Popas "La Sâvulică" (Arpaşu de Sus), în Noaptea Muzeelor la Sate

Participanţii la proiectul Noaptea Muzeelor la Sate ce se vor afla sâmbătă în zona de sud a judeţului, la poalele Masivului Făgăraş, trebuie să introducă în itinerarul pentru această zi şi locaţia "La Sâvulică" (Arpaşu de Sus, nr. 436), unde funcţionează un punct gastronomic local, un mic muzeu tradiţional, dar vă aşteaptă şi multe surprize frumoase.
Între orele 17 şi 22, "La Sâvulică" în Arpaşu de Sus o să faceţi cunoştinţă cu satul românesc tradiţional, putând participa la ateliere educaţionale de creaţie (ce se vor desfăşura sub îndrumarea restauratorului Anamaria Rotaru – Muzeul ASTRA Sibiu), la un ghidaj şi o incursiune în lumea rurală de odinioară, a tradiţiilor, în atmosfera plină de trăire, simţire, rugăciune şi puritate. De asemenea, oaspeţii vor putea vizita atelierul de broderii tradiţionale şi vor afla detalii despre conceptul de costum popular tradiţional local, sub îndrumarea Danei Văcariu, specialist al Muzeului ASTRA Sibiu şi al creatorilor populari.
"<<La Sâvulică>> este un punct gastronomic local care găzduieşte şi un mic muzeu tradiţional. Am restaurat şi conservat casa părintească veche de peste 100 de ani şi am păstrat şi conservat toate obiectele vechi ce aparţin acestei case, plus alte obiecte foarte vechi specifice zonei Arpaşului. Publicul va beneficia de un ghidaj, o prezentare a locaţiei, a obiectelor şi rolul lor în gospodăria tradiţională şi degustarea unor produse tradiţionale locale. Locaţia mai deţine şi un atelier de broderii tradiţionale, în care vizitatorilor le va fi prezentat conceptul de costum popular tradiţional local", se menţionează pe pagina de internet dedicată proiectului Noaptea Muzeelor la Sate. (D.F.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată
31 august 2023 la 19:29
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 7 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 8 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 10 ore
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit