Articol
Cazurile de violență domestică devin o problemă tot mai des întâlnită la nivelul județului Sibiu. Aproape în fiecare zi, oamenii legii sunt în situația de a emite cel puțin un ordin de protecție față de victimă.
O femeie domiciliată în Viile Sibiului a sesizat marți, în jurul orei 14.30, Poliția municipiului Sibiu, spunândd că în cursul dimineții, în timp ce se afla acasă, ar fi fost agresată fizic de către concubin, un bărbat în vârstă de 47 de ani.
„Ca urmare a cercetărilor efectuate de către polițiști și a evaluării situației de risc privind siguranța femeii, polițiștii au deschis o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie și au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu”, au transmis reprezentanții Poliției Sibiu.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Violența în cuplu devine o problemă
Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu, în cursul zilei de 6 decembrie, la nivelul întregului județ, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost solicitați să intervină în alte 8 situații în care s-au semnalat conflicte în familie, fără a fi necesară emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
„Conflictele au izbucnit pe fondul consumului de alcool și al neînțelegerilor mai vechi existente în familie și s-au manifestat atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pe diverse grade de rudenie, de la conflicte între părinți și copii, bunici și nepoți la mult mai frecventele conflicte între femei și soții/concubinii lor”, arată sursele citate.
Toate aceste situații rămân în atenția polițiștilor sibieni.