Percheziţii la Bucureşti, într-un caz de fals informatic. Păgubită: o firmă din Sibiu

IPJ Sibiu informează că în cadrul operațiunii "Jupiter", sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, marţi, 22 octombrie, în continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză penală care vizează săvârșirea infracțiunii de fals informatic, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ialomița. Au fost puse în aplicare două mandate de aducere, doi bărbați fiind reținuți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada martie – octombrie 2024, doi bărbați, de 44, respectiv 50 de ani, ambii din municipiul București, ar fi accesat mai multe credite din partea unei societăți specializate, cu sediul social în municipiul Sibiu, prin utilizarea unor cupoane de pensie și a unor extrase de cont false. Prin activitatea infracțională a persoanelor în cauză s-a creat un prejudiciu în valoare de 107.341 de lei.

În urma celor cinci percheziții, polițiștii au ridicat mai multe dispozitive electronice și telefoane mobile. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ei urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale, precum și de sprijinul polițiștilor de investigații criminale și al criminaliștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița.

23 octombrie 2024 la 14:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 14 ore
Furtuna i-a lăsat fără numere de înmatriculare
Aversele de marți după-amiază au creat probleme conducătorilor auto, unii preferând să “tragă pe dreapta”, alții alegând să-și...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 17 ore
(ACTUALIZARE Bilanțul pagubelor produse de vijelia din această după-masă, la Sibiu: 14 subsoluri inundate, un copac prăbușit pe carosabil
Pompierii sibieni au intervenit în total la un număr de 18 solicitări venite pe numărul unic pentru apeluri...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Elevii sibieni, indeciși după Evaluarea Națională: „Am pus 13 opțiuni, vedem la care dintre ele voi intra”
A început oficial perioada de înscriere la liceu, iar elevii sibieni care au susținut Evaluarea Națională își completează...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
La Cristian a început primul recital din 2025 pe „Orga celor doi David”
Organistul de renume internațional Bálint Karosi a deschis în această lună șirul conceretelor reunite sub titulatura: ”Grand Organ...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Organizatorii Concursului Internațional „Carl Filtsch” pregătesc deja ediția aniversară
Cele  cinci zile intense dedicate pianului au reunit  zeci de tineri talentați din întreaga lume, dornici de a...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Despre biopolitică și spiritualitate, într-un spațiu neconvențional, la o lansare inedită de carte
Recent, într-un spațiu mai puțin convențional, Viorella Manolache și-a lansat cartea Alternativa lui Michel Foucault la modelul diferențiat...
Cultură
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Un șofer de 44 de ani a intrat cu mașina într-un șanț, în zona Mediaș
Polițiștii rutieri au intervenit luni după-masă la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersectie cu breteaua...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Biserica din Turnu Roșu, ctitorită de Matei Basarab, primește 200.000 lei de la Consiliul Județean Sibiu
Pe ordinea de zi a consilierilor județeni convocați în ședința ordinară din 30 iulie ac, se află un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Ne scriu cititorii: „Afișe pe toți stâlpii, trotinete ca la nebuni. Nu-i vede nimeni!”
Parcul Sub Arini, în teorie oaza de verdeață și liniște din mijlocul urbei, are statutul de parc. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit