Ochiul şi urechea: "Birocraţia e un mecanism gigantic controlat de nişte pigmei"

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Se pare că birocraţia există de când s-a inven­tat scrisul. Unii susţin că e o invenţie nemţească şi reprezintă sistemul administrativ care guvernează orice instituţie mare. În epoca modernă termenul a căpătat conotaţii peiorative. Pe vremea socialismului am scris sumedenie de articole pe această temă, învinuindu-i pe funcţionarii publici de faptul că abu­zează de timpul şi răbdarea cetăţenilor, cărora li se solicită tot felul de acte, documente, cereri, adeverin­ţe, în original şi copii etc. pentru orice aprobare. Auzisem de la prieteni veniţi în concediu că în occi­dent totul se rezolvă simplu, rapid, eficient. În marea mea naivitate, am crezut că, după '89, vom lua exemplul ţărilor din vest nu numai în ce au ele rău, condamnabil – consum de droguri, criminalitate, prostituţie, şomaj – ci, mai ales, în ce au bun, demn de urmat: ordine, disciplină, punctualitate, respectarea legilor. Mai ales după ce au început să vină din toate părţile computere, mi-am zis că am scăpat de hârţogăraie, de funcţionari indolenţi şi de umblătură de la Ana la Caiafa când ai de-a face cu instituţiile statului. Naivitatea mea s-a dovedit prostie de-a dreptul, fiindcă numărul conţopiştilor a crescut exponenţial pe unde te duci: la Primărie (înainte încăpeau în clădirea de pe Bule­vardul Victoriei, acum au mai multe sedii, care stau să crape de angajaţi cu funcţii), la Consiliul Judeţean, la Prefectură, pe la toate inspectoratele şi direcţi­ile descentralizate etc. etc. Mult cântata digitalizare, cu care au fost cheltuite milioane de euro se dovedeş­te a fi un mare fâsss, pentru că tot "dosarul cu şină" e de bază. Şi, ca să nu mai lungesc pelteaua, vă relatez "aventura" mea cu Direcţia fiscală locală:

În 17.02.2022, m-am prezentat la sediul din Piaţa Mare al Primăriei să-mi achit angaralele. Un boactăr de la intrarea din spate nu m-a lăsat să intru pe mo­tiv că nu-s vaccinat. Ca să rezolv problema, m-am dus peste drum, la terasa Union şi-am strigat: "Care eşti vac­cinat, dau o bere"! "Numai un ospătar a răspuns. I-am explicat despre ce-i vorba, i-am înmânat buletinul, ca să nu uite cum mă cheamă şi i-am dat 1.000 de lei să îmi plătească toate taxele şi impozitele: casă, teren de sub şi de lângă casă, maşina nevestei, gunoiul… S-a dus, s-a întors cu chitanţele: 373 lei impozit clădiri, 73 lei impozit teren intravilan, 384 lei taxă salubrizare, 65 lei impozit mijloace de transport… I-am dat omului ce i-am promis cu adaos de oboseală şi-am plecat mulţumit că până la anul măcar de-o angara am scă­pat.

… Vineri, 18 martie a.c., primesc o scrisoare! De unde credeţi? De la Direcţia fiscală locală, intitulată Decizie de impunere, semnată de Sopon Daniela, in­spector sector şi Grigore loan, director executiv, prin care sunt somat să plătesc 414 lei impozit clădiri, 81 lei impozit teren intravilan, 384 lei taxa de salu­brizare şi 72 lei impozit mijloace de transport! Nu mi-a venit să cred. Am căutat chitanţele din 17.02.2022: numai taxa pe gunoi corespundea, restul sumelor erau mai mari acum. (Bănuiesc că nu mi-au luat în considerare faptul că am plătit în perioada de reducere?) Păi, doamnelor şi domnilor, la ce mai ţineţi cal­culatoarele pe birouri dacă doar vă oglindiţi în ecranul acestora? Oricum, pe mine, până anul viitor pe vremea asta nu mă mai vedeţi (nici viu, nici mort)!

 

P.S. Cel care a încurcat borcanele n-are decât să plătească diferenţele. Cine nu cască ochii, cască punga.

Autor
30 martie 2022 la 18:52

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 22 ore
Apare traseul „Brânzeturilor dumnezeiești” de pe „Via Transilvanica”
O ofertă interesantă pentru următorul week-end vine din partea Programului „Anii Drumeției” care, sâmbătă, 3 mai ac, lansează...
Știri
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 22 ore
Drumețiile din luna lui florar. Pe care le vom alege
Așa cum s-au obișnuit, și în luna mai sibienii care iubesc mișcarea în aer liber pot alege dintre...
Știri
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 zile
„1 Mai muncitoresc” deschide Lacul lui Binder
Sibienii au încă un loc în care vor putea petrece de 1 Mai. Municipalitatea anunță că joi va...
Știri
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 zile
La pas prin inima Carpaților: top 5 cele mai frumoase trasee montane din județul Sibiu
Județul Sibiu este locul unde munții se îmbină cu satele și cu tradițiile, iar fiecare traseu ascunde o...
Actualitate
5 min de citit