Număr mare de cazuri noi de COVID-19 în Sibiu, în ziua când România a doborât recordul

Acasa >

Articol

România a numărat, joi, peste 19.000 de cazuri noi de COVID-19, un record de la debutul pandemiei. Sibiul a avut un număr mare de cazuri noi, dacă se menține încă într-o limită în care sistemul medical poate face față.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 350 de cazuri noi, ceea ce face ca de la debutul pandemiei și până în prezent să fie declarate pozitiv în urma testării SARS-CoV-2 un număr de 47.035 de persoane.

Până joi au fost vindecate 39.766 de persoane, iar 1.669 de sibieni au decedat. În ultima zi, au fost două decese, la două persoane vârstnice nevaccinate.

Joi, la ora 08:00 erau spitalizate 91 de persoane, dintre care la ATI erau 6 persoane, din care un pacient minor.

De la ultima raportare, au fost efectuate 1.089 de teste, dintre care 208 RT-PCR și 881 de teste rapid antigenic.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 1.139 de persoane aflate în carantină și 1.096 de persoane în izolare.

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 5,34/1000.

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

 

 

Denumire UAT

Populatie

Cazuri

Incidenta

POIANA SIBIULUI

2341

25

10,68

ORAŞ CISNĂDIE

25769

234

9,08

ŞELIMBĂR

16313

146

8,95

MUNICIPIUL SIBIU

169733

1416

8,34

TÂRNAVA

3371

23

6,82

CÂRŢA

1208

8

6,62

TILIŞCA

1416

9

6,36

CRISTIAN

4544

28

6,16

MUNICIPIUL MEDIAŞ

55860

271

4,85

ŞURA MICĂ

3657

17

4,65

SADU

2718

12

4,42

ALMA

1865

7

3,75

ORAŞ SĂLIŞTE

6240

23

3,69

RĂŞINARI

5634

20

3,55

ORAŞ TĂLMACIU

8316

28

3,37

ŞURA MARE

5203

17

3,27

TURNU ROŞU

2483

8

3,22

ORAŞ OCNA SIBIULUI

4310

13

3,02

ORLAT

3315

10

3,02

ORAŞ DUMBRĂVENI

8407

21

2,5

GURA RÂULUI

3809

9

2,36

LASLEA

4290

10

2,33

POPLACA

1798

4

2,22

DÂRLOS

3624

8

2,21

ŞEICA MARE

4616

10

2,17

LOAMNEŞ

2812

6

2,13

ORAŞ AGNITA

11530

24

2,08

RACOVIŢA

2888

6

2,08

BIERTAN

3034

6

1,98

HOGHILAG

2527

5

1,98

JINA

3583

7

1,95

SLIMNIC

4095

8

1,95

BOIŢA

1563

3

1,92

BRĂDENI

1654

3

1,81

VALEA VIILOR

2215

4

1,81

RÂU SADULUI

556

1

1,8

ARPAŞU DE JOS

2840

5

1,76

ALŢINA

1876

3

1,6

APOLDU DE JOS

1275

2

1,57

BAZNA

4006

6

1,5

LUDOŞ

670

1

1,49

ORAŞ AVRIG

15478

23

1,49

IACOBENI

3420

5

1,46

ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI

4789

7

1,46

MOŞNA

3761

5

1,33

ROŞIA

6276

8

1,27

AŢEL

1682

2

1,19

ORAŞ COPŞA MICĂ

5861

7

1,19

ŞEICA MICĂ

1783

2

1,12

NOCRICH

3429

3

0,87

BLĂJEL

2335

2

0,86

BRATEIU

4168

3

0,72

VURPĂR

3020

2

0,66

PORUMBACU DE JOS

3256

2

0,61

MICĂSASA

2076

1

0,48

AXENTE SEVER

4297

2

0,47

BÂRGHIŞ

2242

1

0,45

 

Autor
20 ianuarie 2022 la 14:14

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Biciclist lovit de o mașină pe B-dul Mihai Viteazu
Polițiștii rutieri au intervenit joi, la un accident produs în Sibiu, pe Bulevardul Mihai Viteazu. Un șofer a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 3 ore
Firma care a făcut dezinsecția la „Brukenthal”, amendată. Cât a „costat” incidentul
Direcției de Sănătate Publică Sibiu a avut o reacție fermă în urma evenimentului nefericit petrecut  la Colegiul Național...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
(FOTO) Trofeul Festivalului ”Lucreția Ciobanu” pleacă la Giurgiu. Visul maestrului Ioan Macrea, împlinit după șase decenii…
Ediția a VIII-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc ”Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural ”Ion...
Actualitate
5 min de citit