Premiera la TNRS: „Iona” de Marin Sorescu, interpretată de un actor japonez, în rol principal

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu aduce în prim-plan o reinterpretare a piesei de teatru „Iona” de Marin Sorescu, într-un spectacol regizat de Silviu Purcărete. Rolul principal va fi interpetat de actorul japonez, Kuranosuke Sasaki. Spectacolul va avea premiera la Sibiu pe 21 și 22 mai, urmând să fie prezentat la Budapesta în cadrul închiderii Festivalului de Primăvară.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Nu e întâmplător că facem această conferință, pentru că e o continuitate a muncii. Este vorba de Iona în regia lui Silviu Purcărete. Am dorit o ieșire către public, pentru că urmează un eveniment important la Sibiu, apoi la Budapesta,” a declarat Constantin Chiriac, directorul TNRS.

La conferința de presă organizată luni la TNRS au fost prezenți regizorul Silviu Purcărete, Constantin Chiriac, actorul Kuranosuke Sasaki, compozitorul Vasile Șirli și Minako Naito, reprezentant al echipei japoneze.

Spectacolul face parte dintr-un turneu internațional, TNRS urmând să susțină o serie de reprezentații și în Japonia. Este pentru prima oară când Kuranosuke Sasaki joacă pe scena teatrului din Sibiu într-un rol principal.

Regizorul Silviu Purcărete a subliniat importanța colaborării cu artiștii japonezi: „Această colaborare îndelungată și specială e marcată de prietenie și respect reciproc. Am întâlnit în Japonia ceva ce se întâlnește mai rar: gentilețe și politețe. Este a patra colaborare cu Tokyo Metropolitan Theatre, iar de data aceasta lucrăm pe un text românesc necunoscut în Japonia. Provocarea a fost să vedem ce înseamnă acest text pentru publicul japonez.”

Muzica este realizată de Vasile Șirli, cunoscut ca director muzical la Disneyland Paris. „Fiecare proiect are o dezvoltare proprie și pleacă de la un gând. Prima schiță am făcut-o pe 30 decembrie. Știam că se va cânta în japoneză, știam pentru cine scriu”.

Această montare a piesei Iona, în limba japoneză, propune o abordare diferită, dar respectă opera lui Sorescu: „Este o piesă cunoscută, dar care nu jignește pe nimeni. Un text cu multe direcții și uși deschise. Rămâne să vedem cum va primi publicul românesc un spectacol în japoneză,” a adăugat regizorul Silviu Purcărete.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor
19 mai 2025 la 13:33

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 15 minute
Sindicaliștii de la Filarmonică au mai pierdut un proces
„SAIFS pierde procese pe bandă rulantă și continuă să disprețuiască hotărârile judecătorești”, anunță reprezentații Filarmonicii de Stat Sibiu. „Victorie...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 29 minute
Smaraldul și malachitul, pietrele lunii mai, se văd la Biblioteca ASTRA
Sibienii sunt așteptați miercuri, 21 mai,  ora 17:00, la Compartimentul de Arte situat în Corpul B, etajul 2...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
VOTUL ÎN JUDEȚ. CE SPUN CIFRELE
Rezultatele votului de duminică din județul Sibiu demonstrează mobilizare maximă, însă nu doar din partea unuia dintre candidați....
Actualitate
4 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Obiectivele din Mediaș au atras peste 1.000 de vizitatori în „Noaptea Muzeelor”
Instituțiile muzeale din municipiul Mediaș au participat și în acest an la programul „Noaptea Muzeelor”. Muzeul Municipal Mediaș,...
Actualitate
1 min de citit