Reabilitarea și modernizarea străzii Vidraru din cartierul Vitrometan – Mediaș s-a încheiat zilele trecute, după parcurgerea unui proces deosebit de complex și interesant. Înainte de a se turna un strat nou de covor asfaltic, pe traseul respectivei străzi au fost realizate lucrări la subteran, astfel încât, cel puțin teoretic, o perioadă în zonă se nu mai fie necesare spargeri ale asfaltului pentru efectuarea de intervenții la rețelele utilitare.
Primele intervenții pe această stradă au fost efectuate de operatorul regional de apă și canalizare, care a efectuat ample lucrări pentru reabilitarea rețelelor de apă și canalizare a apelor uzate. Lucrările au fost realizate în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu”, cu finanțare obținută prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Totodată, această stradă a fost cuprinsă în etapa a doua a proiectului de reabilitare a canalizării pluviale, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, prin care s-a realizat modernizarea sistemului de canalizare pluvială pe o lungime de 291 metri.
În urma execuției lucrărilor la rețelele de alimentare cu apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială, în sarcina Primăriei Mediaș a rămas efectuarea lucrărilor de reparații la sistemul rutier, această stradă fiind cuprinsă în programul de întreținere a drumurilor din municipiu, program aflat în derulare din anul 2023.
La finalizarea lucrărilor efectuate pe strada Vidraru, primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a susținut o declarație de presă în cadrul căreia a accentuat importanța deosebită pe care echipa de conducere a administrației locale o acordă complexului proces de refacere a infrastructurii rutiere din municipiu. „Sigur că, așa cum am spus mereu, pentru a parcurge aceste etape lungi și anevoioase este nevoie de timp, de încredere și de o finanțare consistentă. Nu pot decât să le mulțumesc celor care mă înțeleg, care ne înțeleg și care acceptă că fără a îndeplini aceste condiții astfel de lucrări nu pot să fie duse la bun sfârșit”, a declarat primarul Mediașului.