Articol
Au vrut să fure banii din bancomat, dar au reușit doar să î idea foc. Poliţiştii din Mediaş îi caută pe hoţii care au încercat, duminică dimineața, să fure banii dintr-un bancomat din municipiu. După ce au dat foc, hoții au fugit. Este pentru prima data când arde un bancomat cu tot cu bani în județul Sibiu
„La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 04.00, în municipiul Mediaş, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş, care patrulau pe strada I.C. Brătianu, au observat că din sediul unei unităţi bancare ieşea fum. Poliţiştii au pătruns holul unităţii şi au constatat că ATM-ul instalat în zona respectivă ardea cu flacără deschisă. La faţa locului au intervenit pompieri din cadrul ISU Sibiu, precum şi un echipaj medical, incendiul fiind stins în scurt timp, fără victime omeneşti. Din investigaţiile preliminare efectuate, poliţiştii medieşeni au constatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unităţii bancare şi ar fi încercat să sustragă bani din ATM blocând fanta aparatului cu un obiect din lemn, fapt ce ar fi condus la supraîncălzirea sistemului electric al dispozitivului şi, astfel, la izbucnirea incendiului”, a declarat Elena Welter.
Nu a fost stabilit, încă, un prejudiciu, acesta urmând să fie calculat de unitatea bancară.
Polițiștii au deschis un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.
Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, a spus că bancomatul a ars cu tot cu bani.
„Azi-dimineaţă în jurul orei 04:00 pompierii Detaşamentului Mediaş au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu la un bancomat, în municipiul Mediaş pe strada I.C. Brătianu. Pompierii au lichidat prompt incendiul, însă a ars întreg bancomatul și de asemenea, pereți din interiorul imobilului unde era amplasat bancomatul au fost afectați de fum. Din fericire nu au fost înregistrate victime”, declarat Andreea Ştefan. (L. B.)