Patru tineri, răniți grav, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, în Porumbacu de Sus

Acasa >

Articol

Patru tineri, dintre care doi de 16 și alți doi de 17 și 19 ani au fost răniți, în timpul nopții de miercuri spre joi, după ce mașina condusă de cel mai mare dintre ei a lovit un stâlp. Accidentul a avut loc pe DJ 105J, în zona localității Porumbacu de Sus.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea autoturismul, un tânăr în vârstă de 19 ani, pe fondul neadaptării vitezei în condiții de carosabil umed, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp.

În urma impactului, atât el, cât și trei pasageri, unul în vârstă de 17 ani și doi în vârstă de 16 ani, localnici, au fost răniți.

La locu accidentului au fost mobilizate 3 echipaje SMURD, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, una de primă intervenție și un echipaj SAJ.

Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru cele patru persoane. Echipajele SMURD au transportat spital un minor de 16 ani politraumatizat, inconștient, intubat. Acesta a fost dus la UPU Sibiu, iar ulterior la CPU Luther. De asemenea, celălalt minor de 16 ani a fost dus la CPU Luther, conștient, dar cu traumatism dorsal. Tot SMURD-ul l-a dus la CPU Luther și pe tânărul de 17 ani, cu traumatism costal și de mână.

Echipajul SAJ prezent la fața locului a preluat șoferul în vârstă de 19 ani, care a suferit traumatism forte la picior. Are suspiciune de fractură, multiple traumatisme și contuzii. (L. B.)

16 noiembrie 2023 la 12:40

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 45 minute
Trei sibieni cercetaţi de poliţie pentru că ar fi bătut două persoane şi le-ar fi luat maşina
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au reținut miercuri trei sibieni, cercetați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Habarnismul sibienilor față în față cu ziua de 9 Mai: „Habar nu am ce zi e azi! Nu cred că se sărbătorește ceva anume!”
Din punct de vedere istoric ziua de 9 Mai are o semnificație deosebită atât pentru România, cât și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
Adunare în fața magazinului Dumbrava pentru susținerea lui Nicușor Dan. Astăzi, ora 18:00
Voluntarii cheamă astăzi toți sibienii care vor să se implice în campania lui Nicușor Dan la o acțiune...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 ore
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit