Nu vă lăsați păcăliți de știrile „adevărate”!

În contextul extinderii conflictului armat din Israel, persoane sau diverse structuri care nu au alt interes decât cel de a induce panica și haosul în societate, prin inventarea unor scenarii aproape apocaliptice, care nu au nicio legătură cu realitatea și răspândirea acestora în spațiul public, își fac foarte bine „treaba” și din păcate, reușesc să atragă foarte mulți adepți și creduli. Se întâmplă foarte des acest fenomen, iar apariția unei situații de criză aproape că este legată și de o asemenea campanie de dezinformare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În orice conjunctură de acest fel, autoritățile statului recomandă doar informarea din surse oficiale și evitarea acelor canale de informare obscure, ce propagă, cu subiectivism, anumite subiecte. De asemenea, este de așteptat ca autoritățile să dezmintă orice informație care contravine adevărului.

O asemenea campanie de dezinformare s-a „rostogolit” zilele trecute în mediul online, iar reacția oficială nu a întârziat să apară, astfel încât populația să nu intre în panică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu a preluat și promovat informarea Ministerului Afacerilor Interne referitoare la această situație și ne comunică următoarele: „Ca urmare a apariției în spațiul public – în special pe rețelele de socializare – a unor informații referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pentru găzduirea lor, facem următoarele precizări:

– Clipurile și materialele care promovează aceste informații false sunt răspândite intenționat pentru a induce în eroare opinia publică și a amplifica curentul antisemit la nivel național cu scopul generării de tensiuni în rândul populației, cu precădere a exponenților curentului naționalist.

– În acest context, structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne au demarat procedurile necesare pentru aplicarea măsurilor legale, inclusiv notificarea platformelor digitale care găzduiesc aceste materiale.

– Reiterăm apelul către cetățeni, jurnaliști și formatori de opinie să nu distribuie sau promoveze astfel de materiale și să verifice cu rigurozitate informațiile din surse oficiale și credibile.

Ministerul Afacerilor Interne rămâne ferm angajat în combaterea dezinformării și în protejarea climatului de siguranță și încredere publică”.

D.F.

Autor
18 iunie 2025 la 08:35
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 22 minute
Finanţare europeană pentru un coridor de mobilitate pe Calea Șurii Mici
Primăria Sibiu și Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru au semnat contractul de finanțare pentru crearea unui coridor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 minute
Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Polițiștii au reținut marți, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Șura Mică, pentru încălcarea măsurilor...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 25 minute
Pogramul Rabla a fost sistat de guvern până la… formarea noului guvern
Administraţia Fondului de Mediu a anunţat că suspendă derularea tuturor programelor de finanțare aflate în desfășurare, până la...
Actualitate
2 min de citit
acum 26 minute
Spectacole FITS 2025 la Avrig
După ce vineri, în prima zi a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, va fi prezentat, în două reprize,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 31 minute
Doi sibieni reținuți pentru furt calificat
Polițiștii criminaliști au reținut marți doi sibieni în vârstă de 40 și 41 de ani, cercetați penal pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Și autobuzele pentru elevi intră în vacanță
Vineri, elevii vor intra în vacanță. Ca urmare nici autobuzele destinate transportului copiilor la școli nu vor mai...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 oră
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Doi minori răniți într-un accident la Axente Sever
Polițiștii rutieri au intervenit miercuri la un accident produs în localitatea Axente Sever, pe DN 14. Potrivit autorităților,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Drone pe cerul Tălmaciului
Astăzi, cerul de deasupra Tălmaciuui este brăzdat de drone, care efectuează zboruri utilitare, în scopul cartografierei 3D a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Sibienii invitați să celebreze Ziua Drapelului
Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu în colaborare cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Motociclistă rănită pe strada Maramureșului, după ce un șofer nu i-a acordat prioritate
Un accident s-a produs miercuri pe strada Maramureșului, din municipiul Sibiu. Incidentul s-a petrecut în momentul în care...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit