Păuca primeşte peste 45 de milioane de lei din Programul Naţional "Anghel Saligny". Pe ce vor fi cheltuiţi banii

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Unul dintre proiecte va fi implementat de către Primăria Păuca şi presupune modernizarea mai multor străzi din toate cele patru sate aparţinătoare ale comunei: Păuca, Presaca, Bogatu Român şi Broşteni. Valoarea finanţării acordate prin Programul Naţional "Anghel Saligny" este de 8 milioane de lei, bani care vor fi folosiţi pentru modernizarea a 7,4 kilometri de străzi. Administraţia locală a semnat contractul de execuţie luna trecută, iar zilele trecute a fost predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Al doilea proiect de care vor beneficia locuitorii din satele Comunei Păuca, în valoare de peste 37 de milioane de lei, va fi implementat de către Consiliul Judeţean Sibiu şi presupune reabilitarea drumului Judeţean 141 C Broşteni – Bogatu Român. Investiţia presupune modernizarea unui tronson în lungime de 10,5 kilometri, care porneşte de la limita cu judeţul Alba, leagă satele Broşteni şi Bogatu Român, ambele din comuna Păuca, şi face, în final, legătura cu DJ 107 B Păuca – Slimnic. Proiectul presupune lucrări ample de modernizare, construirea unui pod, în satul Broşteni, realizarea rigolelor şi amenajarea de trotuare. Valoare totală a investiţiei de reabilitare şi modernizare a DJ 141C Broşteni – Bogatu Român este de 37.108.198,92 cu TVA, iar termenul de executare este de 24 de luni, de data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Pe acest drum se lucrează deja intens, iar predarea amplasamentului către asocierea de firme, care a câştigat licitaţia, a avut loc în luna martie.

"Locuitorii din satele Păuca vor beneficia de două proiecte importante finanţate prin  Programul Naţional "Anghel Saligny". Astfel, Primăria Păuca va derula un  proiect prin care va moderniza sau asfalta 7,4 kilometri de străzi în toate cele patru sate aparţinătoare comunei. Cel de-al doilea proiect de care vor beneficia locuitorii satelor noastre va fi implementat de către Consiliul Judeţean Sibiu şi demonstrează parteneriatul serios pe care Comuna Păuca îl are cu administraţia judeţeană. Este o investiţie importantă, care era aşteptată de locuitori din satele Broşteni şi Bogatu Român şi care presupune modernizarea DJ141 C, până la limita cu judeţul Alba", a spus Niculae Dancu, primarul Comunei Păuca.

13 iunie 2023 la 18:50
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 6 ore
„Vacanțele în România au ajuns să coste mai mult decât în Europa”. Despre turismul sibian, la aniversarea de 4 ani a „Poveștii Calendarului” din Porumbacu de Sus
Cea de-a doua întâlnire a operatorilor de turism și a influencerilor din domeniu organizată la „Povestea Calendarului”, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 7 ore
Astrid Fodor ar fi furnizat informații Securității sub numele „Aurora”. Nu a fost declarată colaborator. Reacția edilului nu a întârziat să apară
Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, a oferit informații către fosta Securitate sub numele conspirativ „Aurora”, conform unei adeverințe...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 10 ore
Un poplăcean „plătește” actul sexual cu un minor cu cinci ani și jumătate de închisoare
Joi, 3 iulie, trei bărbați „au căzut” în plasa polițiștilor: unul a fost reținut pentru fapte de violență,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 10 ore
Premii totale de 2.500 euro pentru cei mai buni concurenți la Gușterița MTB
Organizatorii celei dintâi ediții a competiției de ciclism montan Gușterița MTB, ce se va desfășura sâmbătă, 12 iulie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 11 ore
Filme pe răcoare, noaptea, în parc, la Arini Fest Cinema
Chiar dacă Sibiul se află sub cod portocaliu de caniculă, Parcul Sub Arini îi așteaptă la film. Odată...
Actualitate
2 min de citit