N-avea cum să fie altfel! Cel care a adus victoria lui Hermannstadt cu CFR Cluj, în ”Echipa etapei”. Cristi Neguț, printre remarcații LPF-ului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ne așteptam ca autorul singurului gol din victoria sibienilor cu fosta campioană, CFR Cluj, să fie inclus în ”Echipa etapei” a XV-a, ulti a a turului Superligii, ceea ce s-a și întâmplat. Aflat la prima reușită în campionat pentru Hermannstadt, după transferul din vară și imediat după ce înscrisese și în grupele Cupei României, din penalti, în victoria de la Pecica, scor 6-0, cu divizionara ”C”, Neguț s-a numărat printre remarcații Ligii Profesioniste de Fotbal.

Rapidul a fost revelația etapei a XV-a, ultima a turului sezonului regular, după victoria de pe ”Arena Națională” cu FCSB, în marele derbi (2-1), iar tehnicianul giuleștenilor, italianul Cristiano Bergodi, a fost desemnat ”Antrenorul etapei”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

UTA are doi jucători în ”Echipa etapei” după victoria cu2-1 în fața lui Dinamo, iar Hermannstadt, Universitatea Craiova, Botoșaniul, Voluntariul și Craiova lui Mititelu dau câte un jucător în ”unsprezecele” ideal, alcătuit de LPF.

Iată componența ”Echipei etapei” a XV-a a Superligii și caracterizările făcute jucătorilor și lui Bergodi pe lpf.ro în cele ce urmează:

Portar

LAURENȚIU POPESCU (Universitatea Craiova) – A avut patru supersave-uri în momente decisive, contribuind din plin la punctul scos de echipa sa în derbiul Craiovei.

Fundași

CHRISTOPHER BRAUN (Rapid București) – Un nou meci bun făcut de fundaşul de bandă îi aduce acestuia a cincea prezenţă în ”Echipa etapei".

VICTOR DICAN (FC Botoşani) – A făcut un meci foarte bun. Pe lângă jocul defensiv reuşit a şi marcat golul egalizator.

PAUL IACOB (Rapid) – A marcat primul său gol în acest sezon, reuşita sa fiind cea care a adus victoria Rapidului în duelul cu rivala din Bucureşti.

DENIS DUMITRAȘCU (UTA Arad) – A consumat multă energie pe toată durata meciului. S-a achitat bine de sarcinile trasate de antrenor.

Mijlocași

CRISTIAN NEGUȚ (FC Hermannstadt) – A marcat primul gol din acest sezon, în care mai are în cont două pase decisive şi un penalti scos.

MARCELO DE FREITAS (UTA Arad) – Pe lângă prestaţia de la centrul terenului, a transformat cu sânge rece penaltiul care a adus victoria grupării arădene.

RĂZVAN OAIDĂ (Rapid) – A controlat centrul terenului. A făcut excelent legătura între compertimentul defensiv şi cel ofensiv.

JAYSON PAPEAU (Rapid) – A fost omul meciului în derbiul bucureştean, în care a deschis scorul.

Atacanți

ANDREI DUMITER (FC Voluntari) – Introdus în minutul 60, a schimbat soarta partidei de pe ”Cluj Arena” cu un gol marcat după doar câteva zeci de secunde.

AURELIAN CHIȚU (FC ”U” Craiova 1948) – A înscris pentru a nouă oară în ediţia curentă, fiind lider în clasamentul golgeterilor la finalul turului. Toate reuşitele sale au fost din acţiune!

Antrenorul etapei

CRISTIANO BERGODI (Rapid) – A pregătit perfect duelul cu FCSB. La final, s-a bucurat de un succes mare, care o apropie pe Rapid de primele două poziţii din clasament.

 

 

 

Autor
09 noiembrie 2023 la 17:29
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit