O carte rămasă ca un soi de memorie a suferinței umane mi-a reamintit scriitura unei gingașe scriitoare: Laura Ciobanu, Jurnal de spital (Ed. Tehnopress, Iași, 2019, 107 pg.). Stinsă, am aflat de curând, la capătul unei suferințe pe care a înnobilat-o cu răbdarea și serenitatea. Sunt textele unui medic prin care suferința a căpătat sens, altfel de sens. La vremea în care am ascultat-o dintâi era conferențiar la Universitatea de medicină și Farmacie „Grigorie T. Popa”, Iași (specialistă în Semiologie Medicală) și medic primar interne și pneumologie la Spitalul Clinic de Recuperare Iași. Știu cât a însemnat doctoratul pentru ea, scriitoarea, membră a Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România. Cartea, un jurnal intim de furtună și moarte, ni se oferă ca un panaceu de liniștire la vreme de nebunie și furie. Scrie frumos, scrie adânc, scrie uman. Desăvârșit uman. În primele rânduri, la dedicație, după ce mulțumește Dumnezeului Treimic, scrie: „Vouă, bolnavilor mei, care v-ați încredințat mie și mi-ați deslușit teina inimii voastre; de multe ori mi-ați arătat mai mult decât era îngăduit altcuiva să cunoască; prin voi, am aflat o întreagă lume de frumusețe și înțelepciune, și m-am mângâiat cu dragostea voastră”. Între 4 februarie 2018 și 23 august 2018 scrie textele acestea, trecute dinspre moartea ei spre noi. A plecat lăsând o dâră de Lumină. Curajoasă și liniștită. Umană. Extrem de umană. Un Înger cuminte reașezat în locul său…