(Editura Tehno Media, 
Sibiu, 2022, 393 p.)
Există scriitori care, mai devreme sau mai târziu, îşi găsesc interpreţii devotaţi trup şi suflet, scrierile respective devenind a fortiori repere inamovibile în înţelegerea cât mai exactă a vieţii şi operei respectivului scriitor. Un ase­menea devotament a manifestat în legătură cu Radu Stanca universitara sibiană ANCA SÎRGHIE, a cărei teză de doctorat din 1981, "Radu Stanca – Studiu monografic", susţinută la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, aducea date importante privind nu atât viaţa poetului-dramaturg cât Opera, opţiunea cercetătoarei fondându-se pe ideea şi incon­testabilul adevăr că "opera este fructul suprem al vieţii unui scriitor". De la această perioadă "de pionierat", dintr-o vreme când începuseră să apară primele ediţii cu poezia şi creaţia dramatică ori publicistică a "genialului plămă­ditor al slovei, ca poet şi ca dramaturg", d-na Anca Sîrghie a trecut la o mai "dreaptă şi echili­brată prezentare a raportului dintre biografie şi creaţia artistică", semnând împreună cu univer­sitarul Marin Diaconu monografia "Radu Stanca. Profil spiritual" (vol. I şi II, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2015, cu un Cuvânt înainte de Eugen Simion). Lucra­rea intenţiona o "panoramare" a valorosului scriitor român contemporan "pe care destinul l-a izbit cu puterea valurilor mării în furtună", perioada afirmării lui coincizând în mod nefast cu nefastul deceniu al proletcultismului"… A urmat acestui demers de bună colaborare cartea "Radu Stanca. Evocări şi interpretări în evantai" (Ed. Techno Media, Sibiu, 2016), în care d-na Sîrghie, păstrând deschiderea celei precedente, aducea "necesarul adaos" de mărturisiri datorate unor prieteni şi actori, cu trimiteri numeroase la activitatea lui Radu Stanca la Sibiu.
Recenta carte, "Radu Stanca şi Sibiul" (Tech­no Media, Sibiu, 2022, 393 p., cu anexe – foto şi facsimilări) dezvoltă această documentare privind existenţa omului şi profesionistului în orizont sibian, burgul transilvan Hermannstadt ("conglomerat cu iz medieval" – Mircea Braga) punându-şi cu discreţie "amprenta" asupra vieţii şi creaţiei lui Radu Stanca:
"Atât de profund a cunoscut el urbea şi împrejurimile ei, îndrăgostindu-se de ele, încât la ochii oraşului, care te măsoară de pe acoperişuri, te urmăresc şi poate te pot obseda, Radu Stanca a adăugat propriul ochi. Cu ochiul lui lăuntric el a privit spre tot ce-l înconjura, descifrând taine ce scapă celor mai mulţi locuitori ai oraşului-burg."
Cine parcurge textele poetului-dramaturg, comentariile sale, poate înţelege mai profund "identitatea inconfundabilă a acestui spaţiu transilvan", fie ea "tragică" sau "blestemată" după "starea lui sufletească", căci – scrie autoarea – "între autorul Horei domniţelor şi Sibiu există un raport de reciprocitate."
Nu este deloc vorba de un elogiu localist, suntem preveniţi de universitara sibiană, care a scris materiale de seamă despre Cioran (ferventă participantă la Colocviile Cioran) şi l-a cunoscut bine pe filosoful de la Păltiniş, Constantin Noica. Iar de numele oraşului se leagă amintirea unor nume de seamă de la Eminescu la Lucian Blaga, de la Constantin Brâncuşi la Mircea Eliade ş.a.m.d.
Radu Stanca, născut la 5 martie 1920, la Sebeş, dar plecând după numai doi ani cu familia la Cluj, unde se va forma, avea să se împlinească profesional la Sibiu. Autoarea, trăind în acest vechi burg transilvan cu pecetea lui barocă şi de un evident multiculturalism, a cunoscut în adolescenţă direct spectacole puse în scenă de regizorul Radu Stanca, bala­dist neîntrecut, dramaturg redescoperit la ade­vărata dimensiune valorică, teatrolog de viziune reformatoare, eseist rafinat, ba chiar actor şi regizor de indubitabil talent, recunoscut, iată, drept "cel mai important om de teatru al oraşu­lui-cetate". Teatrul de Stat de la Sibiu a devenit una din cele mai invidiate scene ale ţării, pe care Radu Stanca a montat peste 30 de spectacole, dar pe care nu a văzut jucându-se niciuna din cele 15 piese scrise de el, pre­cum antum nu a văzut lumina rampei nicio pie­să de-a lui pe vreo altă scenă din ţară, precum nici azi nu se cam întâmplă chiar la el acasă! (un izvor preţios de informaţii din peri­oada 1945-1961 îl reprezintă "Romanul epis­tolar" Ion Negoiţescu-Radu Stanca, editat în 1978).
Mort la doar 42 de ani (urmat fiind, la doar şase luni, de fiul său Barbu), opera i-a fost editată de iubita lui Doti, actriţă de mare talent şi devotată soţie, la care fac trimitere multe versuri din "Art doloris" şi alte cicluri. Însăşi dna Anca Sîrghie a contribuit la editarea, în 2012, împreună cu Marin Diaconu, a volumului "Dăltuiri", la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Arte, semnând prefaţa intitulată "Prin cetatea de umbre a antumelor lui Radu Stanca", având satisfacţia că , după un deceniu de cercetare a profesorului Diaconu în toată presa românească din perioada 1932-1962, "s-au adus la lumină poezii necunoscute, texte de publicistică, chiar şi un fragment din creaţia lui de teatru". De reamintit că împreună au reuşit editarea volumelor dedicate "Profilului spiri­tual", bază solidă pentru viitoarele monografii, studii, eseuri şi ediţii de Opere. Sunt apoi de reţinut atâtea şi atâtea manifestări cultural-artistice pe plan local, şi nu numai, la care dna Anca Sîrghie a fost mereu implicată, militând pentru resuscitarea / trezirea interesului tine­relor generaţii faţă de "cel mai talentat baladist al literaturii române", "Salcia plângătoare" (Eugen Simion) a generaţiei poeţilor români din deceniul VI al secolului al XX-lea.
"Poezia barocă (cum altfel ar fi putut fi perceput burgul transilvan!, n.n.) – scrie dna Anca Sârghie – a lui Radu Stanca pune în ecuaţie Timpul, Viaţa şi Moartea, purtând patina unui ev apus în versuri de o debordantă fantezie şi de o armonie cristalină." (p.352).
De fapt, când vorbim de Radu Stanca (5 martie 1920, Sebeş – 26 decembrie 1962, Cluj), fiu al Sebeşului şi o vreme asistent al lui Lucian Blaga la Facultatea de Filosofie a Culturii aflată în refugiu la Sibiu în anii 1940-1945, ne amintim neapărat de "Constelaţia Stanca", adică de cele "Trei generaţii de cărturari şi oameni de ştiinţă" (Mihai Octavian Groza, comunicare la Centenarul Radu Stanca, organizat la Sebeş în martie 2020, publicată în "Destine literare" din Montreal şi în "Romanian Journal" din New York).
Să menţionăm că nici azi – după cum arăta recent conf. univ. Anca Sîrghie la o sesiune de comunicări ştiinţifice din cadrul Festivalului Internaţional "Lucian Blaga" de la Sebeş, 14 mai 2022 – geniul cultural al lui Radu Stanca nu este pus de municipalitatea sibiană în adevărata lumină. După inaugurarea statuii lucrate de sculptorul Ioan Cândea şi amplasată în centrul oraşului, directorul general al teatrului din Sibiu, actorul Constantin Chiriac, a "făcut un pas bun pentru recuperarea acestei personalităţi emblematice a Teatrului sibian", urmând a se menţiona pe faţada instituţiei numele acestui ctitor şi, desigur, introducerea în repertoriu teatral a unor texte scrise de dramaturgul de mare talent Radu Stanca, "total necunoscut concitadinilor noştri".
Aşa a trecut anul centenar al poetului, dramaturgului, publicistului, eseistului şi omului de teatru Radu Stanca, municipalitatea din Hermannstadt negrăbindu-se a lua pe linie culturală măsurile mult aşteptate (poate din cauza unei consilieri culturale de toată jena, căci Radu Stanca este deja o "marcă", un "brand" care… vinde foarte bine, şi numai "globaliştii" noştri orbi – sau geloşi/ indivioşi pe figura "celui mai frumos din oraşul acesta"! – nu pot realiza cât prestigiu ar dobândi viaţa culturală a Sibiului, recuperându-l întru totul pe neuitatul emblematic Radu Stanca)…
Admirabil este cu adevărat acest demers de cercetare şi recuperare pe care de peste patru decenii dna Anca Sîrghie (ea însăşi contem­porană a vremurilor în care a trăit autorul, în "aerul toxic al proletcultismului", care nu a reuşit să-l infesteze pe Radu Stanca, demnul colaborator al lui Blaga) îl derulează de atâţia ani, iar mai recent, începând de la un articol aniversar ("Sibiul lui Radu Stanca", în "Lumina slovei scrise", vol. XIII, Editura "Alma Mater", Sibiu, 2015, pp. 5-8), la "o nouă carte" sub acest generic.
De ce "Radu Stanca şi Sibiul?", se întreabă retoric d-na Anca Sîrghie şi tot d-sa ne lămu­reşte: "Pentru că oricât de bună influenţă forma­toare a avut Clujul asupra sa înainte de anul 1940 şi oricât de mult visase împlinirea proiec­tului euphorionist, tot în capitala culturală a Transilvaniei, în fapt la Sibiu, el s-a realizat ca actor şi regizor. Tot aici a găsit seve de inspiraţie poetică, aşa ca nicăieri altundeva. Seismica celor două decenii sibiene (1940-1961) din existenţa lui Radu Stanca merită cercetată ca o perioadă de sine stătătoare, dar fără vreo in­tenţie de decupare. Cele două decenii se cer inter-relaţionate cu tot ce venea din afara lor."
Intenţia mărturisită de autoare este aceea de extindere a unui "articol evocator din ceas sărbătoresc" într-o carte de mai largă dezvol­tare şi cuprindere, astfel descoperindu-l "pe adevăratul Radu Stanca, cel de dincolo de realitatea carnavalescă prin care a fost nevoit să treacă."
Astfel, autoarea, după cercetarea "obârşiilor transilvane" şi a "preludierilor clujene", evocă viaţa de student la Cluj şi apoi la Sibiu, în anii funcţionării aici a Universităţii "Regele Ferdinand I", mai exact a unor facultăţi (Litere, Filosofie, Drept, Medicină), altele funcţionând la Timişoara (odată cu Diktatul de la Viena din 30 august 1940, până la revenirea instituţiei universitare în Clujul marilor deschideri de după Unirea cea Mare). Aici, la Sibiu, atmosfera oraşului medieval îl inspiră pe poetul reflexiv-melancolic, bibliotecile bogate, prieteniile (îndeosebi cu iubitul Nego) şi participarea la viaţa teatrală studenţească, dar şi la şedinţele Cercului literar "Octavian Goga" ori apoi ale Cercului Literar îi trezesc "o puternică şi răsco­litoare emoţie". Autoarea studiază pe rând, în capitole separate, "primatul poeziei" în afirma­rea tânărului Stanca (marcat de teoriile cerchiste privind "resurecţia baladei", direcţie în care va merge şi Ştefan Aug. Doinaş), partici­parea cu contribuţii deosebite la activităţile Cercului Literar de la Sibiu constituit în 1943 ca cenaclu al studenţilor estetizanţi "evazionişti" de la Litere şi Filosofie – "o manifestare de apogeu a unei exemplare cutezanţe puse în slujba apărării frumosului privit în oglinda eternităţii"… Să amintim colaborarea la revista editată de Lucian Blaga, "Saeculum", cu eseuri abordând teme şi idei de stilistică filosofică, cu accent pe valoarea estetică a culturii în general, conform adeziunii din scrisoarea trimisă criticului modernist E. Lovinescu în mai 1943, condamnând "păşunismul", sămănătorismul şi alte "-isme" din epocă.
Reţinem clarificarea /nuanţarea pe care o aduce dna Anca Sîrghie în privinţa opţiunii cerchiştilor sibieni, prilej de discuţii între monografişti (Ilie Guţan, Petru Poantă, Ovid S. Crohmălniceanu, Gabriela Gavril, Corneliu Ungureanu, Ion Simuţ ş.a.): "Cerchiştii se afiliau nu la repere europene străine, ci la cele ale spaţiului literar transilvan. Punctul în care noi ne disociem de Ion Simuţ este cel în care Domnia Sa trasează graniţa între cerchism şi euphorionism, care în realitate au consonat în toate etapele, primul ca manifestare concretă în câmpul creaţiei, al doilea, ca statut ideatic. De aici şi proiectele lui Radu Stanca de a crea piese de teatru şi de a regiza spectacole scenice în stilul euphorionist."
Judicioase toate aceste reconsiderări, punctuale, despre cerchişti şi despre "Revista Cercului Literar, mai ales din perioada de apogeu a grupării din anii 1944-45, autoarea intrând în dialog cu unii reprezentanţi şi obţi­nând informaţii clarificatoare (remarcabil capi­tolul în totalitate). Singurul dintre toţi cerchiştii rămas la Sibiu după revenirea la Cluj a Univer­sităţii, Radu Stanca este apreciat de fosta studentă Viorica Guy căsătorită Marica drept "cel mai strălucit dintre cerchişti". El continuă să ţină legătura cu Cercul şi în anii destrămării clujene (corespondenţa protagonistului cu alt "titular", confratele Ion Negoiţescu, lămureşte foarte multe chestiuni dintre cerchişti, inclusiv raporturile acestora cu Lucian Blaga).
Urmărind, apoi, prezenţa lui Radu Stanca, cu cronici la cărţi de eseistică, poezie, teatru, cu eseuri şi publicistică în revista "Transilvania", – întemeiată de George Bariţiu încă din 1872, aceasta jucând un rol important în viaţa cultu­rală a Sibiului, – autoarea aminteşte de episo­dul tensionat din 1942, când opinia exprimată recenzial a lui Radu Stanca (la lucrarea lui L. Blaga, "Religie şi spirit") atrage nemulţumirea profesorului de filosofia culturii, considerându-se nedreptăţit de către studentul său, ceea ce îl determină pe Blaga să se retragă din Societatea "Astra". Redacţia, declarând că se menţine pe "linia tradiţiei sale aproape secu­lare, de respect faţă de instituţiile de temelie ale neamului", se desolidarizează de opinia tânărului recenzent care "a trezit unele nedu­meriri", de altfel exprimând o părere "sinceră" ce l-a supărat pe Mentor… Urmărind şi alte momente din viaţa culturală a Universităţii "Regele Ferdinand I" din Sibiu, îndeosebi prezenţa lui Radu Stanca, autoarea conchide: "Experienţa sibiană a studentului Radu Stanca a cuprins liniile de forţă ale manifestării eului său, de la formarea intelectualului de elită la orientarea spre lumea teatrului, într-o constantă complementaritate cu poezia."
Scriind în registru evocator şi omagial despre Sibiul lui Radu Stanca, autoarea mărturiseşte că dintre toţi cei care au scris despre burgul transilvan de pe malurile Cibinului, cu renu­mită faimă prin stratificările sale istorice şi culturale, paginile scrise de Al. Dima şi mai ales broşura din 1940 a lui Radu Stanca, "Sibiu, cetatea umbrelor. Mic ghid literar pentru un călător imaginar", au impresionat-o în mod deosebit. Prilej de a-i dedica un capitol întreg sub titlul "O lecţie de rafinament estetico-turistic" (VIII). Vorba poetului-baladist care ve­dea în Sibiu un distinct profil asemănător cu al muzicianului Johan Sebastian Bach, celebrul componist german fost călător odinioară în Hermannstadt: "Istoria trece dintr-o încăpere într-alta fără să închidă în urmă-i uşi. Între oameni, corespondenţele se suprapun, între vârste, limitele dispar. Totul trece într-o zodie a sa – zodie specială, sui generis, zodia sibiană. O zodie în care stăpânesc umbrele." De aici multe figuri întâlnite în poezia lui Radu Stanca, de la Brukenthal şi Gh. Lazăr la I. C. Brătianu, G. Coşbuc, O. Goga, Matei Caragiale, laolaltă cu meşterii, breslaşii, cavalerii şi domniţele de altădată, de amintirea cărora e plin oraşul şi pe care le-ai putea întâlni "ivindu-se la un colţ de stradelă, dintr-o firidă, de pe o treaptă, de lângă un zid."
Autoarea îşi urmăreşte protagonistul mono­grafiei sale în diferite ipostaze (relaţia poetului şi regizorului cu viaţa muzicală sibiană, cu reuşitele şi nereuşitele / neîmplinirile regizo­rului, apoi stăruie, în cel puţin două capitole de reală performanţă eseistică, asupra specificităţii sibiene ca "spiritus loci al baladei", burgul devenind marcă înregistrată ("Sibiul baladistului Radu Stanca").
Nu lipsesc referinţele privind "consemnările în presă ale teatrului sibian", nici cele la relaţia poetului şi dramaturgului cu "proletcultismul socialist".
Mult mai interesante, chiar implicând aspecte inedite, ni s-au părut capitolele din finalul monografiei, referitoare la "Radu şi Dorina Stanca, un cuplu de legendă în istoria Teatrului de Stat din Sibiu", "Soţii Stanca, profesori de actorie", precum şi consideraţiile critice privind fie "teatrologia" lui Radu Stanca, fie "şantierul dramaturgului"… Autoarea a cunoscut-o bine pe Dorina Stanca, vizitând-o la apartamentul ei din Cluj, bucurând-o în mod deosebit, în 2012, când i-a dăruit volumul "Dăltuiri", ce adu­cea la lumină poeme risipite în presa româ­nească a celor 30 de ani, cei ai creaţiei lui antume, prefaţa volumului fiind intitulată "deloc întâmplător": "Prin cetatea de umbre a antu­melor lui Radu Stanca"… Este vorba de o voca­ţie de reporter, la sursă, aşa cum cercetă­toarea sibiană a procedat, în câteva interviuri luate dr. Elena Daniello, prietena din ultimul deceniu de viaţă a lui Lucian Blaga, alcătuind lucrarea "Lucian Blaga şi ultima lui muză" (2015).
Deşi nu am putea spune că poezia şi dramaturgia lui Radu Stanca au fost ocolite în anii '70 şi chiar după Revoluţia din decembrie (dovadă că autoarea consemnează nu numai reeditările şi comentariile critice, dar şi toate manifestările ce au avut loc pe scenele ţării, în rândul tineretului, la radio şi televiziune), totuşi stilul "filosofic", înalt şi grav al teatrului lui Radu Stanca îi împiedică/ intimidează/ reţine pe regizorii care, uneori, preferă un repertoriu facil, bulevardier, globalist chiar, ce vine în întâmpinarea unui public cam nepregătit / astfel format/ neinstruit să recepteze formule mai "complicate" de reprezentare dramatică (cam acelaşi lucru se întâmplă cu teatrul lui Lucian Blaga). Totuşi, obligaţia o are în primul rând teatrul sibian, căci o instituţie de teatru are şi menirea cultivării valorilor adevărate şi a formării gustului public, departe de a miza pe îndoielnicele preferinţe facile cu audienţă, ca mari succese ale unor puneri în scenă. Mărturisesc că, într-o discuţie avută cu o personalitate literară, am aflat că, din cauza unor texte scontând pe succes facil şi joc scenic în spiritul producţiei cabotine, ba chiar în numele unor exhibate indecenţe şi vulgarităţi, persoana în cauză şi cei asemenea lui refuză să mai meargă la teatru. Ei, bine, aici ar fi o carenţă majoră a teatrului jucat azi pe scenele ţării (poate e o modă "cosmopolită", globa­lizantă, conformă cu "trăirismul" curent, cu "consumul" de cultură uşoară, cu opţiunea pen­tru divertisment…), privind nu numai repertoriul, dar şi "transpunerea" pe scenă a textelor în reprezentări dramatice îndoielnice, leşioase şi bravând scenic cu ipocrizie profesională, ca să smulgă publicului aplauze de circumstanţă…
În totul, RADU STANCA ŞI SIBIUL este o carte de reală valoare istorico-literară, care adună în sine cercetări de mai lungă durată, preţ de câteva volume, şi o pasiune indimenticabilă, pe care autoarea ANCA SÎRGHIE o ilustrează de peste patru decenii, reuşind din plin a aduce în prim-plan personalitatea "celui mai frumos poet" baladist al Sibiului, a dramaturgului şi regizorului care cerea imperios "re-teatralizarea teatrului", precum şi a eseistului şi Omului Radu Stanca, al cărui geniu artistic stăruie pe coperta cu edificii multiseculare ale vechiului oraş-cetate de pe Cibin, de unde zâmbeşte, de dincolo de timp, dar cu o caldă încredere de sine, culturii şi literaturii naţionale.

ZENOVIE CÂRLUGEA
Tg.-Jiu, 27-28 mai 2022