Părintele Constantin NECULA

O carte pe care autorul o socoteşte de „nedat” cadou semn că încă mai avem mult până să ne cunoaştem oamenii. Gabriel Liiceanu strânge în volumul Exitus (Huma­nitas, 2023, 81 pg) patru mărturii despre moartea unor oameni copleşitori: Domnii Constantin Noica, Horia Bernea, Emil Cioran şi Doamna Monica Lovinescu. Să mă iertaţi că nu am putut să le scriu numele fără Dom­nul şi Doamna dar în taina culturii ei aşa rămân. Sunt experienţele sale proprii- de aceea e minunat că a scris despre ele- la pragul trecerii lor spre alt orizont al vieţii căci, nu-i aşa, moartea face parte din viaţă, este viaţă. E semnul că în încercarea omului de a se împăca cu Dumnezeu sau de a-L cunoaşte efortul primar rămâne acesta, obişnuirea de a gândi la moarte. Scriitură specifică Domnului Liiceanu, problematizări pe măsură şi o rememorare de care avem nevoie toţi când ne bântuie absenţele prietenilor. Personal cred că astfel de volume expiază- într-un fel sau altul- aroganţa prin care pare că ne trăim zilele, reaşază în smerenie scrisul şi cunoaşterea noastră. Fără să vreau mi-am adus aminte de minunatele poveşti- nesfârşite uneori- cu fratele lui Emil Cioran, cu Domnul Relu Cioran, prieten de carte în librărie şi în discuţii neprotocolare provocate de Doamna Maria Moga. Spirit cald şi lucidizat parcă de aşteptare dădea mereu, la sfârşit, senzaţia că ar mai sta un pic, ar mai spune ceva. Părea că îşi propune un nesfârşit de întâlnire. Exact ca în cazul Părintelui Stăniloae părea că mai stă printre noi doar de dragul nostru că el, altfel, s-ar fi dus de ceva vreme… Acest sentiment l-am retrăit citind cartea Exitus. M-a dus cu gândul la Basilica din Assisi care acoperă, arcuire arhitectonică şi de spirit, locul unde s-a stins Sărăcuţul – Sf. Francisc- şi care păstrează pe o piatră limpezită de litanii şi atingeri un înscris Transitus. După o tradiţie fiind piatra de sub capul Sfântului la plecarea sa.  O astfel de piatră de aducere aminte este şi volumul Exitus. Simplu, fără a evita zbaterea interioară, e mărturia că oricât de mult am vrea să scriem despre ceea ce ştim nu ne iese la fel de bine cu scriitura despre ceea ce trăim. Îndrăznesc să spun, opus a ceea ce se crede în genere, că o astfel de carte poate fi oferită cu simplitate în dar. Numai acelora care chiar cred că a cugeta la moarte e un act de înviere a gândirii.