Mutări la nivelul under-ilor, la FC Hermannstadt. A fost anunțat transferul lui Mitrică. Urmează Jipa? Măldărășanu: ”Probabil se discută la nivel de conducere și cu alți jucători” Se reînființează FC Hermannstadt 2!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Zilele trecute, clubul sibian a anunțat, pe rețelele de socializare, că a semnat un contract pe trei sezoane cu Luca Mitrică, un mijlocaș de bandă, care poate evolua și în centrul liniei medieșene. Mitrică a fost împrumutat, ultima dată, la Unirea Constanța de către FCSB, iar în primii ani de juniorat a îmbrăcat tricoul altor două echipe de tradiție din fotbalul românesc, Dinamo și Rapid.

În vârstă de 19 ani, Mitrică este considerat drept o soluție pentru locul de under, în sezonul viitor, avându-se în vedere că Alexandru Oroian și Călin Popescu, cei mai utilizați tineri în actuala stagiune, vor depăși vârsta acceptată pentru această regulă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un alt jucător care ar putea ajunge din vară la FC Hermannstadt este și Alexandru Jipa, în vârstă de 20 de ani, care actualmente face parte din lotul Chindiei Târgoviște. Jipa e mijlocaș dreapta, iar în actualul sezon a evoluat în patru meciuri pentru dâmbovițeni, în Superligă și Cupa României, marcând un gol.

Custom Image

Măldărășanu a afirmat, cu această ocazie, că este normal să fie găsiți jucători tineri din timp, capitol la care, în opinia sa, majoritatea echipelor din Superligă vor avea astfel de probleme.

Încă din iarnă am început să ne gândim la under-i, pentru că la anul se schimbă vârsta, ca să spunem așa și atunci cred că e bine să faci pașii ăștia din timp. Cred că vor suferi aproape toate echipele din punctul ăsta de vedere și atunci trebuie să-i ghicești, pe românește, sau să-i vedem bine. (…) Probabil se discută și la nivel de conducere și cu alți jucători. Cred că, la fel, sunt tatonări, pentru că campionatul e în curs. Probabil și pe la alte echipe sunt jucători care se află în ultimele 6 luni (n.a. de contract). Vom vedea ce se va întâmpla!”, a afirmat tehnicianul lui Hermannstadt.

 

Se reînființează echipa a doua

 

În plus, Măldărășanu a mai spus că, din sezonul viitor, FC Hermannstadt va avea din nou echipa a doua, care va funcționa, cel mai probabil, în Liga 3. Tehnicianul crede că este o decizie bună luată de managementul clubului de pe ”Municipal”.

”Am înțeles că se va forma și echipa a doua iar, ceea ce e un lucru bun. Bineînțeles că trebuie găsiți jucători tineri, de perspectivă, nu de dragul de a o face și bineînțeles va fi bine și pentru jucătorii care, pe parcursul unui campionat, nu au un ritm bun și atunci te folosești și de echipa a doua, chiar dacă nu-ți convine, ca jucător, cel puțin ca ritm de joc”, a adăugat Măldărășanu. 

Autor
24 aprilie 2023 la 15:34
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 23 ore
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit