Premieră pe piaţa din România: roboţei silenţioşi de tuns iarba, pot fi programaţi şi manevraţi de la distanţă, indiferent unde te afli

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Să-ţi faci vara sanie şi iarna car zice un proverb românesc şi înţelepciunea acestuia le stă mereu în atenţie celor de la firma sibiană TEHNORON. "Pentru că ne gândim mereu la nevoile gospodarilor, care nu trebuie să se lase surprinşi de priorităţile anotimpurilor – ne spune ing. Nicolae Roşu, patronul firmei – am început campania de toamnă 2022 cu mai multe noutăţi. Aş aminti, mai întâi, mărirea spaţiului de expunere la sediul reprezentanţei noastre. De asemenea, am mărit semnificativ portofoliul de produse cu acumulatorii Husqvarna, care sunt mai uşoare, fiabile şi mai "prietenoase" cu mediul înconjurător în sensul că elimină emisiile de noxe şi sunt mai silenţioase în timpul funcţionării. În aceeaşi idee, am mărit portofoliul de produse pentru întreţinerea şi înfrumuseţarea grădinilor şi a spaţiilor verzi. Noutăţi, ca premieră, că Husqvarna a introdus recent pe piaţa din România, automower-ele (roboţei de tuns iarba). Aceştia sunt inteligenţi, silenţioşi, putând fi programaţi şi manevraţi de la distanţă, indiferent unde te afli.

Mare interes au trezit, în rândul cumpărătorilor, tractoarele de grădină care pot fi utile în orice anotimp. O gamă variată de accesorii pot transforma tractorul acesta într-o maşină versatilă în sensul că puteţi ataşa remorci, lame pentru deszăpezire, perii etc. Oferta noastră din această campanie de toamnă cuprinde, de asemenea, o gamă diversă de motofierăstraie (cu preţuri de la 1050 lei), freze de zăpadă, motounelte pentru întreţinere gard viu, motofierăstraie pentru elagaj (toaletat arbori), generatoare, pompe de apă curată şi murdară, aspirator de cenuşă, motocultor, atomizor şi suflătoare pentru frunze, piese de schimb şi accesorii pentru acestea. De reduceri beneficiază, de asemenea, acumulatorii şi încărcătoarele de acumulatori, care, susţin specialiştii Tehnoron, reprezintă viitorul în domeniu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Să mai adăugăm că toate aceste produse de cea mai bună calitate, purtând inconfundabila marcă suedeză Husqvarna, pot fi achiziţionate de la magazinele Tehnoron din Sibiu (str. E. A. Bielz, nr. 9), din Dumbrăveni (str. 1 Decembrie, nr. 32) şi din Mediaş (str. dr. Babeş, nr. 17, magazin plus atelier de reparaţii) beneficiind de garanţie şi postgaranţie, punere în funcţiune, consultanţă şi asigurarea de service.

 

Detalii şi informaţii suplimentare se pot obţine la adresa de e-mail: tehnoronsibiu@gmail. com, sau de pe pagina oficială web: www.tehnoron-sibiu.ro.

 

Sorin CRIVĂŢ

Foto: Răzvan NEGRU

02 octombrie 2022 la 16:52
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Un poplăcean „plătește” actul sexual cu un minor cu cinci ani și jumătate de închisoare
Joi, 3 iulie, trei bărbați „au căzut” în plasa polițiștilor: unul a fost reținut pentru fapte de violență,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Premii totale de 2.500 euro pentru cei mai buni concurenți la Gușterița MTB
Organizatorii celei dintâi ediții a competiției de ciclism montan Gușterița MTB, ce se va desfășura sâmbătă, 12 iulie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Filme pe răcoare, noaptea, în parc, la Arini Fest Cinema
Chiar dacă Sibiul se află sub cod portocaliu de caniculă, Parcul Sub Arini îi așteaptă la film. Odată...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
La un an de la deschidere, Bazinul de înot didactic din Mediaș își dovedește utilitatea
Aproape 8.000 de persoane au beneficiat de facilitățile oferite în cadrul Bazinului de înot didactic din Mediaș, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Grădinița de pe strada Siretului, modernă și eficientizată energetic, gata să-i primească pe cei mici
Grădinița nr.5, de pe strada Siretului este gata să-i primească pe micuți într-un spațiu modern, după ce au...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
Elevă la „Goga”, campioana europeană la taekwon-do a luat 9,73 la Bacalaureat. Oana vrea să devină psiholog pentru sportivii de performanță
Are 19 ani, iar ultimii 14 și i-a legat de sala de sport a Clubului Puma. Cu toate...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a găzduit evenimentul de lansare al raportului Starea Societății Civile în Uniunea Europeană 2025
Vicepreședinții Parlamentului European, sibianul Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) și Katarina Barkley, în calitate de responsabili de relațiile cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Sibiul sub cod portocaliu de caniculă. Până când e valabilă avertizarea
Începând de astăzi, de la ora 10,00 și până mâine la ora 10,00 județul Sibiu se află sub...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 ore
Avizul privind securitatea cibernetică în sănătate, inițiat de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost adoptat în plenul Comitetului European al Regiunilor
Astăzi, 3 iulie ac, în Comitetul European al Regiunilor (CoR) a fost adoptat în sesiunea plenară desfășurată la...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 ore
„Purtata Avrigului” – spectacol aniversar în cinstea celor 25 de ani de activitate
Istoria primei formații de dansuri populare din Avrig se întinde pe aproximativ șase decenii și a început din...
Actualitate
2 min de citit
acum 15 ore
Drumuri și Poduri Sibiu a mai trecut prin astfel de situații. „Sunt măsuri pe care suntem nevoiți să le aplicăm: Situația la nivel județean și național o cere”
Bugetul redus cu 30% și constrângerile impuse prin decizii guvernamentale influențează activitatea companiei Drumuri și Poduri Sibiu. „Am...
Actualitate
10 min de citit