Unele guri au dus vorba prin burgul ăsta medieval că avem o obsesie pentru trotinete şi biciclete şi că le vânăm pe oriunde s-ar afla. Inexact. Nu avem treabă cu ce te dai tu, te poţi da cu ce vrei, cu troti, cu bici, cu trocariciul, cu căruţul, skate-ul sau rolele. Problema invervine atunci când tu te crezi marele şef al trotuarului şi carosabilului şi te comporţi ca atare. La fel, nu vânează nimeni nimic, nu am primit dispoziţie scrisă sau verbală de la statul Paralel sau partidul Ăla (că tot aveţi obsesii de ultraşi cu partidele, toți trebuie să fie cu cineva şi împotriva la altcineva) sau de la asociaţia Motocicliştilor şi a Automobiliştilor ne verzi şi ne-sustenabili, ca să compromitem ditamai metoda de salvare a planetei.

Pur şi simplu toate astea ne apar în faţă, atunci când umblăm pe străzi. Nu trebuie să vânezi gimnaziali care o ard în viteză pe trotuare sau pe zebre, câte doi pe o trotinetă, că vin ei. La fel, a o arde, cu bicicleta pusă la dispoziţie de Primărie, cu aroganţe pe trotuar sau tot pe trecere, este aşa de frecvent încât un necunoscător ar spune că asta e regula.

Da ştiu, sunt doar nişte copii (care şi-o bagă de îi auzi de pe trotuarul celălalt), suntem ofticaţi că nu avem trotinetă şi fraieri că stăm la semafor şi mergem pe trotuare în loc de carosabil.
A, mai scriem şi că nu vom vedea vreodată o măsură care să-i mai corecteze pe şmecherii ridesharingului sau doar ai ride-ului. Doar e vorba de Sibiu, nu? Deci, încă o dată: nu are nimeni nimic cu trotinetiştii sau bicliştii, până nu o comit. Şi o comit plictisitor de des. Aşa că asta e.