Articol
Criza de personal din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență nu mai este atât de gravă, cum era înainte de pandemie. Și asta pentru că personalul angajat interimar pe perioada pandemiei a fost integrat în secție. Astfel, numărul celor care asigură asistența medicală în UPU este acum dublu. De la 89 de persoane angajate pentru UPU, s-a ajuns la 182 de persoane. Nu este maximul de care are nevoia UPU Sibiu, dar este mult mai bine față de anul 2019.
„Întotdeauna va fi criză de personal în sistemul sanitar. Din fericire noi am reușit să integrăm în secția noastră tot personalul care a lucrat interimar pe perioada pandemiei. Sunt peste 80 de oameni care au rămas integrați în secție. Deficit încă mai avem, dar este mult diminuat față de ce a fost în 2019. Vreau să înțelegeți, ca cifră exactă, în 2019 am fost 89. Acum suntem 182. Este un mare plus. Vorbim de brancardieri, infirmieri, asistenți, doctori, registrator etc”, a spus dr. Constantin Roșca, medic șef al UPU Sibiu.
9 asistenți și 3 medici pe tura de la UPU
În prezent, pe fiecare tură lucrează 9 asistenți, iar noiembrie este prima lună când s-a lucrat cu asistenți inclusiv pe mașina de descarcerare SMURD. Dorința celor de la UPU Sibiu este să se ajungă să se lucreze ca pe mașină să se lucreze doar cu asistenți.
„La medici avem 20 de oameni, suntem 3 medici pe tură. Am vrea să ajungem la 4 medici pe tură. Toate aceste lucruri necesită în primul rînd eforturi financiare. Dacă vom găsi bugetarea necesară pentru posturi le vom scoate la concurs”, a mai spus dr. Roșca.
În primăvară, examen pentru postul de medici șef UPU Sibiu
Medicul șef Constantin Roșca este interimar pe post în prezent, deoarece examenul de medic șef de secție se ține o dată la 4 ani. În perioada pandemiei, examenul nu a avut loc, din motive organizatorice. Acesta se va putea susține primăvara următoare.
„Oricine este dispus să vină poate să vină la concurs. Eu vreau să vină omul cel mai performant în acest post”, a spus dr. Roșca.