O aeronavă nu a putut ateriza la Sibiu din cauza vântului. A fost deviată la Cluj

Acasa >

Articol

Reprezentanții AIS au transmis vineri o informație cu privire la zborul Nurnberg – Sibiu, care a fost deviat spre Cluj, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Vă informăm că zborul Nurnberg – Sibiu programat pentru aterizare la ora 12 a fost deviat la Cluj din cauza condițiilor meteorologice de pe Aeroportul Sibiu, respectiv vânt de forfecare cu viteza de 24 de noduri. (44 km/oră). Aeronava a încercat de două ori aterizare până la luarea acestei decizii”, au declarat reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu.

Pasagerii vor fi transportați către Sibiu, pe cale rutieră. Din cauza acestui disconfort vor avea de suferit și restul zborurilor programate vineri. Reprezentnații AIS promit că vor actualiza programul de zboruri pentru a nu exista neînțelegeri.

„Pasagerii care vor ateriza la CLJ vor fi transportați pe cale rutieră către Sibiu, ca urmare a devierii zborului menționat anterior. Din acest motiv, și zborurile ulterioare programate pentru astăzi vor înregistra întârzieri la plecare și sosire. Informațiile vor fi actualizate în timp real pe site-ul nostru. În acest moment, zborul Sibiu-Dortmund are ora estimată de plecare la 16:05, față de ora inițială de 12:30”, potrivit reprezentanților AIS. 

Autor
22 noiembrie 2024 la 11:10

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 minute
S-a terminat numărătoarea! George Simion câștigă Sibiul, cu peste 70.000 de voturi în județ și un procent de 39,34%!
Președintele AUR, George Simion, a câștigat și în județul Sibiu turul întâi al alegerilor prezidențiale. Simion s-a impus...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
FC Hermannstadt câștigă derbiul pentru șefia play-out-ului, întorcând rezultatul la Galați, în repriza secundă
Sibienii erau conduși cu 1-0 la pauză, dar italianul Murgia și Tiago Goncalves au întors rezultatul în numai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Simion conduce în continuare detașat în județul Sibiu
Actualizare 22.48 După aproximativ 85% PV-uri centralizate în județ, George Simion continuă să conducă detașat, cu un procent de...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Aproape 20 de procente între Simion și Antonescu, în țară, după numărarea a 60% din procesele verbale din secții
Actualizare 22.25: 41,8 la sută are George Simion și peste 1,7 milioane de voturi după numărarea voturilor din 60...
Actualitate
1 min de citit