Articol
Salvatorii sunt la datorie și în timpul liber. O confirmă o întâmplare petrecută miercuri într-o zonă centrală a Sibiului. Un asistent medical aflat în timpul liber a observat un bărbat care prezenta semnele unui infarct, la volanul unei mașini. Salvatorul nu a stat pe gânduri și a trecut la manevrele de reususcitare, astfel încât viața bărbatului de 64 de ani a fost salvată.
„Astăzi în jurul orei 12:00, un asistent medical al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, aflându-se cu mașina personala în trafic, a observat o persoană in stare de inconștiență, care se afla la volanul mașinii, așteptând la semaforul intersecției Moldoveanu cu G-ral V. Milea. Recunoscând Stopul Cardio-respirator, fără sa stea pe gânduri, a coborât din mașină și a început manevrele de resuscitare. În același timp, a fost alertat Serviciul Unic de Urgență 112 pentru anunțarea echipelor medicale. Asistentul a continuat manevrele de resuscitare până la sosirea unui echipaj de la ISU, care a preluat și continuat manevrele. Din fericire, inima bărbatului de 64 de ani a răspuns manevrelor și a fost transportat la UPU SIBIU pentru îngrijiri de specialitate. SAJ Sibiu aduce acest caz în atenția cetățenilor orașului nostru, pentru a arata cât de importantă este începerea manevrelor de resuscitare cât mai repede cu putință. În mai puțin de 24 de ore, doi oameni au fost resuscitați cu succes, datorita începerii precoce a manevrelor de resuscitare și continuarea lor până la sosirea echipajelor medicalizate. Felicitări domnului asistent medical principal POPA NICOLAE. Suntem mândri de tine” se arată într-o postare de pe grupul de FB InfoTrafic. (D.B.)
Sursa foto: Facebook Infotrafic