Ne tăiem craca de sub picioare

Acasa >

Articol

Românii (nu toţi), întreprinzători şi iuţi de picior, dacă au auzit, din zori şi până-n creierul nopţii, pe toate canalele de televiziune, că se vor scumpi peste măsură gazele şi electricitatea, au început să se pregătească de-acum pentru la iarnă. Cum? Făcându-şi sobe de teracotă şi aprovizionându-se cu lemne. Îmi aduc bine aminte cum imediat după război, pentru a ne spăla "păcatele" şi a plăti îndrăzneala de a fi cotropit "sfântul pământ sovietic", am fost implicaţi direct şi necondiţionat în "opera" de reconstrucţie a imperiului de la Răsărit, Stalin făcându-se că uită ulterioara noastră contribuţie la înfrângerea lui Hitler, morţii noştri pe frontul de Vest. Pentru a se da o poleială plauzibilă jafului la care am fost supuşi ani în şir, au fost create acele de tristă amintire societăţi mixte, Sovromuri, a căoror menire era să ia de la noi şi să ducă la ei. Iar cum şi noi eram sleiţi după război, valuta forte a constituit-o lemnul (pe lângă cărbune, petrol, minereuri etc.) În acei ani au fost hăcuite pădurile din Moldova – căci erau mai aproape de graniţă – dar şi din alte zone. Se tăia şi se transporta în neştire, trenuri întregi, nonstop, sub supravegherea politrucilor ruşi şi români. După răzmeriţa din '89, cele mai la îndemână de jefuit au fost tot pădurile, iar pe lângă ele, livezile, viile, parcurile. Degeaba a fost promulgată o lege prin care era interzis exportul de lemn, jaful a continuat sub oblăduirea unor "înalţi funcţionari guvernamentali" şi cu acordul tacit al unor politicieni parteneri la pradă. Acum, cu autorizaţii ori ba, cu acordul ocolului silvic ori ba, românii taie ca să-şi facă provizii pentru "vremurile grele" care ni se prezic. Pădurarii cinstiţi sunt bătuţi sau omorâţi, pădurarii necinstiţi merg pe-o mână cu hoţii, jandarmii şi poliţiştii se fac că plouă, că doar n-o să-şi bată cuie-n talpă cu mafioţii lemnului, mai ales dacă le iese şi lor un ce câştig pe lângă soldă. Din când în când, rar şi fără date concrete, televiziunile ne spun că au fost prinşi unii, care "au fost amendaţi şi li s-a confiscat lemnul"  (Nu voi înţelege în ruptul capului de ce nu-s arătaţi hoţii, să le vedem mutrele, de ce nu li se dă numele şi locul de baştină în schimb li se face o reclamă greţoasă la toate paraşutele, la toţi garoii manelişti, la toţi politicienii bâlbâiţi şi inculţi?!) Peste tot în Europa şi-n lume ecologiştii câştigă teren şi adeziunea alegătorilor, fiindcă mai fac câte ceva pentru protecţia mediului, în vreme ce la noi "verzii" sunt doar pe hârtie sau la programele tv, unde vorbesc şi-atât. Şi în Germania, şi în Polonia, şi în Austria au crescut preţurile la energie, dar nemţii, polonezii, austriecii nu-şi taie pădurile, importând de la noi sau folosind cărbunele, pe care primii îl au din belşug. Întrebarea mea este: cât timp ne vom mai fura căciula, iar când nu vom mai avea ce fura ce-om face? Ba un hâtru bun de glume la necaz îmi zicea: "Păi, dacă în oraş se fură ca-n codru, în codru de ce să nu se fure ca-n oraş?"

Imagine intercalată
Imagine intercalată

N. I. DOBRA

Articol publicat în 14.09.2022 (Arhiva Tribuna)

01 octombrie 2024 la 21:25

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 18 ore
Apare traseul „Brânzeturilor dumnezeiești” de pe „Via Transilvanica”
O ofertă interesantă pentru următorul week-end vine din partea Programului „Anii Drumeției” care, sâmbătă, 3 mai ac, lansează...
Știri
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 18 ore
Drumețiile din luna lui florar. Pe care le vom alege
Așa cum s-au obișnuit, și în luna mai sibienii care iubesc mișcarea în aer liber pot alege dintre...
Știri
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 zile
„1 Mai muncitoresc” deschide Lacul lui Binder
Sibienii au încă un loc în care vor putea petrece de 1 Mai. Municipalitatea anunță că joi va...
Știri
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 zile
La pas prin inima Carpaților: top 5 cele mai frumoase trasee montane din județul Sibiu
Județul Sibiu este locul unde munții se îmbină cu satele și cu tradițiile, iar fiecare traseu ascunde o...
Actualitate
5 min de citit