O premieră pentru iubitorii de ciclism montan: Gusterița MTB

Sâmbătă, 12 iuie, pe Dealul Gușteriței se va desfășura prima ediție a competiției Gușterița MTB, un eveniment nou pe harta ciclismului off-road din România. Cu zona de start și sosire pe creasta care domină orașul Sibiu, competiția promite o zi de pedalat intens, pe trasee variate, atent gândite pentru rideri de toate nivelurile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Traseul principal leagă puncte emblematice din zona colinară a Sibiului. Startul se dă din zona Gusterland, lângă segmentul de Hill Climb, iar de acolo se continuă prin pădurea Gușteriței. Se coboară în Hamba, se urcă spre Dealul Mare și se traversează pădurea Teiușului, cu o coborâre lină spre Slimnic. Competiția trece chiar prin incinta Cetății Țărănești din Slimnic, iar apoi urcă spre cătunul Pădureni, unde mai există locuințe doar pe timpul verii. Întoarcerea se face pe la Vârful Chicera Hambei – cel mai înalt punct al cursei – și prin zona teilor de deasupra satului Hamba. Ultimul segment include o coborâre spectaculoasă spre Gușterița, intrarea în curtea bisericii luterane și traversarea zidului de apărare din secolul al XV-lea. Finish-ul se face sus, la turnul memorial, unde riderii vor fi așteptați cu aplauze și priveliște spre tot orașul.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Șase curse pe trasee spectaculoase, potrivite pentru o atmosferă electrizantă

 

Prima ediție a competiției Gușterița MTB are în program șase curse distincte, fiecare dintre acestea fiind concepute pentru stiluri diferite de pedalat și în funcție de experiența și calitățile fizice ale competitorilor.

Cei ce doresc să participle sunt invitați să aleagă cursa care li se potrivește cel mai bine și anume: Gușterul Mare (55 km) – cursa de anduranță, cu urcări solicitante și coborâri rapide, ce este dedicată riderilor care caută provocări reale și flow pe poteci naturale; Gușterul Mic (25 km) –  o cursă pe un traseu compact, accesibil, dar deloc simplu, ideal pentru cei aflați la început sau pentru riderii care vor o tură intensă, dar controlabilă; Gușterul Turbo (55 km) – același traseu ca Gușterul Mare, dar dedicat participanților pe e-bike, în care se va menține provocarea și se adaugă boost-ul; Gușterul Gravel (55 km) – o cursă cu rulaj curat, fără secțiuni rupte sau porțiuni extrem tehnice, pentru ritm, viteză și peisaj; Familia de Gușteri (25 km, necronometrat) – o tura lejeră pentru părinți, copii sau grupuri de prieteni, fără presiune, dar cu multă mișcare; Baby Gușter (4 – 8 km) – cursa copiilor, organizată pe categorii de vârstă, pe trasee sigure, cu atmosferă reală de competiție și încurajări din toate părțile.

„Pentru noi, traseul e esențial. Ne-am dorit rute care să pună în valoare frumusețea zonei și care să ofere o experiență sportivă autentică – fie că vorbim despre MTB clasic, e-bike sau gravel. Gușterița și împrejurimile au tot ce trebuie: păduri umbroase, drumuri de culme, sate vechi și urme de istorie. Credem că am reușit să le conectăm într-un mod natural și provocator” – declară Sergiu Olteanu, organizatorul competiției.

 

Informații utile și reguli pentru competitor

 

Toate traseele vor fi clar marcate, dotate cu puncte de hidratare și cronometrare oficială. Pentru siguranța tuturor participanților, organizatorii reamintesc câteva reguli esențiale: fiecare participant trebuie să se asigure că bicicleta este în stare tehnică bună – frânele, cauciucurile și transmisia trebuie verificate înainte de cursă. Casca de protecție este obligatorie și trebuie purtată pe toată durata traseului. În zonele cu asfalt se respectă regulile de circulație rutieră, iar în pădure este necesară o atenție sporită la rădăcini, noroi sau porțiuni tehnice. Track-urile GPX și regulamentul complet sunt disponibile pe pagina de internet oficială a competiției (www.gtr.ro/gusterita-mtb/), unde se pot efectua și înscrierile.

Evenimentul este organizat de Club Sportiv Grey Projects și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

D.F.

28 iunie 2025 la 16:26
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 minute
Cât de atractiv este ecosistemul din Sibiu pentru startup-uri
Sibiu își continuă declinul în topul care evaluează starea de sănătate a ecosistemelor pentru startup-uri. Pe de altă...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Pavel Bartoș, în mijlocul sibienilor la FITS. Vedeta a participat la „Parada Peștilor”
Cunoscutul actor și prezentator TV Pavel Bartoș a fost prezent vineri pe Pietonala Nicolae Bălcescu, în cadrul Festivalului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Siguranță pentru pietoni: semafor cu buton și semnal sonor pe strada Bâlea
Un nou semafor cu buton a fost pus în funcțiune pe strada Bâlea, la intersecția cu străzile Fabricii...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 ore
„România va fi cu adevărat civilizată atunci când și oamenii cu dizabilități vor fi parte a comunității” – Raluca Turcan, la expoziția „Mulțumesc, Sibiu!” din FITS
Printre vizitatorii ce au zăbovit în fața lucrărilor ce compun expoziția multimedia „Mulțumesc, Sibiu! O comunitate pentru sănătatea...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Cabana Prejba renaște cu ajutorul Ambulanței pentru Monumente: „Drumul e greu, dar suntem veseli și lucrăm cu spor”
Asociația Ambulanța pentru Monumente a început lucrările de restaurare a Cabanei Prejba din Munții Lotrului. Cabana a fost...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, unde a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu alți înalți demnitari de peste Prut
Comunicat de presă Programul vizitei la Chișinău a inclus discuții oficiale între Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE),...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Întâlnire cu Stelele ediţiei 2025 pe Aleea Celebrităților și spectacol de lumini în Piața Mare, în penultima zi de FITS. Ce mai vedem
Penultima zi a festivalului  îi aduce în fața publicului pe Kathleen Turner și Radu Toderici în dialog cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 7 ore
„Vizite” nocturne nedorite prin gospodăriile din Cârțișoara
Oarecum deja obișnuiți cu vizita vulpilor, care dintotdeauna au dat târcoale prin gospodăriile oamenilor de la sat pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Mai multe cazuri de violență domestică în Sibiu. Cum ieșim dintr-o relație abuzivă
Multe femei aleg să tacă tocmai atunci când vocea lor ar trebui să se facă auzită cel mai...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Calitatea aerului din Sibiu, afectată de temperaturile ridicate
Temperaturile ridicate din ultimele zile pot contribui la acumularea poluanților în atmosferă, afectând negativ calitatea aerului. Potrivit buletinului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 19 ore
După 3 ani de conflict, este unanimitate în rândul angajaților Filarmonicii. Nu sunt de acord cu diminuarea voluntară a drepturilor bănești
Reducerea tuturor salariilor din Filarmonica de Stat Sibiu, discutată în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Județean, este...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 20 ore
(ACTUALIZARE 23:10) Bilanțul incendiului de pe strada Kiev: două case afectate; fără victime!
ISU Sibiu transmite că, în urma incendiului de pe strada Kiev izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs...
Actualitate
1 min de citit