Muzeul Național Brukenthal sărbătorește Ziua Împăratului Japoniei printr-o expoziție la București

Acasa >

Articol

Începând din 11 februarie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București prezintă expoziția „Călătorie în lumea stampelor Meiji” ce reconstruieşte universul culturii nipone de la sfârşitul secolului XIX prin intermediul a peste 150 de xilogravuri tradiţionale japoneze din colecţia privată George Şerban. Expoziţia este curatoriată de dr. Alexandru Constantin Chituţă şi poate fi vizitată în perioada 11 februarie – 31 martie 2023, la etajul 1 al Hanului Gabroveni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Călătorie în lumea stampelor Meiji” este un eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi Direcţia de Cultură, Învăţământ, Turism în parteneriat cu Muzeul Brukenthal, sub auspiciile Ambasadei Japoniei în România, cu prilejul Zilei Majestăţii sale Împăratul Japoniei.

 

„Este pentru prima dată când un proiect expoziţional bucureştean prezintă o incursiune completă în lumea stampelor japoneze din perioada Meiji. În comparaţie cu alte expoziţii realizate până în acest moment cu stampe din perioada Meiji, care s-au axat doar pe o singură temă, „Călătorie în lumea stampelor Meiji” acoperă în integralitate teme specifice, precum împărat, teatru, Bijin-ga (femei frumoase) şi peisaje. Stampele japoneze expuse la ARCUB sunt puse la dispoziţie de colecţionarul George Şerban şi sunt gravuri în stilul Ukiyo-e ce au fost realizate în epoca Meiji de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Şcoala Ukiyo-e (lit. „imagini ale lumii trecătoare”) explorează în imagini interesul pentru instantaneu, pentru clipa prezentă şi a influenţat artişti impresionişti, precum Vincent Van Gogh, Claude Monet sau Paul Cezanne. Pe lângă cele 164 de stampe japoneze, expoziţia cuprinde picturi pe mătase, vase de porţelan datând din perioada Meiji, cărţi ilustrate cu xilogravuri originale japoneze, dar şi chimonouri şi accesorii vestimentare puse la dispoziţie de doamna Laura Caraman”, a declarat dr. Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției și managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal.

 

Expoziţia „Călătorie în lumea stampelor Meiji” de la ARCUB – Hanul Gabroveni poate fi vizitată în perioada 11 februarie – 31 martie 2023, de marţi până duminică, între orele 12.00-20.00. În zilele de luni, expoziția este închisă.

Prezentată pentru prima dată în anul 2022 la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, expoziția face parte dintr-un demers unic în România, iniţiat de colecţionarul George Şerban de promovare a artei stampelor japoneze şi marchează Ziua Naţională a Japoniei sărbătorită pe 23 februarie, de Ziua de Naştere a Maiestăţii Sale Împăratul Japoniei.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro şi bilet.ro și de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani, nr.84-90).

Preț: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile/talonul de pensie pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

 

07 februarie 2023 la 16:36

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Trei sibieni cercetaţi de poliţie pentru că ar fi bătut două persoane şi le-ar fi luat maşina
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au reținut miercuri trei sibieni, cercetați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Habarnismul sibienilor față în față cu ziua de 9 Mai: „Habar nu am ce zi e azi! Nu cred că se sărbătorește ceva anume!”
Din punct de vedere istoric ziua de 9 Mai are o semnificație deosebită atât pentru România, cât și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
Adunare în fața magazinului Dumbrava pentru susținerea lui Nicușor Dan. Astăzi, ora 18:00
Voluntarii cheamă astăzi toți sibienii care vor să se implice în campania lui Nicușor Dan la o acțiune...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 6 ore
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit