Peste 700 de judoka din șase țări la turneul internațional ”Cupa Miados”. Rezultate bune pentru sibieni

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Judoka de la Clubul Sportiv Școlar Șoimii au reușit să obțină suficiente locuri pe podium la ediția a VII-a a Cupei Miado’s, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, în Sala ”Transilvania”, pentru ca echipalor să se claseze pe locul al patrulea, la general.

Competiția pe echipe a fost câștigată de CSM București, iar pe podium au urcat și sportivii unui alt club bucureștean, Steaua (3). Între cele două s-a interpus Dinamo Brașov, un alt club de tradiție în sportul de pe tatami.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

CSȘ Șoimii, oupanta locului al patrulea în clasamentul pe echipe, a avut opt judoka pe podium, iar clubul organizator, 13, dintre care doi sportivi pe primul loc.

Devenită una dintre competițiile tradiționale în peisajul judo-ului românesc, Cupa Miado’s a avut, și în acest an, la start sportivi din mai multe țări, caracterul acesteia fiind internațional. Alături de români, în Sala ”Transilvania” s-au mai întrecut judoka din Republica Moldova, Serbia, Bulgaria, Ucraina și Germania. Per total, peste 700 de sportivi s-au întrecut pentru medalii, atât la copii, cât și la juniori și cadeți, evenimentul casre este organizat de clubul Miado’s an de an, din 2016 încoace, inclus în calendarul Federației Române de Judo, devenind pe parcurs unul dintre cele mai importante din România.

”De peste 9 ani suntem implicați în acest sport. Alături de prof. Andreea Ionaș, lucrurile au fost ușoare, pentru că atunci când ai de-a face cu o campioană, totul este posibil. Miado's a început de jos, cum era și firesc, drept un proiect mic, dar care a crescut de la un an la altul. Acum, facem performanță prin sportivii noștri. Ediția a VII-a a Cupei Miado's s-a încheiat cu succes, devenind o competiție internațională cu un record de participare atins în urmă cu 5 ani, de peste 820 de sportivi, din 6 țări, record de care ne-am apropiat și anul acesta, semn că tinerii judoka, antrenorii acestora și reprezentanții cluburilor de unde provin de-abia așteaptă evenimentul de la Sibiu. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi de la început, Boromir, Buonavista – Versailles, Kontiki, Iteras Grup, Assault Protect, Unimat, Con-A, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu, dar nu în ultimul rând celor care sunt alături de noi acum, Aqua Smart, H2O, Danemar, PeFoc, Delgufo Prelate, Venice vopsele, 3D Print, Decathlon Sibiu, Auchan Sibiu și Carrefour Sibiu.

Să nu uităm aportul și implicarea părinților, fără de care Miado's ar fi doar un club sportiv fără suflet”, a declarat președintele clubului organizator, Adrian Mihai.

 

Participare numeroasă și 8 medalii pentru CSȘ Șoimii

 

Clubul sibian cu cea mai numeroasă delegație prezentă la ediția din acest an a Cupei Miado’s a fost CSȘ Șoimii. 38 de ”șoimi” au intrat pe tatami, în ”Transilvania”, iar la final opt dintre ei au urcat pe podium, performanțele acestora contribuind la clasarea clubului sibian pe locul al patrulea în clasamentul general.

 

CSȘ ȘOIMII SIBIU

(prof. Celicia Crăciun, Octavian Crețu, Ovidiu Ionaș, Vălean Purece și Valentin Nan)

CATEGORIA U16 (sportivi născuți în 2009 și 2010)

Alexandra Hermann (n. 2009), categ. 40 kg – locul al II-lea

Andrei Vasilca (2009), categ. 73 kg – locul al III-lea

Darius Ignat (2008), categ. 66 kg – locul al III-lea

Ianis Ion (2009), categ. 81 kg – locul al V-lea

A mai participat: Adrian Ghiță (2009), categ. 50 kg.

 

CATEGORIA U14 (sportivi născuți în 2011 și 2012

Ana Olariu (2010), categ. 57 kg – locul al III-lea

Tudor Marcu (2010), categ. 73 kg – locul al III-lea

Matei Pintea (2010), categ. 50 kg – locul al III-lea

Petru Pintea (2011), categ. 46 kg – locul al III-lea

Alexandra Burcea (2010), categ. 57 kg – locul al V-lea

Ariana Cotîrlea (2010), categ. 48 kg – locul al V-lea

Vlad Bujor (2011), categ. 42 kg – locul al V-lea

Au mai participat:

Cătălin Damian (2011), categ. 30 kg

Sebastian Drăgoi (2011), categ. 34 kg

Sebastian Cătană (2011), categ. 38 kg

Andrei Bușie (2011), categ. 46 kg

George Istrate (2011), categ. 46 kg

Nicușor Vlad (2010), categ. 50 kg

Nicoleta Vlad (2011), categ. 52 kg

Valentin Bădilă (2010), categ. 55 kg

Vlad Cristea (2011), categ. 55 kg

Casian Cîmpean (2011), categ. 55 kg

Andrei Mitea (2010), categ. 60 kg

 

CATEGORIA U12 (sportivi născuți în 2013 și mai mici)

Ion Hașegan (2013), categ. 30 kg – locul al II-lea

Fabrian Cristea (2012), categ. 55 kg – locul al V-lea

Andra Faur (2012), categ. 36 kg – locul al V-lea

Comăniciu Popa (2013), categ. 38 kg – locul al VII-lea

Raul Faur (2014), categ. 50 kg – Diplomă de Merit și medalie pentru participare

Anastasia Luță (2014), categ. 28 kg – Diplomă de Merit și medalie pentru participare

Au mai participat:

Georgiana Cosma (2013), categ. 28 kg

Flaviu Gușe (2012), categ. 30 kg

Iulian Mitea (2013), categ. 30 kg

Alexandru Tâlvan (2013), categ. 34 kg

Cristian Drăgoi (2013), categ. 34 kg

Anastasia Ureche (2013), categ. 40 kg

Radu Stanciu (2012), categ. 60 kg

Alin Păculea (2012), categ. +60 kg.

 

Miado’s, 13 medalii, dintre care două de aur, singurele ale sibienilor

 

Cu o participare numeroasă a fost și clubul organizator, Miado’s, care a obținut cele mai multe medalii din rândul cluburilor sibiene prezente la acest eveniment. Dintre sportivii pregătiți d eprof. Andreea Ionaș, 13 au urcat pe podium, iar Sebastian Petrescu și Antonia Tuță, chiar pe cea mai înaltă treaptă.

Custom Image

MIADO’S

(prof. Andreea Ionaș)

CATEGORIA U16

Sebastian Petrescu (2008), categ. 50 kg – locul I

Alexandra Burjan (n. 2009), categ. 57 kg – locul   al II-lea

Tudor Trif (2009), categ. 42 kg – locul al III-lea

Matei Barbu (2009), categ. 46 kg – locul al III-lea

Iustin Bucea (2008), categ. 55 kg – locul al V-lea

Au mai participat: Tudor Băcilă (2008), categ. 55 kg

David Cantor (2009), categ. 60 kg

Tudor Burnete (2009), categ. 60 kg.

 

CATEGORIA U14

Antonia Tuță (2010), categ. 48 kg – locul I

Paul Frățilă (2010), categ. 42 kg – locul al V-lea

Au mai participat: Anya Ianculescu (2010), categ. 40 kg

Titus Mihai (2010), categ. 55 kg

Ciprian Borșa (2010), categ. 55 kg

Constantin Cacoveanu (2010), categ. 73 kg.

 

CATEGORIA U12

Irina Lăcătuș (2013), categ. 32 kg – locul al III-lea

Ianis Ionaș (2014), categ. 26 kg – locul al III-lea

Ariana Dondea (2014), categ. 32 kg – locul al III-lea

Sofia Bastard (2014), categ. 32 kg, locul al III-lea

Alex Krișcă (2014), categ. 30 kg, locul al III-lea

Matei Martin Oprișiu (2014), categ. 42 kg – locul al III-lea

Ecaterina Mihai (2014), categ. 30 kg – locul al III-lea

Au mai participat:

Marius Rusu ( 2013), categ.  30 kg

Iosua Gut (2013), categ. 30 kg

Ștefan Lazăr (2013), categ. 34 kg

Ayan Itu (2012), categ. 46 kg

Antony Brate (2013), categ. 50 kg.

 

Alte trei cluburi sibiene  printre participante

 

Pe lângă CSȘ Șoimii și Miado’s, la turneul din Sala ”Transilvania” au mai participat alte trei cluburi sibiene. ACS Senchu a avut doi sportivi la categoria de vârstă U12, pe David Părău (42 kg) și Victor Părău (30 kg), ambii pregătiți de prof. Ovidiu Ionaș.

Pangratikon a venit cu patru judoka, iar unul dintre ei a urcat pe podium, Jessica Crăciun (2012), la categoria 46 kg, la U12. Tot la U12, Sofia Udrescu (2013) s-a clasat a cincea la categoria 43 kg.

De asemenea, la U12 au mai participat Matei Brania (2013) la 40 kg și Ianis Stanciu (2013) la 47 kg.

La U14, Pangratikon a fost reprezentat de Lavinia Telebuș (2011), Andrei Nițulescu (2011), ambii clasându-se pe locul al cincilea la categoriile de greutate 46 kg, respectiv 65 kg, precum și de Florin Bădilă (2011), la 42 kg.

Nu în ultimul rând, CS Temerarul a fost prezent cu patru sportivi.

 

 

 

 

Autor
22 martie 2023 la 15:43
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit