*Traseu al Revoluţie şi loc (de) pe care s-a tras în noi*

Podul Gării a mai avut un ultim moment de glorie, când a intrat în panoplia locurilor-simbol ale Revoluţiei din Decembrie 1989, alături de Piaţa Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor, sau bulevardul Corneliu Coposu ori alte străzi care acum sunt clasificate în categoria "traseele Revoluţiei". 

Fiind cale de legătură între Guşteriţa, Lazaret, plaforma industrială de nord şi restul oraşului, Podul Gării a fost de neocolit în drumul muncitorilor de la "Balanţa" şi "IUPS" care, în dimineaţa lui 21 decembrie 1989, au pornit, solidari cu Timişoara şi împotriva comunismului şi ceauşismului, în drumul lor spre Piaţa Mare. În 1990, ziarele "libere" de atunci nu mai pridideau să relateze, prin jurnaliştii "liberi" şi ei de jugul comunismului, despre momentele sublime ale Revoluţiei, extrem de proaspătă (şi mult mai reală decât mitologiile de acum) în memoria participanţilor. Iar orice relatare referitoare la 1989 şi Sibiu includea Podul Gării. 

În chiar primul număr al Tribunei post-ceauşiste (şi ultimul apărut sub denumirea de "Tribuna Sibiului"), apare o menţiune a Podului Gării în context "revoluţionar". În articolul "Prima scînteie", Rudolf Kamla redă, din punctul său de vedere, începutul Momentului 1989 la Sibiu:

"Scînteia care a aprins lupta colectivului de la "Mecanica“ a fost dată de o coloană de muncitori care traversînd podul gării (viaduct) s-a oprit în faţa unităţii scandînd "Mecanica- Stai cu noi". Tot în Tribuna, din 10 ianuarie 1990, în articolul ""Dacă tinerilor de la Timişoara nu le-a fost frică, nouă de ce să ne fie?"" scris de Nicolae Achim, apare din nou podul ca personaj, în relatarea muncitorului Iulian Bria, de la "Balanţa": "Am ieşit în faţa fabricii, unde ne-am adunat cam vreo 50 de muncitori, marea majoritate tineri. N-aş putea zice că în acele momente n-am avut emoţii sau nu mi-a fost frică. (…) Dacă am văzut că alţii nu mai îndrăznesc să ni se alăture, mica noastră coloană a pornit spre podul gării. Pe  drum i-am chemat alături de noi şi pe cei de la secţia I.P.L., apoi pe cei de la "Mecanica". La "Mecanica" cîţiva au sărit gardul şi au venit cu noi. Pe stradă, oamenii ne aplaudau dar puţini intrau în coloană." Ca şi pe 17 ianuarie ("Traseele revoluţiei – ziua întîi"): "M-am alăturat coloanei ce venea dinspre Podul Gării, în preajma Spitalului Judeţean".

Podul şi teroriştii din 1989 

De pe Podul Gării s-a şi tras. Cine? Băieţii isteţi cunoscuţi sub numele de "terorişti" care, oricât s-ar coti-o şi întoarce-o, oficial sau nu, ei au existat şi nu erau nici civili beţi, nici soldaţi proşti care ţineau puşca invers. În nota "Cine îi ajută?" publicată în aceeaşi ediţie ca articolul anterior, în care e vorba de situaţia unor răniţi din Revoluţie trataţi cu flit de noile autorităţi ale Frontului Salvării Naţionale, se pomeneşte despre M.N., lăcătuş la "Mecanica", "împuşcat dintr-o Dacie albă pe Podul Gării, în misiune fiind cu gărzile patriotice". O altă relatare am auzit-o chiar eu, atunci, de la un coleg, care s-a "întâlnit" cam pe la mijlocul podului cu o rafală trasă de un terorist aflat în cabina unei macarale din șantierul blocurilor de pe actuala stradă Regele Ferdinand.

 Mărunţişuri de anii '90: bucăţi din pod furate pentru fier vechi şi prima lui închidere

 Anii '90 au fost pentru Podul Gării, din nou, unii ai căderii în anonimatul faptului divers şi a menţionării lui doar ca "locaţie" pentru tot felul de chestii ţinând de "rubrica mărunţişuri", de la fenomene naturale extreme sau accidente rutiere sau nu, la infracţiuni găinăreşti.

 În 1992 Podul Gării cădea victimă unui furt generalizat de elemente ale balustradelor metalice, bune de "fier vechi". Lucian Jiman, în "Se fură un pod!" publicat pe 10 martie, exact asta spunea: "Podul gării – viaductul, – cum îi zic mulţi sibieni -, care leagă oraşul cu cartierele Lazaret şi Guşteriţa, are o vechime de peste 100 de ani De cîtăva vreme, necunoscuţi au început să demonteze (să fure, deci) balustradele metalice. "La zi", podul a fost "văduvit" de 18 segmente de balustradă, existând pericolul unor accidente". 

Pe 16 august 1993 este anunţată prima închidere completă a circulaţiei pe Podul Gării, de după 1946. Cauza: reparaţii la pavaj. A durat doar două zile, între 27 şi 29 august. 

În noiembrie 1995, o criză de iarnă timpurie a luat prin surprindere ca de obicei, generând un haos urban şi feroviar. Din care nu lipsea nici podul nostru. Florin Şari prezenta situaţia: "Podul Gării era inaccesibil, nenumărate maşini zăceau abandonate pe şosea sau făceau piruete în zăpadă, între timp nămeţii creşteau…". Pe 29 martie 1996, se scria, sec, cum "Pe data de 20, D.G., bărbat de 29 de ani din Vâlcea, a căzut de pe podul Gării pe un tren și de pe tren pe peron. Și-a rupt picioarele". În martie 1997, avem un next-level de infracţiuni: tâlhăria în spaţiul public. Un multirecidivist, M.G.A., după o tentativă de furt de buzunare într-un magazin, a înhăţat un minor care mergea pe pod şi ameninţându-l că “dacă nu-mi dai adidaşii, te-arunc peste pod”, l-a buzunărit. L-a buzunărit degeaba, băiatul nu avea bani, dar infractorul a fost prins de poliţie.

Podul Gării a (fost) îmbătrânit şi nu mai poate

 Podul Gării nu a putut face faţă nebuniei din trafic care încă de atunci a început să apară la Sibiu. Primul semn oficial al decăderii podului a fost dat pe 30 mai 1996, într-o postare electorală a candidatului PNL-C(âmpeanu) la Primăria Municipiului Sibiu, ing. Dragoş Dinescu. El declara, în Tribuna, că nu doreşte "repararea străzilor în mod superficial şi cosmetic -aşa, cum se procedează acum, înaintea alegerilor, uitând de structura şi rezistenţa unor lucrări cum ar fi podul Gării, care împovărat de ani, de traficul greu ce l-a traversat, nefiind proiectat pentru aşa ceva, a devenit un pericol real pentru siguranţa circulaţiei".

 După doi ani, în decembrie 1998, societatea Beta Cops SRL avertiza, în urma unei expertize privind "starea podului rutier peste liniile de tren, care leagă Parcul Tineretului de zona Guşteriţa", că acesta "este în pericol de prăbuşire dacă nu se vor lua nişte măsuri urgente". Măsurile ar fi fost: interzicerea traficului greu şi de troleibuze, restricţie de viteză de 30 km/h sau "injecţii cu ciment" în fisuri.

Restricţiile vor debuta cu începutul lui 1999. Pe pod se va interzice circulaţia autovehiculelor de peste 1,5 tone capacitate şi a mijloacelor de transport în comun articulate, ele ocolind pe la viaductul din Vasile Aaron. Se bagă şi un mic băţ prin gard, pomenindu-se de necesitatea unor "reparaţii şi eventual lărgire" care ar necesita "însemnate lucrări de investiţii, respectiv fonduri financiare". Nu ştiu cât de restricţionată va fi fost iniţial circulaţia, cert e că, în 2001, blocarea transportului în comun peste pod a generat măsuri care pot fi încadrate la "definiţia haosului".

Pasat (pe bani) pentru demolare, de la CFR la Primărie (şi Consiliul Judeţean)

 Era clar că bătrânul pod e îmbătrânit şi că trebuie înlocuit cu ceva mai rezistent, mai "la zi". Dar cum? Aflăm astfel că, deşi face parte din infrastructura Sibiului, Podul Gării nu era proprietatea municipalității, ci a unei structuri ceferistice numită Societatea de Administrare a Activelor Feroviare – SAAF.  Pe 1 noiembrie, 2001, SAAF cerea Primăriei ca circulaţia pe pod să fie  închisă complet, deoarece "podul nu mai prezintă siguranţă". Când venea vorba însă de repararea podului, SAAF o dădea pe aia cu "nu-s parale" ("susţine că nu are bani să-l refacă") şi că ar vrea să-l paseze Primăriei. Primăria "deşi este de acord că starea podului este dezastruoasă" nu are chef să se trezească cu beleaua pe cap pentru că, aşa cum spunea viceprimarul de atunci, Gheorghe Tuluc, "Bugetul local nu are de unde să scoată 100 miliarde lei pentru a plăti lucrările urgente de consolidare" şi că vrea garanţie de la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei că va primi bani să-l repare. Şi că doar în condiţiile acestea podul Gării va fi preluat de către municipalitate. Pe 8 noiembrie 2001, însuşi ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, vine la Sibiu ca să stabilească nişte chestii. Aici, el spune, fără echivoc, că podul nu mai merită salvat pentru că " are grave fisuri în structura de rezistenţă" şi că se va construi "o nouă pasarelă" (pasarelă?, n.n.), mai înaltă cu 1,5 m, care va permite continuarea lucrărilor de electrificare pe tronsonul CFR – culoarul 4”. Mitrea mai promite că podul va trece de la SAAF la CFR, care va comanda proiectul noului pod, al cărui preţ era estimat atunci la 12-13 miliarde lei. După ce proiectul era finalizat, Podul Gării va fi (fost) luat de primărie. Cheltuielile cu podul vor fi suportate juma-juma: o jumătate ministerul Transporturilor, cealaltă fifty-fifty (câte 25%) de Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Judeţean. Podul Gării urma să fe demolat în 2002, an în care vor porni lucrările la altul nou. Simplu ca bonjour şi normal, mai ales când totul era făcut din vorbe.  

Se restricționează din nou circulaţia

 Nu ştiu cât de prompt a fost pusă în practică iniţiativa întreruperii traficului greu până în noiembrie 2002, dar, la 1 noiembrie Primăria anunţă, DIN NOU, că din 16 noiembrie, "nici o maşină de mare tonaj să nu mai aibă acces pe Podul Gării care leagă zona Parcul Tineretului de cartierele Lazaret şi Guşteriţa". Pentru a afla cum e cu noile trasee ale troleibuzelor T4-T4 barat şi autobuzele 3, 4, 8 şi 10, călătorii erau flituiţi, pardon instruiţi să sune pe fix la Tursib şi să tot întrebe.

2002 Bătălia pentru demolare

 Anul 2002 începe promiţător pentru desfiinţarea şi înlocuirea Podului Gării cel vechi cu un Podul Gării nou.

Ministrul Miron Mitrea apare din nou în scenă, anunţând, la începutul lui februarie că "în urma intervenţiilor parlamentarilor de Sibiu, ale ministrului secretar de stat, Ioan Cindrea şi, nu în ultimul rând, după intervenţiile viceprimarului Gheorghe Tuluc" va aloca din bugetul ministerului "cea mai mare parte din suma necesară modernizării podului de la Gară" . După o lună, pe 30 martie, aflăm pe ocolite că noul pod nici nu are măcar proiect.

Apoi se aşterne liniştea peste poveste. Pe 19 octombrie însă, surpriză, aflăm că noul pod al gării NU se află pe lista finanţărilor de la buget. A spus-o preşedintele PNL de atunci, deputatul Cornel Ştirbeţ, care a promis că va depune la Parlament amendamentele sale privitoare la proiectul de buget dar că "nu se va schimba nimic". Pe 14 noiembrie, într-un articol omagial adresat preşedintelui CJ Sibiu de atunci ("Ce se vede în urma dumneavoastră, domnule preşedinte"), aflăm şi cât costă toată povestea asta a podului: 6,5 milioane euro. Banii plătiţi de Consiliul Judeţean şi Primăria Sibiu iar restul din partea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Viitorul suna bine. Cumva.

Podul Gării începe să iasă din istorie

 Povestea Podului Gării putem spune că se încheie pe 2 iulie 2004, când începe, festiv şi superkitschos, demolarea lui.  

Jurnalistul Florin Staicu relata, atunci, de la faţa locului şi de sub pod: "După mai bine de doi ani de negocieri, discuţii, certuri, aprobări, Podul Gării Sibiului intră în demolare. Primarul Klaus Iohannis şi preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Morar, s-au aflat, ieri dimineaţă, la Podul Gării, pentru a fi primii care, în mod simbolic, dărâmă ceva din pod. Iohannis şi Morar au pus, mai întâi, mâinile pe o bucată considerabilă din tencuiala podului, pe care au făcut-o una cu pământul, reuşind să-şi umple hainele şi pantofii de praf. Apoi, cei doi au luat în braţe un picamer cu care au spart, timp de câteva minute, bucăţi din beton".

Demolarea reală debuta pe 7 iulie, dar s-a dorit puţin teatru pentru presă. Tot pe 7 iulie, circulaţia vehiculelor s-a închis definitiv pe pod. Podul Gării începe să iasă din istorie, treptat, mai întâi rampele din ambele părţi, apoi pilonii de susţinere şi tot aşa, bucată cu bucată. Lucrările la vechiul/noul pod au fost efectuate de SC CONCEFA SA, iar noua construcţie era estimată să fie funcţională în 2006. O estimare corectă.

 Noul pod. Miron Mitrea – cetăţean de onoare al Sibiului

 După o adevărată aventură şi tevatură guvernamental-administrativ-financiară, care a distrat presa şi enervat sibienii timp de aproape doi ani, "noul" pod al Gării, încă neterminat 100%, este inaugurat festiv şi deschis circulaţiei, pe 15 noiembrie 2005. Primii care au trecut pe(ste) el au fost, normal "ctitorii" indirecţi ai lucrării: primarul Klaus Iohannis şi preşedintele CJ Sibiu, Martin Bottesch.

"Este o lucrare a cărei finalizare am aşteptat-o multă vreme, în loc de 12 luni, lucrările au durat doi ani. Sper să dureze la fel de mult cât am aşteptat să-l vedem finalizat", declara în stilul său caracteristic, Iohannis.

Podul Gării "2" avea o lungime de 424,9 metri, două benzi în loc de patru, lăţimea carosabilului de 7,8 m, iar trotuarele late de 2 m. Este mai înalt şi astfel se permite electrificarea liniei de cale ferată dar nu ne mai pasă de aspectul ăsta acum. Toată povestea a costat în final 127,738 miliarde: 55,051 din partea Primăriei, 24,427 miliarde de la CJ, iar restul de până 127,738 miliarde lei a venit cu ţârâita de la Minister, banii ajungând să fie plătiţi  de noul Guvern Tăriceanu.

 Probabil cel mai interesant aspect din povestea asta este că, pe lângă un viaduct nou care l-a înlocuit pe cel vechi, Sibiul s-a mai ales şi cu un cetăţean de onoare: ministrul Miron Mitrea. Distincţia i-a fost oferită în 2004, prin Hotărâre de Consiliu Local (Nr.138), pentru "implicarea în realizarea de locuinţe şi alte investiţii în Sibiu". În replică, la începutul lui aprilie 2005, Miron Mitrea spunea că "Mă simt puţin sas, având în vedere ce-am făcut pentru Sibiu" şi că încercările opoziţiei din CL de a i se retrage titlul "sunt doar vorbe".

 Aşa a dispărut o legendă a Sibiului, faimosul şi pitorescul Podul Gării. Ca de obicei, nimeni nu cred că s-a gândit să fotografieze în detaliu vechiul şi de fapt adevăratul Pod măcar aşa, ca să rămână în istoria locului. Dar să nu uităm că Sibiul este oraşul cu premiere multe şi patrimoniu puţin. S-a demolat, s-a aruncat. Era vechi. Despre cum s-a făcut noul pod nu mai detaliem pentru că, o dată e prea lungă povestea şi apoi, nici nu ne interesează.   

Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Tribuna – Fred NUSS, Daniel BĂLŢAT