Percheziții la dealeri de etnobotanice din Sibiu și localitățile învecinate

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu, au efectuat luni două percheziții domiciliare în județul Sibiu, la persoane bănuite de efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din cercetări a reieșit că, din anul 2021 și până în prezent, persoanele cercetate ar fi comercializat substanțe psihoactive mai multor consumatori din municipiul Sibiu și din localitățile învecinate. Este vorba de Cisnădie, Șelimbăr, Ocna Sibiului și Orlat. 

Astfel, cei doi bărbați, în vârstă de 27 și 32 de ani, ambii din județul Sibiu, bănuiți de săvârșirea acestor infracțiuni, au fost duși la sediul DIICOT Sibiu, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul perchezițiilor, polițiștii de la combaterea criminalității organizate au ridicat mijloace de probă, constând în pliculețe transparente ce conțin substanțe psihoactive, porționate pentru vânzare, sume de bani, cântare electronice și telefoane mobile utilizate în activitatea infracțională.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, precum și echipe de intervenție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. (L. B.)

Custom Image

16 ianuarie 2023 la 13:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 10 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 22 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit