuirea parapeților dinspre râul Cibin              

 

Valoarea indicatorilor tehnico-economici se ridică la 11,7 milioane de lei, investiția urmând să fie cofinanțată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny”, au transmis reprezentanții Primăriei Sibiu.

 

 

05 iulie 2022 la 13:22
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
(Actualizare) Accident grav în zona Veștem. Un minor de 2 ani a fost transportat la spital
Actualizare În urmă cu putin timp, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Basmele și muzica clasică, în centrul atenției la Muzeul ASTRA în cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure
Cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure a adus joi după-amiază, în zona Etno a Muzeului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Detalii mai puțin știute despre Sibiu prezentate într-un tur autoghidat
Sibienii și turiștii sunt invitați să redescopere orașul printr-un tur autoghidat inedit, intitulat „Treasure hunt in Sibiu”. Traseul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Incinerarea morţilor, o opțiune rară pentru sibieni. Unde se poate face și cât ar costa
Incinerarea celor decedaţi rămâne o opțiune rar aleasă în rândul sibienilor, mai ales în rândul creștinilor. Acest lucru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
”Super Teo” din Sibiu a luat medalia de aur la un concurs de taekwon-do. Copila este diagnosticată cu sindromul Down
După ce, luna trecută, Clubul Puma din Sibiu a făcut cunoscută povestea Teodorei Moraru, o sportivă de 15...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Cinci tineri muzicieni au deschis „Festivalul Classics for Pleasure” cu un moment plin de emoție, în Biserica Ursulinelor
Festivalul Classics for Pleasure-The Next Crescendo, ajuns la cea de-a XV-a ediție, a debutat miercuri seară la Biserica...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
„Când am terminat chimioterapia, am început să alerg”. O sibiancă directoare de muzeu a ajuns campioană mondială la alergare montană în proba de 120 km
Povestea săptămânii, regăsită pe pagina de socializare a președintei Consiliului Județean, Daniela Cîmpean: Timp de aproape 20 de ani...
Actualitate
6 min de citit