Poetul Naţional Mihai Eminescu, omagiat la Sibiu de Ziua Culturii Române

Asociațiunea ASTRA, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Garnizoana Sibiu au sărbătorit vineri, în Parcul Sub Arini, Ziua Culturii Naționale, manifestare desfăşurată sub auspiciile geniului național, „poetului absolut”, Mihai Eminescu. Colaboratori au fost Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Școala de Instruire – Comunicații, Tehnologia informației și Apărare Cibernetică și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, reprezentat prin Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Național „Octavian Goga” și Liceul Tehnologic „Independența”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Programul propriu-zis, coordonat de comandantul Comenduirii Garnizoanei Sibiu, maiorul Marius Ralea, a început cu obișnuitele cuvinte de salut adresate de prof.univ.dr. Dumitru Acu, președintele Asociațiunii ASTRA și de prof. univ. dr. Ioana-Narcisa Crețu, vicepreședinte ASTRA. A urmat intonarea Imnului Național de către fanfara Garnizoanei Sibiu.

Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu (printre care mai mulți membri și membre ai trupei AFT „Band of Brothers and Sisters”, coordonați de col. Adrian Teodorescu) au deschis programul poetic și muzical dedicat Luceafărului poeziei românești, „sfântului preacurat al versului românesc”, Mihai Eminescu. Au urmat reprezentanții Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu care au recitat din poeziile „La steaua”, „Cu mâne zilele-ți adaugi” și un colaj din postume. De la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu au participat elevii clasei a VII-a (coordonator profesor Maria-Daniela Pănăzan, care a vorbit despre viața lui Mihai Eminescu și popasul acestuia la Sibiu). Recitalul lor, organizat sub genericul Vreme trece, vreme vine…, a fost susținut de: Andrei Mănițiu, Trecut-au anii, Sara Frățilă, La steaua, Bogdan Zăgan, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Mihnea Ionescu, Atât de fragedă, Natalia Voic, Rugăciune, David Cantor, Scrisoarea I (fragment), Bogdan Tufă, Odă (în metru antic), Tudor Trif, Pe lângă plopii fără soț, și interpretare muzicală realizată de talentata Cristiana Damian, Sara pe deal.

Programul a continuat cu secvențe poetice și muzicale prezentate elevi de la Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu (coordonator profesor Crina Mordășan, care a vorbit, la rându-i, despre traducerile textelor eminesciene), de elevi de la Colegiul Național „Octavian Goga” (care au interpretat „Sara pe deal” și cu Fanfara Garnizoanei Sibiu, care a impresionat asistența prin interpretarea melodiilor unor cunoscute poeme eminesciene („Sara pe deal”, „Pe lângă plopii fără soț”).

A fost o activitate culturală ce a marcat împlinirea a 173 de ani de la nașterea Poetului Național Mihai Eminescu, necesară pentru promovarea culturii române, a valorilor acesteia. Bine gândită și cu texte alese, aceasta se înscrie în programul mai amplu dedicat Zilei Culturii Naționale care s-a desfășoarat, în perioada 13-16 ianuarie, la Sibiu.

 

15 ianuarie 2023 la 13:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
(FOTO) Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită printr-un concurs de natație, la Mediaș
Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită la Mediaș sâmbătă, 19 iulie 2025, printr-un concurs de natație organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Un urs semnalat de două ori într-o zi în Tălmaciu. Autoritățile au emis mesaje RO-Alert
După ce în cursul dimineții de luni locuitorii din Tălmaciu au fost avertizați cu privire la prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
(FOTO) Riderii au testat traseul cu obstacole de pe Bd. Coposu. Prologul Red Bull Romaniacs e programat marți. Mai mulți sibieni la start
Ajuns la ediția cu numărul 22, cel mai dificil raliu hard enduro de pe mapamond e gata de...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Tânăr de 21 de ani, căzut în Olt, salvat într-o cursă contracronometru
Un tânăr de 21 de ani a căzut în râul Olt, în împrejurări deocamdată necunoscute. Un apel la...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Sadu s-a transformat într-o imensă arenă sportivă. Oaspeții, tratați cu bucate locale oferite gratuit
Comuna Sadu s-a transformat într-o mare arenă sportivă, cu prilejul evenimentului „Exploratori în satul luminii”. Cros, curse MTB...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Suferă de o boală cronică, dar a urcat pe munte. Salvamontiștii, chemați să o salveze
O femeie a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor sibieni, după ce a resimțit dureri în zona lombară. Se...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
„Aperitivul” unei plimbări reușite cu Mocănița, descoperit pe Valea Hârtibaciului
Plimbările cu Mocănița sunt o experiență de neuitat, atât datorită peisajului pitoresc, cât și mijlocului de transport. Doi...
Eveniment
1 min de citit
acum 1 zi
Atenție la SMS-ul care te lasă fără bani! Cum să te ferești de escroci
Inventivitatea escrocilor pare să nu aibă limite, de aceea polițiștii sibieni atrag atenția asupra unui nou tip de...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Salina de la Praid s-a închis, sarea de acolo a ajuns la Sibiu, într-o rețetă
Cea de-a doua zi de Astra Multicultural a reușit să atragă un public numeros, mulți dintre participanți venind,...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 2 zile
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit