O nouă pagină web pentru Muzeul Naţional Brukenthal

Muzeul Naţional Brukenthal anunţă că în cardul procesului de rebranding în care se află din toamna acestui an, "un prim pas dorit de conducerea actuală a Muzeului" a fost realizarea unei noi pagini web oficiale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"De astăzi, accesând pagina www.brukenthalmuseum.ro, cei interesaţi vor putea să se informeze mai uşor cu privire la evenimentele Muzeului Naţional Brukenthal, date despre Muzeul Naţional Brukenthal, program de vizitare, tarife, etc. Procesul de rebranding este unul fundamental în viaţa unei instituţii, implicit în viaţa unui muzeu. Iar în cazul de faţă, nu vorbim de orice fel de muzeu, ci vorbim de Muzeul Naţional Brukenthal, o instituţie cu un prestigiu extraordinar, aflat într-un oraş minunat, Sibiu", se arată în comunicat. 

"Pe lângă toate aspectele complexe de organizare pe care le presupune acest proces, am hotărât că un lucru deosebit de important este realizarea şi actualizarea site-ului Muzeului. Pentru a minimiza pierderile de timp în căutare, pentru a avea o imagine mai clară, mai simplă, un design grafic modern, încă de la primul contact vizual, în toamna acestui an am hotărât realizarea unui site nou, cel dinainte fiind depăşit şi, mai mult decât atât, existând posibilitatea ca unele programe să nu mai fie valabile.
În realizarea acestui site, am avut în vedere faptul că cei mai mulţi vizitatori folosesc dispozitive mobile pentru accesare, astfel că, împreună cu compania cu care am lucrat, am dorit ca acesta să aibă o rezoluţie clară de pe orice dispozitiv, chiar şi când este vorba despre o tabletă sau chiar proiector.
Site-ul are şi o rubrică de magazin online care, începând din anul 2023, va putea fi accesibilă. În magazinul online al Muzeului Naţional Brukenthal, muzeu care a investit enorm în realizarea produselor de brand şi promovarea firmelor şi a produselor locale, se va putea găsi o diversitate de produse. 
Toate acestea, puse în armonie, vor contribui la o atragere mai mare a publicului ţintă, atât în mediul de vizitare, dar şi pe această nouă platformă de e-commerce, menită să aducă şi să crească fondurile proprii ale Muzeului.
Mulţumesc în mod deosebit echipei Muzeului Naţional Brukenthal, cât şi Ministerului Culturii pentru susţinere", a declarat dr. Alexandru Constantin Chituţă, manager interimar al Muzeului Naţional Brukenthal.

08 decembrie 2022 la 11:00
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Măldărășanu, frustrat după remiza cu Metaloglobus: ”Să ai 2-0 la pauză și să nu iei toate punctele…”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, era dezamăgit, la finalul meciului de pe ”Municipal”; după ce echipa sa a...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”
Comuna Sadu se pregătește să găzduiască duminică, 20 iulie, un eveniment dedicat mișcării, naturii și socializării. Sub genericul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
(ACTUALIZARE) Prima victorie se (mai) lasă așteptată! FC Hermannstadt, la fel ca în sezonul precedent, remiză cu o nou-promovată la primul meci acasă!
Tibi Căpușă a deschis scorul încă din minutul 3, apoi Ianis Stoica a făcut 2-0 înainte de pauză....
Eveniment
6 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 12 ore
Acordurile lăutei se vor auzi în Biserica Evanghelică din Sibiu
Lăuta este un instrument muzical cu coarde ciupite, cu o istorie fascinantă ce se întinde pe mai bine...
Cultură
3 min de citit
acum 14 ore
Utilajele și muncitorii au început lucrul pe încă un lot din autostrada Sibiu-Făgăraș
Lucrările de construcție pe noul lot al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș au fost demarate recent. Potrivit surselor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 14 ore
Dispozitivul C-Arm folosit în premieră la Spitalul Militar de Urgență Sibiu pentru manevre intravasculare exploratorii și terapeutice
Aparatul Roentgen mobil cu braț C, cunoscut și sub denumirea de C-Arm, este un dispozitiv radiologic mobil utilizat...
Eveniment
2 min de citit
acum 15 ore
De la mapă, la sapă: viitorii arhitecți învață să tencuiască cu bălegar în „Țara Colibelor”
18 studenți la Arhitectură din cadrul facultăților din București și Cluj trudesc de zor la refacerea unui fost...
Actualitate
2 min de citit
acum 15 ore
Hotelul și restaurantul Select, scoase la vânzare. Cât costă tot complexul
Inaugurat în urmă cu 13 ani, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri hotel-restaurant din Sibiu este scos la...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
O vânzare de puşcă cu aer comprimat, “interceptată” de poliţie
Polițiștii din Mediaș, au organizat miercuri o acțiune de prindere în flagrant pentru a depista o persoană care...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Cum se transformă restaurantul „Bolta Rece”, la „vârsta” de 160 de ani
Parcul Sub Arini din Sibiu este unul dintre cele mai vechi din România. A fost amenajat începând cu...
Actualitate
3 min de citit