Ce e cu acel document de la 1191

"Data oficială de naştere a Sibiului 20 decembrie 1191, este actul oficial de naştere al oraşului nostru. Dar ce e cu acel document?
Documentul papal de "naştere" a Sibiului a fost emis la Roma, Palatul Lateran, de către Papa Celestin al III-lea, care se autointitula, conform canoanelor, "servul servitorilor lui Dumnezeu". Documentul era destinat "venerabilului frate" şi subaltern pe linie ierarhică,  arhiepiscopul de Esztergom-Strigoniu. După ce îi laudă devoţiunea faţă de Biserica Romană şi "în special pentru noi" şi îi reconfirmă dreptul exclusiv de a încorona regii Ungariei şi de a judeca pe cei ce se află în slujbele regale "în cauze spirituale", Celestin al II-lea lansează, subtil şi… papal, un avertisment. Acela de a nu se atinge de "ecclesia Theutonicorum Vltrasiluanorum" (biserica "teutonicilor" transilvani), deoarece aceasta este o prepozitură liberă, la fel ca celelalte prepozituri exempte (scutite), lucri întărit de regele Bela al Ungariei, "iubitul fiu al nostru întru Hristos" şi reconfirmat de "iubitul nostru fiu" Gregorius, cardinal diacon al bisericii Sfintei Maria în Portic, pe atunci legatus al Scaunului Apostolic. La finaluil documenului, Papa Celestin al III-lea devine mai direct în exprimare şi subliniază clar că nimănui nu îi va fi permis să încalce sau să se abată de la prevederile acestuia, deoarece va atrage asupra lui supărarea Atotputernicului Dumnezeu şi a binecuvântaţilor Sfinţi Apostoli Petru şi Paul.
Chiar dacă această atestare nu este una cu nume "direct", însă prine a se confirmă existenţa prepoziturii libere a "teutonicilor ultrasilvani" care nu putea fi în altă parte decât la Cibinium/Sibiu.

Un document ulterior, emis între anii 1192-1196, confirmă exact acest lucru prin referirea la un anume preot "P", prepozit de Cibinium. În el este vorba despre un fel de "norme metodologice" privind categoriile de persoane care se încadrează ca aparţinători ai Prepoziturii Libere a Sibiului.
Cardinalul diacon Gregorius de Sancto Apostolo, legatus al Scaunului Apostolic, intervine într-un conflict dintre prepozitul "P" de Sibiu (după unii cercetătiro, autorul "anonim" al Gestei Hungarorum) şi "venerabilul frate" Adrianus, episcop al Ultrasilvaniei, şi explică, pe baza termenului de "pustiu" – cu referire la teritoriul pe care s-au aşezat migranţii germanici, menţionat în privilegiul "gloriosului şi ilustrului" rege Bela, faptul că doar coloniştii "flandrenses" "care se aflau atunci în acel ţinut pustiu" primit de la regele Geza sunt aparţinători prepoziturii sibiene, aşa cum susţine episcopul Adrianus, nu totalitatea flandrensilor din regatul maghiar, aşa cum susţinea prepozitul "P". Episcopul cardinal Gregorius subliniază în continuare că, în urma discuţiilor cu regele Bela avute la Vesprim (Veszprem), nu a înţeles că este vorba de alţi "flandrensi" care să fie supuşi ai prepoziturii sibiene decât "aceia care, în vremea când am înfiinţat acea prepozitură, locuiau acolo (deci la o dată anterioară "atestării") şi aveau să locuiască în continuare acolo", în acel "deserto" pe care regele Geza li-l acordase pentru a locui.
Tot în 1199 apar şi primele nume "complete" de prepoziţi ai Sibiului: Deziderius, cancelar al Curţii Regelui Emerich, urmat de Thomas, la fel, prezbiter de Sibiu şi Veszprim, cancelar al Regelui Andreas al II-lea şi Nicolaus. 

Sibiul de dinainte de 1191

Totuşi, chiar dacă se marşează, la general pe tema ctitoririi oraşului pe un teren pustiu, nepopulat, descoperirile arheologice, mai vechis au chiar recente, arată că atât locul unde va fi oraşul cât şi împrejurimile a fost populat "bine" deţa lungul istoriei. Astfel, chiar la "kilometrul zero al Sibiului, în zina "Primăria Veche (Muzeul de Istorie) – Piaţa Juet şi Piaţa Mică, s-au descoperit urme de locuire atât din epoca pietrei (eneolitic) cât şi a bronzului. 
La fel, în zona Guşteriţa, acum aparţinătoare Sibiului, dar nu departe de oraş, au fost descoperite urme de locuire din epoca pietrei, a bronzului sau dacică. Plus urme de locuire romană, aici presupunându-se a fi existat legendara Cedonie romană care are meritul de a fi citată repetitiv ca "necercetată sistematic" dar nimeni nu are chef de cercetare. 

Sibiul devenit oraş

Dacă 1191 este anul atestării documentare a Sibiului, în anul 1223 apare oficial şi denumirea sa germană, chiar dacă latinizată: "Villa Hermanni", într-un document emis de regele Andrei al II-lea al Ungariei, în care se confirmă dania făcută de magisterul Gocelinus abaţiei cisterciene din Cârţa: un teritoriu care includea Muntele Sf. Mihail (Cisnădioara) împreună cu biserica şi pământul aparţinător ei,  În document se pomeneşte de semnul de hotar dintre Ruetel (sat dispărut aflat între Cisnădie şi Cisnădioara) şi Villa Hermanni- Sibiu, pomenindu-se aici şi o formă de relief, "dealurile viilor" din Sibiu ("montes vinearum de Villa Hermani"). 

Diploma Andreiană de la 1224 stabileşte clar statutul privilegiat al acestor "oaspeţi". Ei erau supuşi direct regelui, deci oameni liberi. Ca obligaţie faţă de suveran, sibienii trebuiau să-i acorde găzduire, să plătească un impozit anual de 500 de mărci – censul Sf. Martin,  pentru că această zi era data la care trebuia plătit şi "serviciu militar obligatioriu", în caz de război: 500 de oameni "apt-combatanţi" pentru conflictele din interiorul regatului şi 100 pentru cele din alte "teatre de operaţiuni". Ca avantaje, Diploma Andreiană întărea că cei care locuiau în Ţinutul Crăiesc/Fundus Regius, erau consideraţi "un singur popor", indiferent de etnie (lucru de care au beneficiat, până la un anumit moment, şi românii aflaţi aici) care avea dreptul de a îşi alege judecătorii şi preoţii, beneficia de scutiri de vamă şi taxe de târg, putea lua sare măruntă de trei ori pe an din ocnele transilvane, şi avea drept de folosire, în comun, a resurselor naturale, indiferent de statutul social şi, mai ales, dreptul de a interzice oricărui nobil de a deţine proprietăţi în ţinut. Este deci logic ca şi Biserica acestui ţinut, aflat sub directa jurisdicţie a regelui ungar, să deţină un statut special, ca parte a orânduirii "democratice" a Fundus Regius. 

Statutul de oraş ("civitas") al Sibiului apare atestat documentar, la 11 iunie 1366, într-un document emis de regele Ludovic I, în care conferă, printre altele, districtului şi oraşului Bistriţa, drepturi egale cu cele ale Sibiului, numit aici "oraşul nostru".

Sibiul-Cibinium-Hermannstadt devine în timp, până în secolul al XVIII-lea, una dintre cele mai bine fortificate localităţi din Transilvania, devenind dificil sau imposibil de cucerit prin atacuri directe. Nu mai era mica localitate care a fost devastată de tătari la 1241. 

Fortificaţiile evoluează concentric: prima centură, în jurul Pieţei Huet, de la care ne-a rămas, mult modificat, Turnul Scărilor; a doua, în jurul Pieţei Huet şi Pieţei Mici, de la care avem în primul rând Turnul Sfatului; a treia, din jurul Oraşului de Sus, cu cele trei celebre turnuri de pe Cetăţii; a IV-a, plnă la Cibin; plus alte adaosuri de ziduri, bastioane sau turnuri. 
Importanţa militară a Sibiului este incontestabilă, el fiind prima cetate care apărea de cum ieşeai din defileul Oltului, una din căile năvălitorilor. Totuşi, nu a reuşit să fie cucerită prin luptă. Chiar şi după "demodarea" fortidicaţiilor "de cetate"; importanţa militară a Sibiului nu scade. De la Habsburgi până în epoca contemporană, Sibiu a fost o garnizoană puternică: şcoli militare, cazărmi, depozite, spital, câmpuri de exerciţii.

A fost "capitala" ţinuturilor numite Fundus Regius. A fost capitala Transilvaniei Habsburgice. A fost centru al luptei românilor transilvăneni în vremea lui 1848. În Dieta de la Sibiu din 1863 s-au votat "Legea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor sale" şi "Legea pentru folosirea limbii române în administraţie şi justiţie", două victorii româneşti clare în lupta pentru egalitatea în drepturi. În 1864 devine şi capitala românilor ortodocşi ardeleni, aici înfiinţându-se, prin grija celui de bucuroasă amintire Sf. Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolia Ardealului. Sibiul redevine la 1918 capitala Transilvaniei româneşti, după Primul Război Mondial, aici funcţionând Consiliul Dirigent. 
Sibiul avea, la 1872, cale ferată ce ducea la Copşa Mică iar din 1897 se face legătura feroviară cu Vinţu de Jos şi cu România. Oraşul nostru a fost cruţat de distrugerile ultimelor războaie mondiale, chiar dacă, la 1916, frontul trecea pe raza actuală a Sibiului. A fost însă lovit bine de "războiul" cu teroriştii din decembrie 1989. 

Un oraş aparte, cu multe "primul" şi "prima"

Chiar dacă încă mai există anumite gâlcevi naţionaliste despre dacă e "din România" sau "de pe actualul teritoriu al României" în materie de premierele pe care Sibiul le-a oferit istoriei şi comunităţii, realitatea este aceasta: Sibiul a dat. 

La 1292, avem primul spital de pe actualul teritoriu al României, pe locul Bisericii Azilului, (deci nu actualele clăduri care, cel puţin la suprafaţă, sunt mai "noi"). La 1376 avem primul regulament, o reglementare a breslelor, iar la 1380, prima şcoală, catolică, învăţământul fiind obligatoriu în cadrul bisericii. La 1494, la Sibiu apare prima farmacie, a unui anume… Johannis (da, serios). La 1544, se tipăreşte prima carte în limba română, de fapt una de atragere a valahilor ortodocşi spre lutheranism: "Catehismul luteran" sau "Catehismul de la Sibiu", scos de Filip Moldoveanul. La 1555, armurierul şi şeful arsenalului, Conrad Haas face experimente la Sibiu cu primele rachete cu motor în  trepte. În premieră mondială, chiar dacă rachetele existau de secole şi ca armament şi ca amuzament. 
Ceva mai vesel este că la Sibiu, la 1717, s-a inaugurat prima "fabrică" de bere de pe actualul teriroriu al României, ceea ce ar crea dubii unora care se laudă cu vechimea berii lor, asta chiar dacă la sibiu nu mai există vreo fabrică de bere. La 1788 avem primul teatru, în legendarul Turn Gros, urmaşa acestuia fiind Sala Thalia. La 1793 apare, sub pana lui Ioan Piuariu Molnar, prima carte de medicină în limba română. Primul muzeu din România şi din zona acaesta de Europă este deschis publicului în anul 1817. Da, e vorba de Muzeul Brukenthal. Cel mai vechi ziar cu apariţie neîntreruptă din sud-estul Europei este "Telegraful Român", ctitorie şaguniană, primul număr apătut la 3 ianuarie 1853. Faimosul Pod al Minciunilor este şi el o premieră, fiind, la 1859, primul pod realizat din fontă turnată de pe actualul teritoriu al României. Şi lista poate continua cu primul spital de boli nervoase (1863), prima bibliotecă publică a românilor, ASTRA, (1869), prima bancă românească "Albina" la 1872, prima fabrică de maşini-unelte din Transilvania, cea a lui Rieger, (1875) , devenită "Independenţa", acum ruinată complet, prima fabrică de arcuri din actuala România, a lui Datky (1886), urmaşa ei fiind IPAS, acum COMPA. Sibiul prin al său SKV, a dat Păltinişul la 1894.
În 1904 Sibiul avea, în premieră pentru Transilvania, omnibuz. Chiar dacă investiţia a fost o totală nereuşită. În 1921 Sibiul a avut prima echipă de handbal din România cea a profesorului Wilhelm Binder, care a jucat primul meci de handbal din ţară. La 1929 se deschide Grădina Zoologică, şi acum unul din punctele "tari" turistice ale oraşului. Şi lista poate continua, cu premierele din epoca noastră. 

Sibiul şi ziua lui

Sibiul, acum, are o suprafaţă de 121 de kilomeri pătraţi. Are o populaţie de 155.000 de locuitori permanenţi şi 250.00 de locuitori temporari, cu o densitate de 1.273 locuitori pe /km2. Structura etnică s-a schimbat, românii fiind majoritari, cu 88.9%, urmaţi de maghiari – 1.4% şi germani, 1%. 

Ziua Sibiului a fost adoptată pe 30 august 2023, prin Hotărârea de Consiliu Local nr 340, "privind instituirea cu caracter simbolic a Zilei Sibiului, în data de 20 decembrie, a fiecărui an". În articolul unic al HCL, se menţionează: "Se aprobã instituirea cu caracter simbolic a Zilei Sibiului, în data de 20 decembrie, a fiecărui an".
În expunerea de motive a hotărârii se precizează că "ziua de 20 decembrie a fost prima mentiune documentarã referitoare la localitatea Sibiu", "Sibiul face parte din valul de urbanizare al secolelor XI-XII din întreaga Europă, "istoria oraşului si impactul major al comunităţii noastre asupra istoriei Transilvaniei, a României şi poate chiar asupra întregii regiuni central europene". HCL a fost votată de consilierii FDGR și PNL. USR şi PSD s-au abţinut de la vot.

*

Ceea ce am spicuit aici este o porţiune infimă din marea şi consistenta şi încă necercetată suficient istorie a oraşului nostru. Aşa că de ce nu ar merita să sărbătorim Sibiul, printr-o zi a lui?
Notă: unele date istorice au fost luate de pe pagina patrimoniu.sibiu.ro. Datele statistice despre populaţia Sibiului sunt de pe pagina web a Primăriei Municipiului Sibiu, www.sibiu.ro