Pe vremea când eram suverani (scuze nu mă pot abţine să nu spun asta, e aşa de idioată expresia încât rămâne în cap), exista o regulă care ne-o spuneau părinţii care, paradoxal, la cât de înapoiaţi erau, îşi găseau timp să ne educe: când mergi cu autobuzul, troieibuzul, mircobuzul, tramvaiul, metroul şi alte chestii de transport cunoscute pe vremuri ca "în comun", tu cedezi locul la: persoane în vârstă, femei gravide, mame cu copii mici. Aceeaşi regulă ne-o spuneau, încă din clasele primare, învăţătorii şi profesorii, ori la orele de dirigenţie, ori aşa, random, ocazional. Dar asta era demult, când nu eram civilizaţi şi nu aveam valori europene iar profesorii chiar avea autoritate şi nu se plângeau de parale.

Acum, treaba e aşa. Se dă un autobuz de dimensiuni moderate. 13-le să zicem, rută de succes, Gară- Dumbrava/Muzeul ASTRA . Şi o zi de iarnă dintr-o lună de iarnă, adică o marţi din februarie, cam pe la orele amiezii. Autobuzul plin de elevi. Elevii stând pe scaune şi simţindu-se bine, însă fără a sări peste cal cu tradiţionalele "bă c***e şi "băga-miaş p**a", ca atunci când vin de la mallul de la gară, ceea ce a fost de apreciat. Gălăgia specifică vârstei era de un nivel moderat.
Din staţii urcă un număr oarecare de persoane în vârstă, unii chiar purtători de bastoane, semn că nu mai au toate abilităţile de a sta în picioare/umbla ca pe vremuri.
Eu aşteptam să văd gestul ĂLA, de "staţi jos-vai mulţumesc dragă" din partea generaţiei care va duce ţara mai departe. Am aşteptat cale de trei staţii, până am coborât. Şi vorba aia, nimeni-nimic. Nici un sfert de gest care să sugereze că Maiestatea Sa elevul să aibă o urmă de empatie cu privire la situaţie. Chestia paradoxală a fost câ ei erau şi însoţiţi pare-se de minimum un profesor care privea şi el tot din picioare decorul, fără a le spune elevilor din dotare ceva, un cuvânt, o propoziţie, o comandă, despre comportamentul în mijloacele de transport în comun şi despre "faceţi mă copii loc la tanti aia/nenea ăla". De ar fi zis, probabil că tot s-ar fi mişcat ceva. Dar nu. Cel pe care l-am bănuit a fi cadru didactic (în sensul că se adresa elevilor) nu a avut nicio atitudine. Ce să zic, sincere felicitări şi multe tichete de vacanţă.
ŞI voi mai aveţi impresia că România mai are speranţe de a îşi reveni. Nu are. Iar de educaţia elevilor se ocupă trapmaneliştii.